Buna, Dupa o relatie esuata de 6 ani, care s-a terminat cand am aflat ca ma inseala cu prietena mea, am stat singura aproximativ 2 ani pana cand am reusit sa gasesc pe cineva care sa ma iubeasca pentru ceea ce sunt. Este un om extraordinar, ne intelegem minunat.Dupa 6 luni, m-am mutat la el acasa, impreuna cu tatal si fratele lui ( un prieten de-al meu cu care m-am inteles bine mereu). A fost ingrozitor, ajunsesem sa ne certam din nimicuri, pe mn ma deranja faptul ca eram singura care facea curat, mancare, pana cand am ajuns sa fiu jignita in ultimul hal de membrii familiei lui, iar reactia lui lipsea cu desavarsire. Cam dupa 6 luni de convietuit la gramada, m-am hotarat sa plec si spre surprinderea mea am plecat impreuna, am inchiriat un apartament foarte frumos si de atunci stam singuri.Amandoi lucram si ne ajungeam cu banutii destul de ok. De cand ne-am mutat nu ne-am mai certat, ne intelegem foarte bine.Acum o luna, nu mi-am mai suportat sefa si mi-am dat demisia. Incerc sa-mi gasesc ceva de munca numai ca fiind august si toata lumea e in vacanta, nu prea reusesc.Cu bani suntem ok, adica din salariul lui ne ajungem si mai punem si economisim ceva, numai ca desi banii sunt la comun...el apre mult mai ostil, e mai rece, ma sustine, insa nu mai simt ca ma considera la nivelul lui.Cand zic ceva da ochii peste cap sau imi da peste nas....nu ma mai simt apreciata ! Nu ma inseala, daca la asta va gandeati, sunt sigura de asta...numai ca ceva se intampla cu el si cand il intreb spune ca sunt paranoica. Ce sa fac? |
||
garbo_7015 Postat pe 29 August 2012 11:28 |
||
---|---|---|
"iar reactia lui lipsea cu desavarsire" - cheia e in vorbele astea... | ||
Luna_in_capricorn Postat pe 29 August 2012 11:34 |
||
nu prea are nici o legatura povestea asta... ok, ai o problema de self esteem de cind ti-ai pierdut jobul, si s-ar putea sa percepi si atitudinea lui ca atare - dar ce legatura are tat-su, prietenia cu frate-sau... relatia ta anterioara...etc, etc?! | ||
|
||
quasaria Postat pe 29 August 2012 11:40 |
||
Ca.n bancul cu bula. ,,si rima e.n apa,, | ||
jeje2011 Postat pe 29 August 2012 13:53 |
||
faptul ca atunci cand aveai nevoie de el, nu a avut nici o reactie spune multe. iar acum cand ai ramas fara serviciu, te desconsidera, i se pare ca ii esti inferioara daca ai ajuns sa traoesti din banii lui. imi pare rau, dar asta nu e iubire, respect. reconsidera relatia, are multe hibe. bafta | ||
MARILENA_25 Postat pe 1 Septembrie 2012 10:51 |
||
Cred ca trebuie sa stai si sa-ti limpezesti gandurile; Nu am inteles prea bine faza cu statul in aceeasi casa la gramada, dar nu inteleg nici de ce se poarta altfel daca nu ai serviciu acum?! Daca doi oamnei se iubesc atunci se sustin unul pe altul la greu , impart bucuriile, depinde de tine ce drum alegi. Sa-ti fie clar ca nu esti castigata la belciuge! | ||
adeline Postat pe 2 Septembrie 2012 00:21 |
||
eu tot n-am inteles cu ce te putem ajuta... ??? sa-l convingem pe el ca tu nu esti paranoica..... ? | ||
barboneli Postat pe 2 Septembrie 2012 00:24 |
||
Servicuil il lasi cand deja ti-ai gasit altul nu ca ti-a venit tie ca nu mai suportai sefa. I-ai cerut parerea cand ti-ai lasat serviciul?Daca ai nevoie de banii lui trebuia sa-i ceri si lui parerea, ti s-a pus pata si nu mai mergi la serviciu, daca face si el la fel. Da stiu barbatii trebuie sa intretina femeile lwenese, este datoria lor sa le intretina FALS, DUTE LA MUNCA SI LASA PROSTIILE, MUNCITI AMANDOI SI LUTI-VA CASA. | ||
garbo273075 Postat pe 2 Septembrie 2012 08:28 |
||
cele doua relatari nu prea se - pupa - , dar, te intelegem, traiul la gramada naste - monstrul - chiar si din cel mai ingeras om. EL, daca nu te poate sustine financiar si moral, macar pt.o bucata de vreme, sigur nu va intelege nimic niciodata din relatia voastra. Fiecare om are in viata o traiectorie sinusoidala., acum e sus, acum e jos, depinde de cei de langa noi sa ne sustina si sa ne dea speranta ca vom reusi sa trecem peste etapele grele din viata noastra./El, se cam complace intr-o relatie usurica....adica, la bine e bine, la rau tu esti....de vina. | ||
garbo_5028 Postat pe 2 Septembrie 2012 12:34 |
||
Inca un user nou cu bla bla bla-uri | ||
tusi_Oli Postat pe 3 Septembrie 2012 10:27 |
||
Comunicati,comunicati,comunicati,comunicati.... | ||
ValentinP Postat pe 3 Septembrie 2012 13:12 |
||
nimic.doar cauta in continuare munca,si sa stii ca sefii sunt unul mai rau ca altul. foarte rar sa intalnesti un sef corect,si care sa nu tipe,etc. ce facea sefa,de ti-ai dat demisia/? cred ca lui i s-a parut un moft,ca nu ai mai suportat-o. servicii gasim greu,si sefi buni,si mai greu. asa ca gaseste ceva,si invata sa treci peste hibele sefului. |
||
daniilia Postat pe 7 Septembrie 2012 00:33 |
||
Ar trebui sa iei o pauza de la relatie, sa stai singura si sa iei o hotarare. | ||
Rosemaryyy Postat pe 9 Septembrie 2012 00:23 |
||
De la: Rosemaryyy, la data 2012-09-09 00:23:06Ar trebui sa iei o pauza de la relatie, sa stai singura si sa iei o hotarare.nu, pauza de la relatie...in nici un caz....de ce sa ramana fara partener?!....izolata?....mai ales acum cand este fara job?....sa continue relatia, sa-si caute neaparat un job si mai ales sa-i dea de gandit atitudinea lui in asemenea imprejurari....oameni buni de ce sunteti rai cu fata?!....iar,tu, care ai deschis topicul, te rog sa urmaresti in continuare comportamentul partenerului tau deoarece observ ca nu prea te sustine....sau poate a fost doar o iesire urata de moment....nu pune la suflet chiar toate alea,viata e frumoasa si merita traita cu bune si cu rele...capul sus si treci victorioasa peste ele....fii invingatoare! |
||
caleidoscop Postat pe 16 Septembrie 2012 08:39 |
||
De la: ValentinP, la data 2012-09-03 13:12:30Comunicati,comunicati,comunicati,comunicati....te invitam sa gusti din comunicare!...nu face rau nimanui!....doar sa gusti! |
||
caleidoscop Postat pe 16 Septembrie 2012 08:41 |
||
buna,sant DANA,AM STAT SI AM STUDIAT CAZU TAU,EU CRED CA SANTETI MINUNATI AMANDOI,E MINUNAT CA EL S A MUTAT CU TINE,DECI TE IUBESTE,VA IUBITI,POATE FAMILIA I REPROSEAZA CA S A MUTAT CU TINE SI CRED CA TE IUBESTE PREA MULT CA SA TI ZICA,SA NU SUFERI,NU CRED CA ESTI PARANOICA,CRED CA AR FI CEL MAI BINE SA LUCREZI SI TU ,CRED CA TE ROADE CONSTIINTA CA NU AI BANUL TAU MUNCIT ,ZIC SI CRED ASTA DEOARECE CRED CA ESTI O FEMEIE INDEPENDENTA,TE PUP ,SUCCES |
||
garbo260204 Postat pe 21 Septembrie 2012 21:56 |
||
de acord :) | ||
animator Postat pe 5 Octombrie 2012 22:24 |
Subiect | Mesaje | Ultimul Mesaj |
---|---|---|
2 luni de relatie si azi iubita mea vrea 3 zile pauza pur si simplu | 43 | De la: garbo_407059 23 Noiembrie 2014 13:34 |
VReau un sfat pls:D | 16 | De la: cretz0oolina 15 Martie 2010 21:47 |
CINE ESTE VINOVAT...? EU SAU EL????? | 69 | De la: Thor_again 14 Martie 2011 16:07 |
|
||
o idila fara nici un viitor | 11 | De la: 03fluturas 24 Mai 2010 19:20 |
ceau! | 9 | De la: sirocco83sb 31 Iulie 2013 20:08 |
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice
3 noi terapii celulare aprobate de FDA. 74% dintre studiile aflate în desfășurare sunt dedicate oncologiei
Cancerul de sân triplu negativ (TNBC) în România. Sondaj: 7 din 10 paciente chestionate cu TNBC au până în 50 de ani