Tu cum reacționezi când treci printr-o supărare, printr-o durere, printr-o rănire? Să nu mai răsucim cuțitul în propria rană

16 Martie 2023 publicat în Spiritualitate 187 share-uri

Dumnezeu nu-l lasă pe om la cheremul nimănui. Dacă, în cele din urmă, îngăduie să pățim ceva, înseamnă că, într-o anumită măsură, avem nevoie să ni se întâmple acel lucru.

"Adeseori felul în care reacționezi atunci când treci printr-o supărare, printr-o durere, printr-o rănire, seamănă cu următorul lucru: e ca și când ei ți‑au dat un cuțit, iar tu începi să-l răsucești în propria rană.

Se întâmplă ca celălalt să te lovească. Scoate cuțitul din rană și vezi cum se va vindeca rana. Nu! Tu nu scoți cuțitul! Îl ții acolo, și dacă vrea cineva să-l scoată, tu nu-l lași; și ca și cum n-ar fi de ajuns aceasta, îl răsucești și mai tare în rană.

Să nu vi se pară ciudat. Ce crezi că faci atunci când, să zicem, cineva îți spune un cuvânt greu, care te rănește? Te gândești continuu la cuvântul acela, nu-ți iese din minte, și nu vrei să-l pierzi! Și, ca și cum n-ar fi suficient, te mânii pe acela care ți-a spus cuvântul, te înrăiești, îl urăști și vrei să te răzbuni pe el! Toate acestea în fapt asta înseamnă: răsucești în rană cuțitul care te-a rănit, în timp ce, dacă l-ai fi scos numaidecât și l-ai fi aruncat cât colo, mult mai puțină pagubă ți‑ar fi provocat. Răsucești cuțitul și nu vrei cu niciun chip să-l scoți. Cine este de vină în această situație? Bine, celălalt te-a lovit; asta este treaba lui, asta face el. Dar, dacă acela este vinovat o dată, pentru că ți-a dat cuțitul, tu care ții cuțitul în rană și nu-l scoți, ba îl și răsucești mai rău, ești vinovat de o sută de ori, de o mie de ori mai mult.

Foto: Cristina Conti /Shutterstock

Sigur că răul pornește de la faptul că celălalt a pus început. Dar dacă analizăm și privim lucrurile mai bine, vom vedea că, în cele din urmă, noi suntem aceia care am pus începutul. Pentru că, oricum ar sta lucrurile, omul nu este întru totul nevinovat. Dumnezeu îl iubește pe om, îl protejează, îl acoperă; nu-l lasă la cheremul nimănui. Dacă, în cele din urmă, Dumnezeu îngăduie să pățim ceva, înseamnă că, într-o anumită măsură, avem nevoie să ni se întâmple acel lucru.

Orice întâmplare, deci, s-o luăm așa: „Doamne, să mi se întâmple una ca asta, se pare că era nevoie; ceva nu mergea bine cu mine. Prin urmare, cauza cea mai adâncă sunt eu însumi. Iartă-l pe cel care mi-a făcut acest lucru!”. Și apoi să întâmpinăm corect o astfel de situație și să nu mai învârtim cuțitul în propria rană."

* Sursa: fragment din cartea "Stresul – cum se vindecă și cum se naște", autor: Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Editura Bizantină, 2015

Foto fr si main: GoodStudio /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri