Limfomul Hodgkin sau Boala Hodgkin

12:09, 6 Septembrie 2012 publicat în Sanatate5 share-uri

Aceasta boala a fost descrisa pentru prima oara de Thomas Hodgkin, in anul 1832.

Ce este Limfomul Hodkin?

Limfomul Hodgkin (cunoscut si ca boala Hodgkin) este de fapt o forma de cancer al sistemului limfatic, o afectiune cu potential de vindecare, ce prezinta caracteristici clinice si biologice particulare.

Sistemul limfatic reprezinta o retea de vase si ganglioni interconectati. El dreneaza limfa si elimina o parte din produsii toxici din organism. Ganglionii limfatici sunt organizati in statii ganglionare, ce functioneaza precum niste filtre si pot opri microorganismele cu potential patogen.

Citeste si:
Imunoterapia și terapiile țintite salvează viața pacienților cu...
Imunoterapia și terapiile...

Ori de cate ori organismul incearca sa faca fata unei infectii, observam ca se maresc ganglionii din regiunea afectata. Acest lucru este foarte normal si se poate considera ca imunitatea functioneaza. In cazul in care exista o afectare a sistemului imun, organismul este usor de invins de catre agentii patogeni din mediul extern, sau chiar de unele microorganisme ce nu au actiune patogena si care devin agresive.

Limfomul este o forma de cancer a sistemului limfatic ce se prezinta sub forma unor tumori solide. Ele apar cand acest tip de celule denumite limfocite incep sa se multiplice haotic si scapa de sub control. Noile celule nu sunt doar mult mai numeroase, ci au si caracteristici mult mai agresive, pot invada tesuturi, evitand restul celulelor imunocompetente astfel incat sa nu fie distruse.

Citeste si:
Limfomul: 5 lucruri importante despre aceasta forma de cancer
Limfomul: 5 lucruri...

Limfomul Hodgkin are tendinta de a se extinde de la o grupa ganglionara la urmatoarea, cuprinzandu-le pe fiecare pe rand.

Aceasta afectiune maligna are doua varfuri de incidenta: primul, in perioada 15-35 de ani, si al doilea dupa varsta de 55 de ani. Aceasta forma de cancer pare a fi mai frecventa la barbati decat la femei. Aceasta predominanta este mult mai pregnanta la varstele tinere, cand peste 85% din pacienti sunt baieti.

Diagnosticarea si tratarea bolii intr-un stadiu incipient va imbunatati semnificativ supravietuirea pacientului, aceasta ajungand chiar la 90% daca tratamentul aplicat este corect, iar diagnosticarea s-a facut inca din stadiul I de boala.

Foto: Shutterstock.com


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri