Discrepanta dintre ceea ce are si ceea ce isi doreste este prea mare, tocmai de aceea femeia Cenusareasa se simte nefericita si trista. Femeia Cenusareasa detine siguranta ca prin ea singura nu se poate ridica la inaltimea acestor asteptari. Vrea intr-adevar metamorfozarea vietii sale, vrea transformarea ei, vrea ca ceva sa se schimbe in viata sa. Dar se multumeste cu visatul, cu doritul, cu o atitudine irational de pasiva… Intr-un sens concret, material si palpabil, nu intreprinde nimic...

Generatii la rand, femeile au fost invatate lectia propriei vulnerabilitati. Am fost invatate ca pentru unele lucruri nu suntem suficient de puternice, hotarate si capabile… Ba din contra. Ca suntem suficient de puternice, hotarate si capabile. Dar doar daca suntem in stare sa seducem si sa cucerim un barbat care sa ne induca aceasta incredere, care sa ne protejeze si sa ne apere. Complexul psihologic al Cenusaresei se afla in stransa legatura cu sentimentul de inferioritate pe care copilul-viitorul adult il dezvolta adesea in perioada copilariei, sentiment cultivat si incurajat de familie si de catre cei din jur. Are legatura si cu complexul bovarismului. Ca si femeia bovarica, femeia Cenusareasa se simte incorsetata in conditia sa. Singura sa salvare si speranta vine dinspre acel barbat care ii poate schimba starea continua de insatisfactie cu privire la propria persoana. Frumoasa, cu toate ca retine toate atuurile reusitei, nu isi este autosuficienta pentru reusita. Nu are suficient de multa incredere in ea insasi incat sa actioneze in sensul implinirii de sine. Cineva din exterior, de regula persoana de sex opus, trebuie sa joace rolul salvatorului, prin urmare, sa o salveze de ea insasi, de nefericirea, nemultumirile, de ceea ce ii lipseste.

Veti spune ca tot ce s-a afirmat mai sus si tot ceea ce a afirmat Colette Dowling este o aberatie, poate deloc aplicabila vremurilor in care se cultiva din ce in ce mai mult ideea de independenta. Ca suntem fara doar si poate independente. Insa cate dintre noi, femeile moderne de astazi, femei care traim, muncim si existam, nu iubim fara masura? Si cate dintre noi nu au ramas in relatii toxice si distructive doar de dragul fricii de independenta si singuratate, doar pentru ca ne-a fost greu sa fim din nou pe picioarele noastre? Cate dintre noi nu au simtit ca fara cel iubit nu pot merge mai departe? Cate dintre noi nu si-au spus ca nu exista lucru mai rau pe lumea asta decat acel weekend petrecut departe de persoana iubita? Cate dintre noi sunt dispuse sa renunte la “salvatorul” lor emotional, chiar daca acesta nu este tocmai printul din poveste? Femeile tanjesc dupa independenta sentimentala, insa sunt inca inspaimantate de ceea ce ar putea sa insemne aceasta. Independenta totala… inca sperie… nu-i asa?

Un articol de Dana Negoita


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri