12 Aprilie 2018 publicat în Psihologie 40 share-uri

Fricile noastre ascunse au voce: Dr. Kent Hoffman va ține la București un curs aprofundat despre strategiile inconștiente pe care le aplicăm în relațiile noastre apropiate.

Profesorul american Dr. Kent Hoffman se va afla în luna mai la București și Cluj, pentru a oferi din cunoașterea sa vastă și experiența de peste 40 de ani, publicului român. Acest interviu reprezintă o invitație la cursul de 3 zile Core Sensitivities.

Suferința are voce – Core Sensitivities: Dr. Kent Hoffman susține un curs aprofundat despre strategiile inconștiente din relațiile noastre apropiate

Dr. Kent Hoffman este un teoretician și cercetător din domeniul teoriei atașamentului, ramură a psihologiei care a adus cel mai mare progres pentru înțelegerea ființei umane în ultimii 50 de ani și care a dat naștere unor metode de intervenție extrem de eficiente, răspunzând într-un mod coerent celor mai adânci temeri și probleme emoționale ale noastre, ale tuturor. Metoda Core Sensitivities – adaptări de personalitate cu rol defensiv – este o metodă de înțelegere creata de Kent Hoffman împreună cu profesorii Dr. Glen Cooper și Dr. Bert Powell.
 
În acest interviu cu Dr. Kent Hoffman vom face o introducere a cursului de 3 zile Core Sensitive – Adaptări de Personalitate cu rol defensiv, care se va desfășura la București în zilele de 9 – 11 mai 2018.  La acest training de 3 zile sunt așteptați specialiștii din domeniul psihologiei și domenii conexe, dar și persoane pasionate de psihologie care își doresc să obțină niște unelete extrem de utile prin care se pot înțelege pe ei înșiși și pe cei din jurul lor. Practic, acest curs se adresează tuturor, spune Kent Hoffman: clinicieni, parteneri romantici, părinți, colegi. Veți afla de ce acest curs este un ajutor pentru absolut toți, parcurgând acest interviu.  
 

** Publicația de lifestyle feminin oferă posibilitatea și unui public mai larg de a-l întâlni și de a învață din experiență psihologului american. În data de 12 mai, Kent Hoffman va susține la București și un workshop de o zi de mindfulness dedicat tuturor. Conform dorinței lui Kent, banii obținuți din vânzarea de bilete vor fi donați unor case de copii. Mai multe detalii despre acest seminar aici: https://garbo.ro/tenderness-at-the-core/
 
 


Interviu cu Dr. Kent Hoffman despre seminarul Core Sensitivities (9-11 mai 2018, Bucuresti si 15-17 mai, Cluj)
 

Kent Hoffman, psihologul care vorbește limba suferinței și spune povestea gândurilor noastre ascunse. Cu toții practicăm strategii inconștiente care ne păzesc de durere
 

Iulia Sima – Garbo.ro: Bună, Kent! Foarte curând te vei afla în România ca să susții un seminar de 3 zile adresat tuturor celor care fac parte din lumea psihologiei (profesioniști și pasionați) - adică abordarea Adaptări de personalitate cu rol defensiv (Core Sensitivities) cu privire la diagnostic, relațiile obiect și Sine. De ce este important, în opinia ta, ca românii din domeniul psihologiei și arii conexe, să participe la acest seminar?

Kent Hoffman:  Tot ceea ce predăm prin intermediul Circle of Security este despre conexiunea umană. Nimic extraordinar. Nimic în afara faptului că noi toți ne chinuim cu încercarea de a face față durerii din viețile noastre. Toată lumea are o durere. Toată lumea, așa că: „Bun-venit în acest Club”. 

Așa cum Buddha a spus – „Viața este suferință”. Nu era pesimist, el doar spunea, în esența – „încetează să te mai prefaci că în viața ta nu există durere”. El mai spunea și ceea ce psihologia modernă încearcă să prindă din urmă azi: Încercările noastre de a evita durerea sunt cauza suferinței noastre adânci. Acel lucru de care încercam să ne ferim nu dispare niciodată, rămâne în preajma noastră și ne bântuie. Această „bantuire” este în mod esențial suferința pe care toți o cunoaștem atât de bine. Iar programul Core Sensitivities a fost creat pentru a le oferi oamenilor o înțelegere a felului cum ei caută să evite durerea. Dacă ajungem să înțelegem, mai degrabă într-un mod sistematic, de ce continuăm să folosim acest design inconștient că să evităm dificultățile (provocând și mai multe dificultăți!), putem începe să dăm volumul mai încet suferinței din viața noastră. În felul acesta putem începe să suferim mai puțin. Mult mai puțin.  

Foto: Shutterstock/ frankie's
 

Core Sensitivities: TULBURĂRI DE PERSONALITATE SAU STRATEGII DE APĂRARE?  

Iulia Sima – Garbo.ro:  Poți să explici în ce mod, termenul core sensitivities (n.r. trad. ro adaptări de personalitate cu rol defensiv) contrastează cu termenul folosit de James Masterson „tulburare de personalitate”?  

Kent Hoffman: Termenul pe care îl folosim noi – adaptări de personalitate cu rol defensiv/ core sensitivities este un contrast la teoria lui Masterson cu privire la tulburările de personalitate sau tulburări ale sinelui.

El era un psihiatru psihanalist și urma tradiția de a vedea problemele de personalitate ca pe niște perturbări de personalitate. Lucrând cu el am luat prea în serios această abordare – începusem să văd că toată lumea cu care lucram, incluzând pe mine însumi și pe prietenii mei, brusc avea o tulburare de personalitate! A fost un pic nebunesc din partea mea. Dar era și efectul acelui training pe care l-am avut cu James Masterson. Din păcate, toți cei care îi studiază munca, își văd clineții ca având o tulburare de personalitate. Dar cei care studiază cu noi nu îi văd pe oameni în felul acesta. Mai degrabă, vedem că noi toți avem probleme în relațiile apropiate. Toți ne chinuim cu încrederea, cu toții ne chinuim cu diverse mecanisme ca să ținem durerea la distanță. Așa că, să ne întoarcem la „Bun-venit în club”. Acesta este pur și simplu, modul cum noi, oamenii suntem. Cu toții ne chinuim. Cu toții ne apărăm. Cu toții avem strategii. Munca noastră cu „core sesnitivities” este pur și simplu un mod de a înțelege cum suntem toți umani, în moduri similare. Astfel, noi ne îndepărtăm de ideea de „tulburari ale sinelui” și mergem către sensibilitatea la durerea cumuna care se află în absolut fiecare din noi.

Iulia Sima – Garbo.ro:  În ce mod, abordarea Core Sensitivities în ceea ce privește diagnosticul, relațiile obiect și Sinele este diferită de alte modele de intervenție?

Kent Hoffman:  Nu știu sigur dacă suntem diferiți. Ne încadrăm în câmpul psihanaliștilor relațiilor obiect. Și suntem în același timp în mod profund informați de cercetarea și teoria atașamentului. Munca noastră ca și clinicieni și cercetători în ultimii 40 de ani nu a fost aceea de a construi un model diferit de înțelegere, ci mai degrabă a fost o muncă de a crea modalități și hărți care permit ca această complexitate a teoriei să fie mai ușor de înțelas și accesat de oameni în viața reală. Munca noastră nu este nouă, este pur și simplu mult mai accesibilă.  

 

Core Sensitivities: Cele 3 adaptări de personalitate cu rol defensiv: Tu ce strategie de apărare practici inconștient?

Iulia Sima – Garbo.ro: Poți să descrii pe scurt care sunt cele 3 strategii predictibile de bază?
 
Kent Hoffman: Aș începe cu o întrebare adresată fiecăruia dintre cititorii noștri:  Ce se simte mai înspăimântător în adâncul ființelor noastre? Frica de a fi controlați? Frica de abandon? Frica de a nu fi văzut ca o persoană banală și ca un ratat?  
 
Noi am patentat acești trei termeni ca să definim trei problematici comune care se manifestă în relațiile apropiate: strategia siguranței, strategia de a ne păzi de separare și strategia auto-stimei. Aș da mai multe detalii, pentru ca cititorii să identifice cu mai multă claritate care dintre acestea par a fi mai apropiate de ei.
 
Dacă practici strategia siguranței, povestea ta arată cam așa:
 
Siguranța: „O să fiu oricât de onest pot să fiu: Nu îmi place deloc ca oamenii să fie prea apropiați. Când fac acest lucru, mă simt nesigur. Dar nu înseamnă că nu îmi plac oamenii. De fapt am nevoie de oameni (dar n-am să o spun cu voce tare) fiindcă, probabil le va plăcea să audă acest lucru și apoi s-ar apropia și mai mult. Așa că sunt cumva blocat: vreau conexiune, dar nu prea multă conexiune, vreau distanță, dar nu prea multă distanță. Eu aud constant – "Vreau mai mult de la tine", dar nu este o invitație care îmi face plăcere vreodată. Cred că ceea ce voi spune mereu este acest lucru – mă concentrez mereu să mă mențin în siguranță.  

Citște mai departe >>>


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri