Imi atrage atentia in Dilema Veche, un titlu ce ma face sa ridic o spranceana: 'Desteapta si urata'...

Articolul este intr-adevar scris intr-un stil placut, tradeaza un anume talent pentru manuirea cuvintelor in sens literar si totusi sensul acestor cuvinte ma face sa am o atitudine critica. Autoarea, Lavinia Balulescu, incearca sa deturneze niste clisee legate de imaginea feminitatii, pornind de la experienta personala.

“Am trait vreo 20 de ani cu impresia ca frumusetea nu doar ca nu e importanta, dar este si superflua. Cred ca de mica mi s-a inoculat cumva, discret, ideea ca o femeie foarte frumoasa este in mod sigur nu atat de inteligenta, de unde am inteles ca, pentru a fi foarte desteapta, o femeie trebuie sa fie, obligatoriu, urata. Un cliseu social care mi s-a confirmat de atatea ori. La olimpiade, spre exemplu, cunosteam doar fete prea grase, prea slabe, prea negricioase, prea albe, cu nasuri prea mici sau prea lungi, cu ochi prea ingusti sau, dimpotriva, enormi, oricum curiozitati neplacute privirii. In schimb, aveam prietene care nu luau cele mai mari note din clasa, dar care puteau face orice baiat de liceu sa intoarca privirea dupa ele. Eu eram undeva la mijloc. Nu ma hotarasem inca daca vreau sa fiu frumoasa sau deateapta. Daca vreau sa intru prima la facultate sau daca vreau sa am cele mai frumoase picioare din cartier”, spune autoarea articolului.

Mai departe, ea continua in acelasi stil relatand despre crizele adolescentine marcate de aceasta dihotomie perpetuata la infinit in societatea care spune: ca “desteptele sunt musai si urate” si ca “frumoasele sunt proaste”. Ma revolta intr-atat cliseul acesta incat aproape ca imi tremura mainile pe taste fiindca il exprim in scris... Il consider unul dintre cele mai rele pentru noi fiindca ne invrajbeste intr-atat incat uitam ca si femeile sunt fiinte umane care au nu doar chip, ci sentimente si ganduri si idei. Intram intr-un soi de stare concurentiala fara rost. Sunt sigura ca ati asistat la mii de discutii in grupuri de femei, momente cand tinta privirilor rautacioase si a vorbelor de duh sunt chipurile si corpurile altor femei...

“Matuasa mea mi-a explicat ca aceste incaltari (n.r. pantofii cu toc) sunt cea mai buna arma a unei femei, ca iti alungesc picioarele, ca iti transforma silueta, cel mai putin important lucru fiind faptul ca te fac sa pari mai inalta. Trebuia sa suferim toate, oricat de incomod ar fi fost, ca sa devenim mai frumoase”, mai scrie Lavinia Balulescu, rememorand un trecut prin care am trecut, probabil, toate. Ceea ce nu inteleg eu este de ce este repetat intruna acest discurs al suferintei imperative pentru frumusete! Chiar “trebuie”?! Lavinia nu ma convinge ca vrea cu adevarat sa sparga cliseul.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri