Am avut o conversatie cu iubitul meu despre cat de adevarata este perspectiva unei relatii de o viata cu cineva. El si-a exprimat credinta ca in mod inevitabil, chiar si in mariajele fericite, la un anumit moment in viata, cei doi pot sa intalenasca pe altcineva care sa se plieze gandului: 'As fi reusit cu aceasta persoana; el/ea are toate calitatile partenerului /partenerei cu care sunt acum, dar niciuna dintre trasaturile sale negative'.

"Cand l-am rugat sa elaboreze, mi-a spus ca a vorbit cu o multime de oameni mai in varsta care i-au confirmat presupozitia, fiecare spunand ca ar fi trait cel putin o data o astfel de experienta, la un anumit moment in timpul mariajelor lor. “Eu de ce as fi diferit?”, a mai intrebat el.

In acelas timp m-a asigurat ca nimeni nu se compara cu mine si ca nu crede ca o reactie de aceasta natura fata de o alta femeie ar fi posibila, deoarece riscul ca o persoana cunoscuta recent sa fie totusi o dezamagire este prea mare si astfel nu se justifica destramarea unei relatii totusi frumoase. Dupa multe dezbateri insa, afirmatiile sale initiale au ramas in picioare".

Acesta este un fragment dintr-o scrisoare emotiva publicata de catre publicatia americana Salon.com, in sectiunea "Scrisori catre editor". Fiindca ne-a placut problematica ridicata, ne-am gandit sa preluam o parte din aceasta scrisoare care debordeaza de sensibilitate si idealism. Sa continuam lectura si mai apoi va invitam sa ne spuneti ce parere aveti despre aceasta izbire intre o perspectiva feminina, in acelasi timp idealista asupra relatiilor si una masculina, incarcata de mai mult pragmatism.

"Asa ca... eu am ramas cu o multime de ganduri in legatura cu discutia noastra", isi continua cititoarea revistei Salon.com, confesiunea. "Am o multime de ganduri in general. Dar motivul pentru care sunt o persoana cu multe framantari este ca in acelasi timp sunt o persoana cu trairi foarte intense. Am sentimente intense fata de lucrurile pe care ceilalti oameni par sa nu le observe. Si trebuie sa ma gandesc la aceste lucruri pentru ca ele sa nu ma copleseasca. De exemplu, cersetorii. Merg la serviciu in fiecare dimineata si vad cel putin patru cersetori pe strada. Pot sa le dau niste bani sau pot sa le cumpar cate ceva de mancare dar apoi stiu ca trebuie sa merg mai departe.

Am si un job care ma ajuta sa lupt imporiva injustitiei din sistem dar in fiecare dimineata inima mea vrea sa puna stop si sa strige oamenilor din jur: <<Stati! Stati putin cu totii! Sunt oameni care dorm pe marginea drumului in balti de urina! Si nu e o singura persoana, ci cate una la fiecare colt de bloc! Ce naiba? Ce facem in privinta asta? Ce se intampla? Cineva care doarme in strada este o urgenta! Ce se intampla? De ce mergeti mai departe nepasatori? Suntem toti nebuni?>> Dar stiu ca nu sunt nebuni, e doar faptul ca traim intr-o societate cumva nebuna si fpatul de a ignora nebunia a devenit o necesitate ca sa reusim sa punem un picior in fata celuilalt in fiecare zi. Doar ca eu cred ca fiecare zi poate fi o revolutie, acesta este gandul meu secret. Eu incerc sa imi transform zilele in mici revolutii impotriva adevarurilor dureroase...


Vizionare placuta

Iti plac articolele Garbo?
Sigur o sa iti placa si pagina noastra de Facebook :)
Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Adevaruri care dor.