26 Iulie 2010 publicat în Lifestyle 1 share-uri

Horoscopul thailandez are multe similitudini cu horoscopul vestic, insa spre deosebire de ultimul care are ca punct de referinta soarele, horoscopul thailandez are ca punct de reper pamantul. Iata care sunt zodiile horoscopului thailandez si intervalele lor, dar si trasaturile lor caracteristice:

14 Martie -13 Aprilie – Dintre toate zodiile, aceasta zodie este cea care stapaneste cel mai bine universul gandirii, al imaginatiei, al gandirii profunde si al creativitatii. Chiar daca nu vor cunoaste neaparat succesul banesc, este foarte probabil ca de-a lungul vietii lor sa se bucure din plin de faima. Sunt pacifisti si diplomati, evitand conflictele si atenuandu-le. Iubesc sa se inconjoare de cat mai multi prieteni. Daca le soliciti ajutorul nu stau mult pe ganduri inainte de a te ajuta. De ce? Au incredere in oameni si au totodata o fire vesela si optimista. Sunt insa uneori lipsiti de ambitie, iar vointa lor se lasa uneori influentata de vointa celor din jur. Pot fi exagerat de entuziasti si visatori, capriciosi si mandri. Sub aceasta zodie se nasc actorii, scriitorii, poetii, muzicienii si reusita profesionala a acestor nativi va veni pe calea pasiunilor si hobby-urilor proprii.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. MiniGhid astrologic: 5+5 Calități și Defecte ale zodiei TAUR

14 Aprilie – 13 Mai – Prin semnul caruia ii apartin, acesti nativi au focul si pasiunea de partea lor. Din punct de vedere fizic, chiar daca sunt de inaltime medie, au un corp suplu si frumos si sunt inzestrati cu vigoare. Au multe visuri si ambitii, dar au si abilitatea de a le pune in practica. Au o gandire indrazneata si un intelect facut sa revolutioneze si sa schimbe ordinea lucrurilor. Stiu sa se impuna, sa inspire respectul si subordonarea celorlalti. Au o incredere de nestramutat in propria persoana si sunt extrem de siguri pe ceea ce spun, pe ceea ce gandesc, pe ceea ce isi doresc de la viata si de la ceilalti. Nu se tem sa isi asume riscuri, fiind indrazneti si lipsiti de previziune. Pot fi insa incapatanati in sustinerea unei opinii si adeseori te contrazic chiar daca dreptatea nu este de partea lor. Trec cu usurinta de la o stare la alta, de la exuberanta si euforie la depresie, inducand si celor din jur starile lor. Sunt orgoliosi si mandri de ceea ce sunt, iar uneori impulsivi si necugetati ceea ce rareste numarul prietenilor din jurul lor. Gratie abilitatilor lor, fac bani cu usurinta, insa ii cheltuiesc cu aceeasi usurinta.

14 Mai – 13 Iunie – Prin natura zodiei lor, acesti nativi au pamantul si stabilitatea de partea lor, ochi negri si stralucitori de culoarea pamantului si o anumita noblete in atitudine. Trupul le este usor greoi, iar miscarile lente. Se bucura asadar de o conditie fizica buna si se imbolnavesc destul de rar, in aceste cazuri crezand mult in puterea autovindecarii. Isi planuiesc cu grija banii si chiar daca nu au un noroc deosebit pe plan material, nu ar trebui sa isi faca prea multe probleme. Eficienta organizare si gestionare a banilor le va asigura un trai linistit si sigur. Au de asemenea, un simt al proprietatii foarte bine dezvoltat. Cred in spiritul familiei si in tihna pe care o pot gasi in sanul acesteia. Sunt prevazatori, lipsiti uneori de spontaneitate si pasiune, iubind rutina si lucrurile prestabilite. Pot ajunge la performante deosebite intr-un domeniu, insa mai mult sub indrumarea cuiva. Nici nu-si doresc si nici nu vor ajunge lideri.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri