12:01, 22 Ianuarie 2007 publicat în Lifestyle

Nu poti face doua lucruri in acelasi timp. Sau cel putin nu le poti face bine.
Stai acum in fata calculatorului, ai probabil deschise cateva documente, cateva aplicatii si printre picaturi mai citesti cate o fraza din articolele noastre. E drept, calculatoarele se descurca exemplar atunci cand trebuie sa faca mai multe lucruri o data, dar aceasta nu inseamna ca trebuie sa iti impui sa te descurci la fel de... inuman.

Daca te gandesti la mai multe lucuri in acelasi timp, nu vei da randament. Momentul in care treci de la o sarcina la alta este pierdut. In acea perioada creierul realizeaza tranzitia de la o sarcina la cealalta. Ai nevoie de putin timp pentru acomodare si abia apoi te poti concentra total asupra unui alt aspect. Daca ai duce la bun sfarsit o sarcina si abia apoi ai trece la urmatoarea nu ai mai pierde acele momente de tranzitie. Ti s-a intamplat vreodata sa redactezi un document si exact cand iti insiruiai ideile pe pagina si simteai ca ideile sunt foarte clare, sa sune telefonul? Oricat de limpezi ar fi fost ideile, oricat de mult avant aveai in timp ce tastai, este imposibil sa te reintorci imediat la redactare ca si cand nu ai fost intrerupta. Uneori simtit ca ti-ai pierdut definitiv ideile principale, iar in cazurile fericite ai nevoie doar de cateva minute pentru a te readuna. Alteori ramai cu gandul la activitatea precedenta si nu te poti concentra asupra a ceea ce ai de facut. Mie mi se intampla destul de des sa spun sau sa scriu ceva ce are legatura cu activitatea care mi-a perturbat gandurile.

Problema este ca organizarea de tipul 3 in 1 are consecinte si pe termen lung. Stresul poate ucide tocmai acei neuroni pe care te bazai cel mai mult: neuronii responsabili pentru capacitatea ta de a fi atenta la mai multe lucuri in acelasi timp. De asemenea, comportamentul tau dauneaza grav capacitatii tale de concentrare. Un studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea din Utah a demonstrat ca daca vorbesti la telefon in timp ce conduci, sansele tale de a avea un accident devin de 5 ori mai mari. Riscul este la fel de mare ca in cazul celor care se urca bauti la volan. Aceasta nu pune la indoiala capacitatile tale fizice de a sofa. Problema este ca atunci cand ne gandim la ceva, gandurile devin mai importante decat ceea ce vedem si auzim.

Prima regula atunci cand ai mai multe lucruri de facut este sa prioritizezi. Nu le poti face pe toate o data, dar le poti face pe toate la timp. Daca stii ca te asteapta o zi dificila, acorda-ti cateva minute dimineata pentru a vizualiza modul in care va decurge totul. Nu lasa la voia intamplarii modul cum se vor aranja lucrurile.


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri