23 Iunie 2021 publicat în Lifestyle 2 share-uri

Bijuteriile sunt aproape întotdeauna mai mult decât simple accesorii. Ele spun uneori o poveste, alteori dezvăluie un secret sau tăinuiesc o promisiune.

În funcţie de degetul pe care sunt purtate, inelele construiesc un mesaj despre cine suntem noi. Află care este simbolistica din spatele purtării unui inel pe un deget anume.

Degetul mic de la mâna stângă

Iată un privilegiu al aristocraţiei! În secolele 19 şi 20 era foarte comun ca un aristocrat să îşi poarte pe degetul mic al mâinii stângi verigheta şi un inel cu emblema familiei, numit „signet”. Această modă a fost popularizată de Prinţul Albert, soţul reginei Victoria, şi tradiţia a fost dusă mai departe de familia regală britanică, dar şi de alte celebrităţi, printre care preşedintele american Franklin D. Roosevelt.

Inelarul mâinii stângi

În multe culturi, inelarul mâinii stângi este rezervat pentru verighete şi inele de logodna, deși, în unele ţări, pe acest deget se poate purta şi un „inel de promisiune”, care simbolizează un angajament permanent, romantic sau de altă natură, din partea celui care îl poartă. Se crede că originea acestui obicei de a purta verigheta sau inelul de logodnă pe inelarul mâinii stângi provine din Roma antică. Romanii credeau în existenţa venei amoris, care mergea din inelarul stâng direct la inimă, iar inelul pus pe acest deget simboliza afecţiunea şi dragostea eternă.

Arătătorul stâng

Purtarea unui inel pe arătătorul mâinii stângi nu are niciun simbolism clar, deși există multe interpretări mai mult sau mai puţin moderne. Din punctul de vedere al stiliştilor, dar şi al experţilor în semiotică modernă, un inel pe degetul arătător va fi cu siguranță remarcat, așa că poate pune în evidenţă statutul unei persoane. Multe femei aleg să poarte pe acest deget un inel de cocktail sau o altă piesă spectaculoasă.

Arătătorul de la mâna dreaptă

În unele culturi, inelul de pe degetul arătător drept simbolizează căsătoria. Acesta este cazul, de exemplu, într-o ceremonie evreiască tradițională. Unele mirese îşi mută ulterior verigheta pe degetul inelar stâng după ceremonie, însă altele îl păstrează pe acest deget.

Inelarul drept

Deși în mod tradiţional, în cele mai multe ţări din lume, verighetele şi inelele de logodnă se poartă la mâna stângă, există şi câteva excepţii, şi unele chiar în Europa. De exemplu, în anumite landuri din Germania, verighetele se pun pe inelarul mâinii drepte. La fel se întâmplă şi în unele regiuni din Rusia, dar şi în anumite zone din India.

Degetul mic de la mâna dreaptă

La fel ca în cazul degetului mic de la mâna stângă, inelul purtat pe acest deget al mâinii drepte are o simbolistică mai aparte. În Statele Unite ale Americii, acest deget este rezervat pentru un inel de mici dimensiuni care relevă statutul profesional al purtătorului. Aceasta nu este o tradiţie foarte populară în Europa, dar în America, la ceremonia de absolvire a anumitor facultăţii, viitorii profesionişti din anumite domenii primesc ceea ce se numeşte inel profesional. Este o tradiţie mai des întâlnită în rândul inginerilor. Aceste inele profesionale sunt de obicei foarte simple, similare verighetelor, însă sunt create din materiale mai puţin pretenţioase sau valoroase, cum ar fi fierul sau oţelul. Desigur, există şi excepţii. Unii viitori profesionişti aleg astfel de inele realizate din argint sau chiar din aur.

Indiferent că au fost asociate cu bogăţia, statutul social, apartenenţa la un anumit grup sau dragostea, din cele mai vechi timpuri, inelele sunt considerate bijuterii speciale. Simbolistica purtării lor pe un deget sau altul a evoluat de-a lungul timpului, de la împăraţii romani, trecând prin marile familii aristocrate europene şi ajungând în modernitate ca accesoriu indispensabil.

Sursă foto: Fotografie creată de Pixabay, de la Pexels


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri