Anul în care am privit cerul mai des și am învățat liniștea în dezastru

12:12, 16 Decembrie 2020 publicat în Lifestyle82 share-uri

E anul în care lumea mea s-a zdruncinat. Puternic. E anul în care am învățat liniștea în dezastru. E anul în care m-am întors în stări, locuri, amintiri vechi. Și pe toate le-am văzut altfel. Nici mai bune, nici mai rele.

E anul în care am trăit multe tristeți. E anul pierderilor. E anul în care prea multe voaluri au căzut și a rămas adevărul gol, stingher, dureros. E anul în care iluzii au dispărut în convoi într-un trecut în care minunile mai erau posibile, fie și doar ipotetic. E anul în care am primit lovituri pentru a primi altele în loc, fără să-mi fi revenit cu totul din primele.

E anul în care lumea mea s-a zdruncinat. Puternic. E anul în care am învățat liniștea în dezastru. E anul în care m-am întors în stări, locuri, amintiri vechi. Și pe toate le-am văzut altfel. Nici mai bune, nici mai rele.

Citeste si:
Parfumul poate schimba starea de spirit în mai bine, conform celui...
Parfumul poate schimba starea...

E anul în care m-am văzut ce sunt. Cu claritate. Și am înțeles că s-a încheiat acea dulce amăgire. Nu m-am simțit nici mai puternică, nici mai slabă. Nu m-am simțit nici învingătoare, nici învinsă.

E anul în care am privit mult cerul. E anul în care am trăit des sentimentul de ultima dată. Și m-am înfiorat. Dar asta m-a făcut să mă întrepătrund cu clipa, iar starea asta e de nedescris. Poate e unicul mod de a trăi cu adevărat.

Citeste si:
Nestlé a investit peste 320 milioane de euro în NESCAFÉ Plan
Nestlé a investit peste 320...

E anul în care am avut cel mai trist zâmbet. În care bucuriile le-am trăit pe jumătate, n-am putut să le văd întregi, n-am putut să cred până la capăt în ele.

Foto: By sun ok /Shutterstock

E anul în care mi-am impus să continui, cu convingerea crăpată, cu speranța înșelată. E greu să înaintezi fără puncte de sprijin. E greu să admiți ca poate unicul motiv de a continua să-ți fie culpabilizat.

E anul în care am tăcut mult. În care frânturi dintr-o viață de demult le-am retrăit, de astă dată fără agonie, dar cu o dureroasă serenitate.

E anul în care nu mai știam ce să fac cu țăndările atâtor lucruri de neatins. Nu știam ce e mai bine: să le lipesc, să le arunc, să merg mai departe cu ele zornăitoare?

Am vrut să scriu altceva despre acest an. Și poate tot ce mi s-a întâmplat e despre o lecție care mi-a scăpat. Cine știe, poate tot ce s-a dus nu a făcut decât să rămână adevărul? Căci adevărul e cel ce umblă însingurat în lumea asta, de toți negat, părăsit și nedorit. Pentru că adevărul are cruzime, asprime și virulență, dar în afara lui nu există transfigurare.

* Un articol scris de Anișoara Melnic, http://anisoaramelnic.blogspot.com

Foto fr si main: By Peshkova /Shutterstock


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri