Ma intreb uneori cati pasi a fost nevoie sa faci ca sa te apropii...

de Alexandra Serban

Am ramas fara cuvintele de adio, fara saluturile de inceput, doar... doar cu ce e la mijloc si (culmea!) cuprinde inceputul si sfarsitul nesfarsit.

Ma intreb uneori cati pasi a fost nevoie sa faci ca sa te apropii, cate plaje ti-au cunoscut mersul si prin cate brize de mare si ocean a respirat corpul tau, a ras parul tau sau s-a inseninat chipul tau… privind de acolo rasarituri si apusuri, simtind respiratia Pamantului si a vietii pe tarmuri ce te-au cunoscut si au cunoscut pasii atator vieti ale oamenilor.

Azi cu maine, maine cu mine, viata cu tine - oprire, simtire, traire! Vii, ma chemi, MA REINVII! Si am plecat mai departe si am avut nevoie sa ne mutam. Si am avut nevoie sa (ne) lasam in urma, sa nu ne mai stim... din ceea ce ne construise ca viata. 

Inseninam vieti la care nu ne-am gandi vreodata, cunoastem fiinte ce ne aduna bucatile sparte si le repara cu lumina si blandete, ne destramam in cele mai cunoscute colturi de suflete umane si ne spargem acolo unde credeam ca suntem ACASA ca sa ne reconstruim atata de frumos cu tot ceea ce suntem si am  fost binecuvantati - culmea- departe de noi  si tinuturile ce ne-au crescut.

Lasa-ma sa te iau in brate! Lasa-ma sa ma cern discret in cuvintele tale! Lasa-mi farame de stralucire acolo, pe liniile  dragostei pulsate intre piepturile noastre, la zeci de mii de kilometrii distanta... acolo unde inca nu ne-am cunoscut.

Foto: Olena Yakobchuk /Shutterstock

STII...?! Vreau sa ma revansez, mi-a spus intr-o zi viata, pentru tot ce nu ti-am dat  in atatea vieti. Pentru tot ce esti si eu, in, amalgamul trairilor Universale, am uitat sa iti ofer.

Vreau sa ma revansez fata de tine, mi-a spus viata... si m-a luat in brate cu raze de soare, cu ploi si iures de furtuni de nisip tropicale.

Fiindca ai venit si e nevoie sa iti facem culoar, sa te raspandesti in tot ce poate fi raze de soare... in lume, printre oameni, in univers... in fiecare  cuvant ce iti devine un vers si un freamat din tot Pamantul pe care l-ai stropit cu lacrimile tale si l-ai format prin toate emotiile tale.

Incredere. Incredere. Incredere. Straduinta. Freamat. Entuziasm. Tacere si Deplasare. Insistenta. Repetare. Reparare- suflete goale, renascand din pamant uscat si nepasit de piciorul gol. Uite-ma! Refa-ma!

Nu ai sa ma mai simti la fel. Nu am sa te mai simt la fel. Ne schimbam. Ne-am schimbat. Am ratacit. Am  cazut, am suferit in  tacere, ne-am racorit in furtunile mintii noastre.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare >>> 


Vizionare placuta

Iti plac articolele Garbo?
Sigur o sa iti placa si pagina noastra de Facebook :)
Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Fara... ADIO. Plecaciune.