Patru lumânări ardeau în liniște, înălțându-și lumina drept ofrandă către ceruri. Stăteau de vorbă între ele, iar atmosfera dintre ele era atât de plăcută și calmă încât dacă ascultai cu atenție le puteau auzi șoptind între ele...
- Eu sunt Pacea, a spus Prima Lumânare. Doar că în ziua de astăzi oamenii nu mai mă pot ține aprinsă și în curând mă voi stinge. Imediat ce a vorbit, flacăra ei s-a făcut din ce în ce mai mică până nu a mai existat deloc.
- Eu sunt Credința, a luat cuvântul și Cea de-a Doua Lumânare. Dar oamenii par că nu mai au nevoie de mine și m-au exclus din inimile lor. Ce rost are să mai stau aprinsă? Imediat ce și-a spus pasul, o adiere a stins-o.
- Eu sunt Iubirea, a intervenit în discuție Cea de-a Treia Lumânare. Nu mai am forță să ard, oamenii mă tratează ca și cum nu aș mai avea nicio importanță și valoare. Sunt dată la o parte, sunt hărăzită uitării căci oamenii par că nu îi mai iubesc nici pe cei care le sunt foarte aproape. Spunându-și păsul, s-a stins și cea de-a treia lumânare.
Foto: Hallin /Shutterstock
Între timp, în încăperea în care mai ardea doar o singură lumânare a pășit un copil. A văzut cele 3 luminări stinse și a început să plângă.
- De ce nu mai ardeți? Voi ar trebuie să fiți mereu aprinse și să aduceți lumina în sufletele oamenilor…. , a spus copilul și a început să suspine a deznădejde.
Simțindu-i durerea, Cea de-a Patra Lumânare i-a șoptit la ureche copilului:
- Să nu-ți fie teamă, copilaș drag. Câtă vreme eu încă ard, le putem aprinde și pe celelalte. Eu sunt Speranța!
Auzind spusele ei, lacrimile copilului au încetat să mai cadă. Încrezător, a luat lumânarea Speranței și a aprins cu ajutorul ei și celelalte 3 luminări.
Atâta timp când în sufletele arde flacăra Speranței, Pacea, Iubirea și Credința se vor aprinde și ele din nou și vor lumina din nou. Să le păstrăm vii întotdeauna, ca pe niște făclii care nu trebuie să moară niciodată.
Autor: necunoscut
Foto homepage: Dario Sabljak /Shutterstock
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice
3 noi terapii celulare aprobate de FDA. 74% dintre studiile aflate în desfășurare sunt dedicate oncologiei
Cancerul de sân triplu negativ (TNBC) în România. Sondaj: 7 din 10 paciente chestionate cu TNBC au până în 50 de ani
Un cabinet de avocat din Iași vă va ajuta să înființați o societate în deplină legalitate!