Suntem ca niste frunze in vant. Noi, oamenii. Picam toti la un moment dat pe un sol tare si rece. Pe pamant ajungem toti. E o diferenta insa. Unii se tin mai bine de crengile copacului. Altii renunta din prima. Altii abia asteapta sa cada ca sa termine odata. Toti condamna vantul ca a fost prea puternic si violent, dar nu stiau toti ca el asa este?
Da, stiu, unii ani au trecut peste mine fara sa ma atinga. Si daca totusi o sa ating pamantul o sa ma primeasca ca pe celelalte frunze? Daca tot trebuie sa ajung pe pamant, pot si am dreptul sa dau foc copacului? Eu vreau sub mine un trecut asezat care stie ca acolo ii e locul, vreau sa pic pe un pat moale si confortabil pe care sa-mi odihnesc fericirea, vreau sa am o perna care sa-mi induca vise intense, vreau langa mine o alta frunza care in momentele cu mine sa uite nostalgia copacului si sa ma faca si pe mine sa o uit.
Ce pot sa mai fac? Inchid ochii si ma las purtata de vant. Ma rog pentru un pamant bun si trag cu ochiul la frunzele care imi zboara in drum. Poate ca la un moment dat o sa aterizez din nou pe un copac bun. Cartea mea nu se incheie cu siguranta aici.
Garbo
Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09
Garbo - Arta de a trăi frumos!
Caius Covrig își donează ziua și face apel la umanitate! Hai să facem echipă și să-l ajutăm pe Alin !
Ce își doresc gravidele din România pentru copiii lor. Psiholog: Resimt o responsabilitate imensă de a-și ști copilul în siguranță pe viitor
Irina, eleva de 10 ce vine zilnic la școală de la 15 kilometri distanță, își dorește ca într-o zi să fie studentă la Teatru
Inima Copiilor strânge 10.000 de promisiuni pentru extinderea secției de Cardiochirurgie de la Marie Curie