Curand, usa se auzi inchizandu-se din nou. Cu toate astea, si de o parte, si de cealalta, regretele nu isi mai aveau rostul. Pentru ca, dintr-o data, distanta se micsorase prea mult pentru a mai lasa loc tristetii... Citeste o povestire superba care te va emotiona si sensibiliza in mod sigur!

de Marina Rasnoveanu

http://netblog3.wordpress.com/

__________________________

Atat de greu sa mori

Glasul copiilor se auzea de afara. In casa, insa, era liniste. Nu una apasatoare, ci doar domoala, aproape calda, ce lasa toate gandurile sa umble nestingherite prin ungherele camerelor. Doar ea statea pe jumatate treaza, cu ochii mijiti spre bucata de lumina din dreapta. Acelasi bloc inalt si gri, insa in dupa-amiaza aceea isi spuse ca nu conta. Chiar si asa, avea sa se incapataneze sa gaseasca acolo raspunsurile la toate intrebarile sale. Veneau cand si cand, valuri, valuri, si o chinuiau de parca asa s-ar fi putut incheia toata agonia sa.

Statea pe marginea patului, cu picioarele umflate, pironite pe mocheta galbuie. Inghitea rareori si atunci i se parea ca toate durerile lumii paseau sacadat prin toate colturile corpului sau. Amana cat mai mult momentele acelea. Stia ca ochii nu ii mai erau la fel de ageri, dar, totusi, vedea inca foarte clar fiecare particica din acea camera. Camera ei.

Si, deodata, aceeasi intrebare. Ce va ramane dupa ea? Ce va fi dupa ce toamna se va stinge, la fel ca si razele de septembrie? Ce va fi cand nu va mai auzi rasetele copiilor ce acum i se pareau glasuri de ingeri?

Un zambet firav ii aparu pe chip. Poposise cu privirea in oglinda dreptunghiulara. Ce obiect comun, prezent in aproape toate casele anilor ’80. Ca si ea, de altfel. Cu ce drept sau cu ce mandrie sa se intrebe ce va ramane dupa?

Un destin comun cu un suflet mare. Cine avea sa isi aduca aminte de sufletul ei? Durerea reveni din nou, cu si mai multa forta. Atunci, corpul parca ii paraliza. O ajuta doar o rugaciune de o fraza, rostita mai mult ca un blestem. Blestema gandurile rele si negre ce i se inghesuiau in minte. Voia sa creada ca era mai puternica decat ele.

Isi aminti prima toamna petrecuta acolo, la bloc. Cand mirosul de vinete coapte si dulceata de cirese amare le colorase apartamentul saptamani la rand. Nu contase caldura si oboseala! Randurile de borcane pentru iarna alungasera pe rand orice urma de regret. Si zambetele lor, bineinteles. Cum se inghesuiau copiii sa vada ce iesise din mainile ei micute, carnoase, de culoarea ciocolatei! Avea o poveste pentru fiecare astfel de toamna. Franturi pe care uneori le putea vizualiza, alteori nu.

Fusese o mama, o sotie, o gospodina buna, da. Ca oricare alta, isi spuse dezamagita, din nou. Si, totusi, ce va ramane dupa ea, cine isi va aminti de sufletul ei?

Foto homepage: Apus de soare, Bucuresti via Shutterstock

Foto int: Tristete toamna, Shutterstock


Vizionare placuta

Iti plac articolele Garbo?
Sigur o sa iti placa si pagina noastra de Facebook :)
Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Atat de greu sa mori.