Am fost in Paradis si am cazut de-acolo, precum un Icar caruia i se dezmembreaza aripile… Dar acum chiar cred ca este totul posibil. Cred ca oamenii sunt fabulosi si exista pentru fiecare acel cineva pe care il credeai inexistent. Cel care parea a fi doar o suma a unor posibilitati imposibil de atins sau de gasit intr-un singur om. Dar l-am intalnit.

L-am intalnit dupa ce l-am visat. Am visat ca fac dragoste cu un barbat dupa ce i-am surprins pentru un moment clipirea; inca a ramas atat de intiparita in mintea mea, acea secunda…

Secunda in care ti se deschid capacitatile senzoriale astfel incat ai impresia ca ai simtit TOTUL. Secunda in care un om ti se releva in toata splendoare unicitatii sale, odata cu trecutul si prezentul sau, secunda cand simti ca sufletul si energia acelui om nu sunt un mister. Simteam ca il cunosc din alte lumi, simteam ca imi e familiar, nu era un strain, desi totusi era „strain”. Simteam ca il cunosc, ca il stiu…

  • Imblanzirea infinitului

Iar daca „Destinul este puntea intre oameni care se iubesc”..

Cum e viata mea dupa ce l-am intalnit pe barbatul din vis dar si barbatul „de vis”… Am atins „imposibilul” si marginile „infinitului” – noi doi glumeam filosofic jucandu-ne cu aceste doua cuvinte si chiar cred ca pe undeva pe-acolo am calatorit cu simturile si cu imaginatia. Am atins „imposibilul/posibil” si cu toate acestea ma intreb adesea daca a fost noroc sau blestem sa il intalnesc pe acest EL. Un suflet si o persoana in preajma careia sa te simti mai acasa decat nicaieri, sa te simti cel mai autentic TU... Sa simti ca iti straluceste fiecare celula atunci cand ii esti aproape sau cand iti este in minte, iar atingerile sa fie la fel de firesti precum intalnirea dintre mare si tarm si magnetice precum lumina de luna plina… Of, of, of… Ce ploaie e acum! Icar

Ma gandesc adesea ca aceasta energie pe care am intalnit-o, putea pana la urma sa fie orice. Putea sa fie o floare, sau o raza de soare, un oras, sau poate un copac. Dar a fost sa fie sa intalnesc un om si viata dupa vara rupta din povestirile realist-magice ale lui Borges sau ale lui Eliade, nu e deloc usoara caci tot ce e in jur dupa ce ai trait emtotii care iti zguduie corpul in fiecare locusor, iti transforma mintea in antena pentru manifestarile de obicei nevazute ale universului, dezvaluind sincronicitati si conexiunea cu stelele, si sufletul ti-l arunca intr-un fel de nebuloasa, calatorind cu simturile la cele mai neobisnuite altitudini, in locuri unde timpul nu mai conteaza… nu mai e deloc cum era inainte.

Te mai poti multumi cu Pamantescul? Te mai poti multumi cu o sumedenie de compromisuri, pe care le faceai inainte sa stii ca e posibil sa existe cineva care te cunoaste si te intelege fara nici cel mai mic efort?.. Cineva pe care iubeai fara sa stii de ce, in mod miraculos, asa cum soarele iubeste si are grija de o floare... „Sigur ca nici soarele nu isi pune intrebarea de ce iubeste planta”, mi-am spus adesea. L-am visat odata venind la mine ponosit, slab, slab si in haine de cersetor; l-am luat fericita in brate. Mi-a spus: "Ma iubesti chiar si asa? Da!!! Da." - si il sarutam din nou pe parul ala copilaros.

Am trait cele mai frumoase si intense momente din viata mea si cu toate acestea sunt zile in care ideea ca au fost, ma extenueaza. De dor, ca vreau sa ma intorc acolo.

De atunci ma bucur mult mai mult de clipe. Ma bucur in fiecare zi de clipe, fiindca am trait acele momente in cel mai profund mod posibil cu toate portile perceptiilor larg deschise si cu sufletul absolut fascinat de cele ce mi se intamplau. L-am intalnit si am petrecut momente impreuna cu barbatul pe care l-am visat probabil din copilarie, care simte si gandeste asa cum iubesc cel mai mult la oameni, care isi poarta identiatea asa cum imi place cel mai mult la oameni, cel care stie sa vorbeasca, sa priveasca si sa fie copil si adult in aceeasi masura; si o face asa cum imi place cel mai mult la oameni. Care stie sa faca dragoste cum imi place cel mai mult, astfe incat momentul visat, generat de mecanismele subconstiente, sa se transforme in traire identica. El stie sa observe luna, stelele, verdele si sa iubeasca sa evolueze, sa cuprinda si sa cunoasca. Sa imbratiseze. A fost cu mine chiar persoana pe care am simtit-o in acea clipa cand i-am citit adancurile, iar ceea ce a urmat sa fie a fost in aceeasi masura vis si realitate.

L-am intalnit. Exista. Dar daca ma intrebi de ce e/nu e aici?...

Nu stiu.
Viitorul stie. Prezentul stie. Am invatat ca aceasta clipa este mereu asa cum ar trebui sa fie, chiar si impresurata de dor si uneori cu intrebari apasatoare...

Poate ne vom intalni din nou,
in aceasta viata.

…sau poate in alta, ca sa imblanzim din nou infinitul...

Foto homepage: Shutterstock.com; cer, noapte, luna, cuplu


Vizionare placuta

Iti plac articolele Garbo?
Sigur o sa iti placa si pagina noastra de Facebook :)
Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Cum e viata mea dupa ce l-am intalnit pe barbatul din vis.