Exista credinta ca cei care tin cele 12 vineri mari de peste an vor fi feriti de boala si necaz, avand belsug in casa si pace in sanul familiei. Ei primesc binecuvantare de la Dumnenzeu, iar atunci cand se vor duce in imparatia cerurilor nu vor cunoaste frica.

- Cea de-a cincea Vineri este vinerea de dinaintea Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul ( 25 iunie, de ziua Sanzienelor). Este ziua in care caldeenii au robit Ierusalimul sub conducerea imparatului Nabucodonosor, in al doilea ceas al zilei. Evenimentul se intampla pe vremea proorocului Ieremia, iar aceasta robie dureaza timp de 65 de ani, vreme in care Ierusalimul era pustiu.

- Cea de-a sasea Vineri este vinerea de dinaintea sarbatorii Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Este ziua in care Dumnezeu a trimis cele 70 de napaste (plagi) peste faron si tara Egiptului.

- Cea de-a saptea Vineri este vinerea de dinaintea sarbatorii Adormirii Maicii Domnului (august). Este ziua in care ismaelitii au venit pe mare si-n Galileea, pradand multe laturi ale pamantului si robind. Ingerul Domnului a fost cel care a pus capat urgiei acestora, alungandu-i.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Luna MAI 2023 – mai mult din tot ceea ce ne dorim. Luna cu vibrația lui 3 are o energie divină și manifestări creatoare. Avem datoria Bucuriei în această lună!   Tipuri de aparate dentare: care este cel potrivit pentru tine? Durex România lansează SafeToPlayHub, cea mai mare campanie de educație sexuală de la noi din țară

- Cea de-a opta Vineri este vinerea de dinaintea Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul. Este ziua in care Irod imparatul, in al 10-lea ceas din noapte, a poruncit ca sfantul sa fie ucis, iar capul sa-i fie indepartat de trup.

- Cea de-a noua Vineri este vinerea de dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (14 septembrie). Este vinerea in care Dumnezeu, in al doilea ceas al zilei, a supus pierzaniei Sodoma si Gomora, dar si alte sapte orase.

- Cea de-a zecea Vineri este vinerea de dupa Inaltarea Crucii. Este ziua in care Moise, cu ajutorul lui Dumnezeu, a despartit Marea rosie cu toiagul, izbavindu-i pe fiii lui Israel de egipteni. S-a intamplat in al treilea ceas al zilei.

- Cea de-a 11-a Vineri este vinerea de dinaintea sarbatorii Sfantului Apostol Andrei (30 noiembrie) cand Dumnezeu a aratat oamenilor semne mari, iar proorocul Ieremia l-a izolat pe diavol intre doi munti inalti.

Lavazza lansează capsulele Qualità Rossa, neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon și compatibile cu aparatele de cafea Nespresso Original Ascultă Radio ZU și mergi la cele mai mari festivaluri din vara lui 2023 TEZYO primăvară/vară 2023 – o călătorie unică prin tendințele momentului cu cele mai iubite branduri de încălțăminte

- Cea de-a 12-a Vineri este vinerea de dupa nasterea Mantuitorului Iisus Hristos. Este ziua in care, din porunca lui Irod, au fost ucisi 14 000 de prunci, cu varsta de pana in doi ani.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri