A găsi un rimel bun pentru tine depinde de o mulțime de factori, cum ar fi ocazia cu care vrei să îl porți, culoarea pe care vrei să o aibă și, mai ales, în funcție de efectul pe care dorești să îl aibă asupra genelor tale.
Cu siguranță ai observat până acum că tipul periuțelor diferă și că fiecare face altceva, însă uneori, când ești la cumpărături, parcă informațiile despre acestea se șterg din minte. De aceea, poți chiar să salvezi acest articol și vei vedea că, dacă vei ține cont de aceste sfaturi, vei cumpăra mereu mascara care ți se potrivește și privirea ta se va schimba într-una mult mai frumoasă.
Cele mai cunoscute tipuri de rimel în funcție de periuța pe care o au
Mascara este produsul de machiaj care poate să îți schimbe starea de spirit încă din momentul în care ai aplicat-o. Astfel este important și merită să investești într-una profesională și de calitate, pentru că îți va da și mai multă încredere în puterea sa magică de a-ți schimba privirea.
1. Periuța clasică, cilindrică o găsești în forma sa simplă și dreaptă fără a avea vreo formă specială sau ieșită din comun. Aplicând cu ajutorul acesteia rimelul vei avea un look natural, care se potrivește cel mai bine machiajelor de zi, de mers la birou sau la plimbări lejere prin parc alături de cei dragi.
2. Periuța curbată este cea care urmărește să spunem așa forma genelor și astfel le dă un look care le ridică și le curbează și mai tare. Este cea mai potrivită pentru ochii mici sau dacă ai genele drepte și dorești să le dai o formă mai arcuită.
3. Periuța conică este aceea care, așa cum și numele îi zice, are formă de con și este mai groasă la bază și mai subțire la vârf. Efectul pe care aceasta îl are este acela de a da volum la rădăcini și o precizie mai mare pentru colțul intern al ochilor unde, de obicei, genele sunt mai scurte. Aceasta este ideală dacă dorești să oferi senzația de alungire a genelor și să pui un accent mai mare pe partea exterioară a ochilor.
4. Periuța de tip clepsidră este aceea care are marginile mai groase și mijlocul mai îngust. Este cea care dă efectul de volum genelor și care le face să pară mai pufoase. Cel mai bine este să folosești un rimel cu acest efect seara, la petreceri care cer un look mai dramatic.
5. Periuța tip spirală nu are nevoie de descrieri suplimentare în legătură cu felul în care arată. Ceea ce face ea este să ridice fiecare geană în parte și astfel efectul pe care îl are asupra genelor este unul de volum pe de o parte și de curbare mult mai naturală pe de altă parte.
6. Periuța tip pieptăn este cea mai mică dintre toate și cea mai subțire. Rolul pe care îl are este acela de a despărți genele și de a le alungi. Se folosește mai ales dacă ai genele drepte și dorești să le oferi un efect de gene false.
7. Periuța mare și stufoasă se află în partea opusă celei tip piaptăn, iar efectul pe care îl are asupra genelor este cel de volum dramatic. Cel mai bine este să folosești rimelul cu o astfel de periuță la evenimente care au loc seara sau cu ocazii speciale.
Mascara este, alături de ruj sau luciu de buze, unul dintre cele mai folosite produse de machiaj din lumea întreagă. Găsește-le pe cele care ți se potrivesc în funcție de ocazii și bucură-te de efectele speciale pe care le oferă genelor tale.
Credite foto: unsplash.com
Mi-am făcut un obicei din a spune cele mai crude adevăruri în glume și metafore. Poate că uneori acestea par a fi ascunse în spatele unei formule sofisticate, dar, în esență, sunt simple. Acest lucru este valabil...

”Nu mă lăsa să mor” - o poveste de ficțiune despre realitatea dureroasă a singurătății, din 5 decembrie în cinematografe
O joacă a unui tânăr român a dus la reinventarea sistemului de returnare a ambalajelor
McHappy Day 2025®: când faptele bune țin familiile împreună
Prelungim termenul de înscriere ca voluntar pentru copiii abandonați. Ultima zi de înscriere: 10 octombrie