12:03, 1 Martie 2007 publicat în Familie

O cititoare Garbo ni se destainuie. Haideti sa o ascultam, sa o intelegem si sa o ajutam.
Totul e atat de complicat; as vrea sa incep si nu stiu de unde... Este asemenea unui fir incalcit caruia nu-i gasesti capatul. Sunt poate prea singura, desi traiesc intre oameni, poate sunt prea trista, nici eu nu stiu. Poate doar simt nevoia sa comunic, sa-mi descarc sufletul, poate e doar apropierea primaverii la mijloc si sufletul meu resimte asta. Cu ce sa incep? Cu inceputul... Dar care e inceputul? Am 49 de ani. Poate asta e inceputul si poate asta e sfarsitul... Sunt singura de aproape 3 ani. Singura? Asta e relativ, poti fi singur inconjurat de oameni. Pana acum aveam in cap totul atat de clar, acum toate mi se invalmasesc si nu mai stiu cum sa incep. OK, poate nu acesta e inceputul, insa trebuie sa incep de undeva. Dupa 23 de ani casnicia mea a luat sfarsit acum aproape 3 ani. Din ziua aia 28 iulie 2004 toate au venit ca un tavalug. Pentru mine acesti 23 de ani au fost foarte fericiti, cu bune si rele dar eu ma consideram fericita, aveam un sot bun si iubitor, 2 copii frumosi si buni si nu o spun din orgoliu de mama, o familie frumoasa si fericita si nu o spun eu, o spuneau toti cei care ne cunosteau. Dar a venit acea zi in care totul s-a rasturnat, am descoperit ca sotul ma insala. Da, poate parea o prostie dar pentru mine a fost un soc cumplit, orice puteam crede, dar ca omul care ma tinea in brate, care se purta frumos, ocrotitor cu mine ma insela, ca poate nu ma mai iubeste nu era de acceptat. Asta nu ca as fi o naiva sau poate sunt, insa nimic nu ma facuse sa prevad ca vreodata se va intampla asta, credeam ca viata noastra e pe un fagas bine conturat si nimic nu o va abate de la el. Ce o putea abate? Poate doar ceva reparabil. Aveam o fiica de 21 de ani, studenta, un fiu de 13. Eu nu lucram de 20 de ani pentru ca stabilisem de comun acord cu sotul; intrerupsesem serviciul pentru a-mi creste copiii, el avea o meserie buna care ne asigura traiul, nu dadeam pe dinafara, dar nici nu duceam lipsa. Dar a venit acea zi si totul s-a naruit asemenea unui castel de nisip si am intrat intr-un vartej de dureri si suferinte care veneau si veneau si veneau... Doamne, sunt atatea de povestit , incat o sa fac bataturi la degete sau poate nu voi fi foarte structurata si coerenta, dar asa mi se invalmasesc in cap... Am incercat - cred - tot ce a fost omeneste posibil pentru a-mi salva casnicia, insa nu s-a putut. Poate n-am incercat chiar totul, poate n-am incercat ce trebuie, nu mai stiu, insa cert este ca totul s-a indreptat spre sfarsitul ei. A urmat anul 2005, un an cumplit pentru mine. In aprilie mi-a murit mama, in iunie fiica a avut examenul de licenta, stres dupa stres, fiul examenul de capacitate si admiterea la un liceu de arta unde n-a fost usor sa razbeasca si ca o incununare... sotul si-a facut bagajul si a plecat de acasa. Poate unii vor spune: ce e asa de grav, multe trec prin asta? Ei bine, mie mi-a fost foarte greu. Nu aveam serviciu, nu aveam un venit personal nu mai aveam pe nimeni aproape, dar e foarte mult de spus aici . Da’ imi aveam copiii, si intr-adevar fiica mea a fost alaturi de mine si m-a ajutat foarte mult. Insa... Talida


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri