12:04, 3 Aprilie 2009 publicat în Familie

Soacrelor din lumea intreaga as vrea sa le cer sfatul, nurorilor din lumea injumatatita a inrudilor as vrea sa le marturisesc ca imi este frica. Problema mea nu este deloc simpla, ba chiar cusuta cu fir de incurcaturi. Am ascultat zeci de istorisiri despre soacre si nurori de la cunostintele mele, am ras cu gura pana la urechi la bancurile care circula liber si nestingherite pe aceasta tema, am aprobat si dezaprobat fara nonsalanta si discernamant de o parte si de alta a ambelor tabere.

Am compatimit, am urat si am plans de ciuda cot la cot cu nurorile, am inteles si le-am dat dreptate soacrelor, mi-am indemnat prietenele nurori sa aiba rabdare si am incurajat soacrele prietene sa puna capat oricarei urme de toleranta si indurare fata de suratele mai tinere. Am mancat la viata mea multe colturi de paine pentru a evita potentialele conflicte cu soacra, in tineretile mele zglobii m-am bucurat din toata inima cand sosea cate un musafir fix in mijlocul cinei. Ce mai semn de bun augur decat acesta?: soacra o sa traiasca ani multi si buni. De rau augur, ar spune persoanele mai carcotase decat mine. Am varsat sare nici mai la stanga, nici mai la dreapta, chiar in mijlocul mesei, imi blestemam zilele si stiam si de ce: o sa ma urasca personajul acela monstruos si rau. Tot ea, soacra...

Sunt sotie, nu am fost niciodata nora si in curand o sa devin soacra. Da, sunt sotie si mana, nu model, dar una suficient de ok ca sa fiu iubita, respectata si apreciata pentru nici mai mult, nici mai putin decat ceea ce sunt. Ascultandu-mi prietenele, am ajuns sa cred ca am ceva personal cu soacrele. Ascultand in gura soacrelor, am crezut ca imi displac nurorile. Vazand realitatea, mi-am dorit sa am o soacra care sa-mi sarez mancarea si sa-mi pipereze viata. Dar.... de ce sa manii pe cel care exista sus? Am la randul meu o mama ca orice mama, una din painile lui dumnezeu care ar fi facut orice pentru raiul fiicei sale, dar ar fi dat cu draga mana o mana de ajutor in oprobriul bunicii mele, adica soacra ei. Nu am ajuns niciodata sa-mi cunosc soacra, iar sotul meu mereu imi repeta ca daca ar mai fi trait ne-am fi inteles de minune. Asa ar fi fost. Daca ii semana sotului meu, mi-as fi putut arunca si un picior in foc, jurand ca altfel nu s-ar fi putut. Si care este la urma urmei problema mea cea mare si grabnic arzatoare? Dragele mele, imi este groaznic de frica. Peste trei luni o sa devin soacra. Asa cum le este frica nurorilor de soacre, asa mi-e teama de aceasta realitate.

Noaptea, in somn, aud voci nastrusnice spunandu-mi “Femeie, aceasta o sa fie nora ta”. Ziua, intre pauzele de timp liber, ma gandesc ce dumnezeului as putea sa raspund. Ca o cunosc deja? Of... e rau sa fi si nora, daramite soacra. As vrea ca toate sfaturile pe care le-am aruncat in viata mea pe unde am apucat, bune sau rele, sa vina inzecit spre mine si sa faca lumina de jur imprejurul meu. Daca o sa o dau in bara, daca o sa o scot din sarite, daca o sa se fereasca de mine asa cum m-as feri eu de ea? Daca din iubire si gelozie pentru fiul meu o sa cred ca nora incearca sa-mi acapareze toata atentia si dragostea fiului? Daca ea chiar o sa nascoceasca planuri diabolice pentru a face asta? Ce o sa fac eu atunci?

Citeste si:
COPACUL  - o carte pentru copii, un manifest pro natură
COPACUL  - o carte pentru...


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri