O poveste emotionanta despre viata unei femei pline de speranta.

In timp ce incercam sa procesez informatia l-am intrebat de ce. Tot ceea ce am primit ca raspuns a fost: "Imi pare rau, imi pare foarte rau". Doar o simfonie de "imi pare rau" acompaniata de plansetul lui.
Dintr-o data mi-am simtit fiecare nerv din corp, am simtit cum se stinge fiecare particica, cum totul dispare, si l-am intrebat "De ce doare totul atat de mult"?

Niciun alt cuvant nu a mai fost spus. Atunci am stiut ca trebuie sa plec de acolo.

I-am spus ca nu mai pot sta acolo. M-am ridicat pe de canapea, am iesit din casa si usa s-a inchis in urma mea.

Cea mai pregnanta amintire a fost momentul de liniste dupa ce usa s-a inchis. Am asteptat in hol, dar el nu a venit. Am asteptat sa vina, am sperat sa vina, imi doream sa vina, dar nimic nu s-a intamplat.
Am urcat intr-un taxi total ravasita nestiind in ce parte sa o iau. Plangeam si respiram greu incat soferul m-a intrebat daca a murit cineva. I-am raspuns scurt: „Cred ca eu”.

Si din acel moment nu mi-am mai vazut niciodata logodnicul. A fost ca si cum cei cinci ani petrecuti impreuna s-au risipit in aer.

Nu aveam nici cea mai mica ideea ca acel moment avea sa fie cel mai important moment din viata mea. Credeam ca mariajul este totul si ca nimic in afara de asta nu mai conta.

Erau atat de multe lucruri pe care am ales sa nu le vad si m-am ingropat in incercarea de a crea perfectiunea.

Ca sa fiu sincera, nu eram deloc constienta de ceea ce mi se intampla. Nu eram nici cea mai buna partenera. Aveam asteptari ridicol de mari si traiam pentru relatia mea. Nu am construit nimic pentru mine, nimic de care sa fiu mandra, in afara de aceasta nunta de vis pe care acum, trebuia sa o anulez chiar eu, si aveam sa fac asta singura.

A urmat o intreaga calatorie in aflarea raspunsurilor care aveau sa imi spuna cum de am ajuns aici.
Am inceput sa fac terapie, am inceput sa iau tratamente, am fost chiar si la un psihiatru. Credeam pur si simplu ca nimic nu mai exista in jurul meu.

Intr-o oarecare zi ascultam melodia "Landslide" cantata de Stevie Nicks si am amutit la auzul unui vers: "Ei bine, imi era teama de o schimbare pentru ca mi-am construit viata in jurul tau"! Acest vers m-a lovit ca un cutit si m-a facut sa ma trezesc instantaneu.

Imi construisem viata in jurul altora si al asteptarilor acestora de la mine.

M-am hotarat sa aflu ce vreau eu. Am realizat ca, in ciuda faptului ca imi planificam cea mai frumoasa nunta din Hudson Valley, ca aveam cel mai frumos apartament din Tribeca si un logodnic de succes care era mereu atent, dormisem pe mine in tot acest timp. Am incercat sa ma conving ca merit toate aceste lucruri, dar in acelasi timp imi ingropam din ce in ce mai mult adevarata personalitate.

Asa ca, m-am hotarat nu doar sa supravietuiesc acestui eveniment, ci sa prosper prin propriile forte.

Detineam tot ceea ce pusesem pe masa. Mi-am dat seama ca am fost isteata. Adesea i-am permis sa ma reduca la tacere cu criticismul lui. Am inceput sa accept ca sunt om si ca gresesc, si poate ca e ok sa gresesti. Vulnerabilitatea mea era cea mai puternica arma pe care o aveam si nu vroiam sa mai ascund asta.

Am incetat sa ma mai simt rusinata si am invatat sa ma iert singura. Am inceput o noua viata in armonie cu propria persoana.

Pe scurt: m-am impacat cu mine.

Femeia care am devenit nu este o femeie care are mereu greutatea perfecta sau care merge la bratul unui barbat perfect, dar este o femeie mult mai realista, mai intelegatoare si mai puternica. Este increzatoare in fortele proprii si se inconjoara de oameni care o iubesc pentru ceea ce este.
Acum ma straduiesc pentru indeplinirea unui scop, nu a perfectiunii.

Daca crezi ca afirmatia "Voi fi fericita cand..." este adevarata, te inseli groaznic. Este cel mai mare mit pe care l-am descoperit pana acum. Fericirea ta incepe chiar acum, cu tine insati. Casatorita sau nu, cu un corp perfect sau nu, cu bani in banca sau nu - cui ii pasa? M-am pierdut in urmarirea acestor lucruri si am fost nevoita sa realizez ca pierderea iubirii a insemnat regasirea sinelui propriu.

Si ma bucur ca s-a intamplat asa!"

foto prima pagina: femeie trista, Shutterstock


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Poveste de viata: "Credeam ca mariajul imi va rezolva toate problemele".