Jumatatea mea e una pierduta, dar ce conteaza? Cand m-am uitat in ochii ei si am vazut tot ce am vazut candva, m-am uitat in sufletul ei si am vazut iubirea ce odata ma incalzea. Si poate va iubi pe veci pe alta, dar o camara din sufletul lui eu am daramat-o, undeva in trecutul lui sunt eu si nu altcineva. Nu stiu daca tine de acceptare, cu siguranta nu e vorba de resemnare, ci de intelepciunea unui om care a iubit.

E toamna iar. Aceleasi picaturi de ploaie ce cad mereu, marunt si sacadat. E ciudat sa vezi cum timpul parca uneori revine si ne readuce in suflet sentimente de odinioara... aceleasi, dar totusi diferite de trecut. Siroaie de ploaie se scurg undeva in inima, mai bland, la fel de trist.. dar altfel... Am trait odata o toamna trista... de fapt am trait odata o toamna cumplita, cu vijelii si tunete ce cu greu puteau fi potolite de surasuri fortate si reci.

Am crezut atunci ca incepeam sa pierd tot ce iubeam, pe rand... fara drept la apel, fara cale de intoarcere. Am pierdut intr-o toamna timpurie o jumatate... pe care o crezusem a mea, dar ma inselasem. Ma intreb acum oare cate jumatati intalnim in viata, oare cate camari ale sufletului se darama pana sa o gasim pe cea adevarata? Din fericire, pana acum, eu nu am intalnit si nu am pierdut decat una... una si singura... O dragoste stangace, nefasta, dar totusi frumoasa...

Acum, ploua din nou, desi credeam ca totul se sfarsise undeva in trecut, desi credeam ca tot ce facusem era gresit... azi, destinul mi-a deschis acea usa la care nu mai asteptam. Odata plangeam si nu intelegeam nimic, asemenea unui copil obosit si trist... acum pot privi in jur si pot spune ca tot ce am facut a fost bine. Toate cuvintele, toate lacrimile, toate noptile si visurile... toate au meritat. Acea jumatate e tot una pierduta, apartine tot trecutului, iubeste o alta jumatate, dar eu sunt fericita. Bine... admit ca acum fericirea are gust amar... dar oare conteaza asta?

Oare conteaza cat asteptam, cat suferim pentru a intelege la un moment dat ca da, a fost iubire, ca poate undeva mai e iubire, dar ca nu e sa fie a noastra? Visam odata la un suflet pereche, pe care inca il mai astept cu mai mult optimism, dar azi cred ca pentru a o intalni trebuie sa pierzi cativa oameni, cateva jumatati si lacrimi pentru a o recunoaste...

Jumatatea mea e una pierduta, dar ce conteaza? Cand m-am uitat in ochii ei si am vazut tot ce am vazut candva, m-am uitat in sufletul ei si am vazut iubirea ce odata ma incalzea. Si poate va iubi pe veci pe alta, dar o camara din sufletul lui eu am daramat-o, undeva in trecutul lui sunt eu si nu altcineva. Nu stiu daca tine de acceptare, cu siguranta nu e vorba de resemnare, ci de intelepciunea unui om care a iubit.

Iar tie, jumatatea mea pierduta, iti doresc ca picaturile acestea de toamna sa iti stearga din suflet tot ce a fost rau. Sper ca razele rosiatice sa iti aduca aminte de tot ce am trait frumos, sa te faca sa zambesti cand iti e greu si sa te ajute sa ma porti intotdeauna in suflet. Langa oamenii care au gresit, intodeauna sta un inger calauzitor. Eu m-am rugat la al tau sa nu te paraseasca si nu a facut-o. Ti-a urmat pasii acolo unde trebuia sa ajungi. Eu mai am un pic... doar un pic pana la fericire... si cand voi fi acolo ma voi intoarce si-ti voi zambi... pentru ca voi stii ca ruga ta m-a ajutat sa inving.

Marina Rasnoveanu


Garbo - Arta de a trăi frumos!



Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri