Sunt iubiri destinate din start pierzaniei si una de acest fel am trait si eu. Poate ca s-ar fi indragostit de mine in alte conditii sau in alt moment al vietii lui si s-ar fi indragostit atat de tare incat nu mai m-ar fi lasat sa plec.. dar caile vietii nu am reusit niciodata sa le descurc de una singura.

Traim deseori sau... arareori clipe frumoase ce ne insenineaza viata si ajungem sa credem ca toate visurile avute pana atunci incep sa se implineasca. Multe din aceste momente ne sunt insa conditionate de o alta persoana. Nu credeam ca cineva isi poate conditiona sentimentele si poate ca multi vor spune ca nu este posibil.

Nu credeam ca iti poti reprima trairile doar pentru ca undeva in trecut ai decis ca nimeni si nimic sa nu te mai loveasca. Un astfel de barbat am intalnit eu. Un barbat capabil de a contura un univers sublim, un barbat atat de “sincer” cu el insusi incat isi controleaza pana si sentimentele daca acestea depaseau linia lor permisa...

Intodeauna visasem un om ca el. Tandru, romantic, amuzant, capabil sa transforme totul intr-un basm... si sa il ruineze complet a doua zi. Nu, nu sunt naiva, iar cine spune ca nu exista astfel de barbati se insala amarnic. Si nu sunt nici casatoriti, nici urati, nu au niciun alt defect... unul singur poate: nu vor sa se indragosteasca.

Am crezut de la inceput ca suntem facuti unul pentru celalalt, asa cum poate simtim de multe ori in viata si o singura data cu adevarat. Acum, dupa ce linistea s-a asternut deasupra acestei relatii, sunt sigura ca nu ma pot gandi la altcineva.

Se spune ca mereu tindem sa facem comparatii, iar acum ce-i drept am un punct de referinta inalt. Care altul l-ar egala?

Intr-o dimineata frumoasa de primavara am auzit o replica ce m-a redus la tacere. "Ce ma fac eu cu tine, daca vom continua asa, sigur ma voi indragosti". Am vrut sa zambesc pentru ca in aparenta era un compliment, nu? Apoi m-am oprit pentru ca sufletul meu a inteles de fapt mesajul ascuns al acelor vorbe. Au mai urmat cateva saptamani in care relatia se racea, in care simteam cum el vroia sa se rupa de mine si o facea incet, nu pentru a nu ma rani pe mine, ci pentru a se convinge singur ca procedeaza corect.

Mereu imi revenea in minte acea replica ce poate era cea mai adevarata fraza pe care mi-o spusese vreodata. Am luptat, am fost rabdatoare pana la un moment dat cand am cedat si eu... si el.. el a vazut renuntarea mea ca pe o salvare... si de-atunci totul s-a rupt. Tot ceea ce am trait in trecut s-a spulberat tocmai pentru ca el a fost indeajuns de viclean sa se sustraga iubirii. Asa este... atat de ciudat pentru unii, dar atat de real pentru mine...


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Poveste falsa de iubire.