Scris de Ștefan Iancu și regizat de Alex Bogdan, „Antiportret de familie” este o comedie contemporană amară și tandră despre fisurile, tăcerile și adevărurile unei familii moderne.
Într-o sufragerie plină de tensiuni și amintiri nespuse, șase personaje aparent incompatibile, interpretate de Emilia Popescu, Marius Manole, Raluca Aprodu, Ștefan Iancu, Alin Florea și Cătălina Mihai, compun un tablou viu și emoționant al realităților de azi. Cu umor subtil și ironie, spectacolul transformă o poveste de familie într-o experiență teatrală autentică.
Interesul publicului confirmă nevoia de povești care vorbesc pe limba noastră, sincer și fără ocolișuri. „Antiportret de familie” nu idealizează, nu judecă, ci deschide ferestre spre intimitățile și contradicțiile unei familii în care fiecare spectator se poate regăsi, fie ca fiu, fiică, părinte sau simplu observator.
Produs de Prestige Art Production, „Antiportret de familie” este mai mult decât o premieră, este evenimentul teatral al acestei veri. Reacția publicului a confirmat deja asta, reprezentația de seară fiind sold out, iar cererea masivă a dus la programarea celei de-a doua reprezentații, în aceeași zi.
Biletele pentru reprezentația suplimentară de la ora 17:00 sunt disponibile acum pe https://proticket.ro și https://fanteatru.ro.
Parteneri media: Spot media, Garbo, Kudika, Nine O’clock, Zile și Nopți, Romania Journal, Radio România Cultural, Bucuresti Business, Prahova Business, Constanta Business, Ordinea Zilei, A7 TV, Tolba de Știri, Happ.ro
Singurătatea doare! Tu o poți vindeca! Campanie pentru susținerea nevoilor urgente ale vârstnicilor din România
”Nu mă lăsa să mor” - o poveste de ficțiune despre realitatea dureroasă a singurătății, din 5 decembrie în cinematografe
O joacă a unui tânăr român a dus la reinventarea sistemului de returnare a ambalajelor
McHappy Day 2025®: când faptele bune țin familiile împreună