O rugăciune a inimii
"Doamne,
Ajută-mă cât mai pot
S-o duc.
Pune ordine-n mine
Împacă-mă cu lumea
și cu minunea vieții.
Scoate-mi din cap
Ideea fixă
Care m-a țintuit.
Fă din subconștientul meu
Un torent de speranță."
Marin Sorescu (poezie din Ultimele, Vol. "Puntea")
* Marin Sorescu (29 februarie 1936 – 8 decembrie 1996) a fost unul dintre cei mai importanți poeți, dramaturgi și prozatori români ai secolului XX. S-a născut în satul Bulzești, județul Dolj, într-o familie modestă de țărani. A urmat liceul „Frații Buzești” din Craiova și apoi Școala Militară de Ofițeri de Infanterie de la Predeal. A continuat studiile la Facultatea de Filologie, secția Limbi Moderne, a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, unde a obținut licența în 1960.
Debutul său literar a avut loc în 1964, cu volumul „Singur printre poeți”, în care combină umorul, ironia și parodia literară. Opera lui cuprinde poezie, teatru, proză și eseuri, iar lucrările sale se remarcă prin reflecții asupra condiției umane și printr-un stil accesibil, dar profund. Marin Sorescu a fost, de asemenea, pictor și a organizat expoziții atât în țară, cât și în străinătate. În 1992 a devenit membru titular al Academiei Române, iar între 1993 și 1995 a deținut funcția de Ministru al Culturii.
Foto fr si main: Shutterstock AI Generator /Shutterstock
Admiterea separată la liceu, discutată din nou în Parlament chiar în prima zi de școală
A început prima ediție a Jocurilor Parasport România, la București
Carduri educaționale 2026-2027: părinții elevilor defavorizați pot depune cererea până pe 9 octombrie
1 septembrie este oficial Ziua Sportului Paralimpic în România