Găzduit de Opera Națională București și organizat cu sprijinul acesteia, sub egida Ministerului Culturii, concertul aduce în prim-plan nu doar vocile excepționale ale scenei românești, ci și puterea unificatoare a familiei, a credinței și a artei transmise între generații.
Marcel Pavel, una dintre cele mai iubite și respectate voci ale României, urcă pe scenă alături de copiii săi Iuvenalia, Saha, Richard și Andrei Timofte-Pavel, într-un act artistic profund personal, construit ca o pledoarie pentru valorile autentice: muzică, familie, spiritualitate.
Lor li se alătură artiști consacrați și tineri muzicieni remarcabili precu, Monica Anghel, Alexandra Crișan, Maria Coman, Angela Ioana Gheorghiu (mezzosoprană, elevă a Colegiului Național de Muzică „George Enescu"), Andrei Lazăr (tenor al Operei Naționale București), Iordache Basalic (bariton al Operei Naționale București).
Invitați speciali ai serii vor fi Grigore Leșe, Nicolae Furdui Iancu, grupul psaltic „Tronos" (condus de Arhidiaconul Mihail Bucă), și violoncelistul de renume internațional Rodin Moldovan, prim-solist al Orchestrei Radio din Leipzig.
Concertul va fi acompaniat de orchestra și corul Operei Naționale București, alături de Andrei Tudor Band, sub bagheta dirijorilor Ionel Tudor și Andrei Tudor. Regia artistică este semnată de Dan Manoliu, iar seara va fi prezentată de actorul Claudiu Bleonț.
Evenimentul are și o importantă componentă caritabilă, fondurile rămase după acoperirea costurilor de organizare vor fi direcționate către campanii dedicate vârstnicilor din centrele de îngrijire, copiilor instituționalizați și susținerea campaniei tradiționale „Atelierul lui Moș Crăciun", desfășurată de Asociația Hestia prin intermediul ziarului BURSA, o inițiativă cu peste 25 de ani de continuitate.
Repertoriul va acoperi un spectru amplu, de la colinde tradiționale românești, gospel și muzică creștină, până la bijuterii din zona pop, clasic și pop-opera.
Bilete disponibile pe https://www.bilet.ro/eveniment/marcel-pavel-14410-51293
Parcursul meu profesional și construirea adultului de azi au două mari crezuri comune. Cred aprig și de neclintit în puterea cuvântului scris și în valoarea intrinsecă a fiecărui om. Acest lucru m-a determinat să...
Singurătatea doare! Tu o poți vindeca! Campanie pentru susținerea nevoilor urgente ale vârstnicilor din România
”Nu mă lăsa să mor” - o poveste de ficțiune despre realitatea dureroasă a singurătății, din 5 decembrie în cinematografe
O joacă a unui tânăr român a dus la reinventarea sistemului de returnare a ambalajelor
McHappy Day 2025®: când faptele bune țin familiile împreună