Descoperiți o poezie frumoasă de dragoste și dor care îi aparține poetului Adrian Păunescu și care a fost adusă în prim plan pe rețelele de social media. Poezia a fost inclusă în volumul de poezii apărut în 2003, “Liber să sufăr”.
Mi-e imposibil fără tine - Adrian Păunescu
Nici nu mai știu dacă erai frumoasă
Si nici în ce culori îți sta mai bine,
Stiu doar că amintirea nu mă lasă
Si că mi-e imposibil fără tine.
Vizionez femei nenumărate,
Femei interesante mă mai sună,
Dar rece și străin mă simt de toate
Si nu mă văd cu ele împreună.
Nu pot nici să-mi explic întreaga dramă,
Care-a decurs din întâlnirea noastră,
Dar vechiul dor al dragostei mă cheamă
Si tu îmi faci cu mâna la fereastră.
Subtile explicații cui i-aș cere?
Tot prostul face pe interesantul
Si-n condamnarea asta la tăcere,
Mai conversez de-a surda, cu neantul.
Si cum să transformăm iubirea-n ură,
De ce nu noi, ci solii să lucreze,
Si să pătăm simțirea cea mai pură,
Punând incendiul tot în paranteze?
N-aș vrea să te-ndârjesc sau să te sperii,
Nici să te fac să te-ndoiești de tine,
Dar eu te-am adorat fără criterii,
Estet bolnav, al patimii depline.
De dragul tău, am fost cu lumea-n luptă,
Te-am apărat de bârfe și de crivăț,
Si după toată veghea ne-ntreruptă,
Cedez numai în lupta împotrivă-ți.
Si totuși tu ai fost cea mai frumoasă,
La mine-n brațe îți fusese bine,
Obsesia iubirii nu mă lasă
Si-mi este imposibil fără tine.
Adrian Păunescu
Din volumul "Liber să sufăr", 2003
Foto: Shutterstock
Foto fr si main: Mariia Korneeva /Shutterstock
Încă din copilărie, cuvintele au fost lumea mea. Scriam povești, versuri, jurnale intime. Găseam în scris o modalitate de a mă exprima, de a înțelege lumea din jur și pe mine însămi.
Ca redactor,...

Directorul unei școli din Nepal a salvat aproape 900 de elevi cu câteva minute înainte de viitură
Elevii români au cucerit nouă medalii la Olimpiada Internațională Științele Pământului
Un profesor cere reguli clare privind folosirea telefonului personal în activitatea didactică
97 de școli vor primi fonduri pentru grupuri sanitare moderne, pentru a elimina toaletele din curte