Advertorial
Proprietarii de garsonieră, dar și cei de apartamente mici se confruntă cu problema spațiului atunci când vine vorba de bucătărie. Fie că este partea integrată a unei singure camere, fie că se află pe balcon sau într-un open space, LEMS are toate soluțiile pentru organizarea eficientă a unei bucatării de mici dimensiuni.
Trebuie să fim sinceri și să recunoaștem că deși avem sute de oale, boluri, tigăi, cratițe mari, mici, în toate formele și dimensiunile posibile, folosim constant vreo două-trei pentru prepararea mâncărurilor. Doamnelor, este momentul să uitați de problema spațiului și de dulapurile ticsite de vase. Vă prezentăm câteva bucătării LEMS gândite special pentru voi, pe care le puteți găsi acum la reduceri de până la 50%!
Spațiile înguste sunt cel mai greu de amenajat, însă LEMS rezolvă acestă problemă. Bucătăria Domino Avantaj L 200 cm de la LEMS îți dă libertatea de mișcare și cu siguranță vor încăpea mai mult de două persoane simultan în acel perimetru. Spațiile de stocare sunt importante și necesare, dar mobilierul trebuie să și arate bine.
Sfat: Poți să pui faianță doar între blat și corpurile suspendate, astfel economisești, dar oferi și impact bucătăriei tale. Alege culori care se asortează cu nuanța mobilei sau o faianță într-o formă deosebită.
Pentru o amenajare avantajoasă, puteți integra mobila de la LEMS între eletrocasnice. De asemenea, corpurile suspendate pot atinge nivelul tavanului, câștigând și mai mult spațiu de stocare. Optează pentru un stil simplu și alege bucătăria Domino; o bucătărie prea elegantă, prea colorată sau prea împopoțonată nu este utilă când vorbim de un spațiu mic.
Sfat: Înfrumusețează bucătăria și crește în ghivece plante aromatice Acestea oferă un aer primitor bucătăriei tale și o savoare mai intensă mâncărurilor. În plus, acestea sunt eficente și în alungarea insectelor nedorite pe timpul verii.
Poate nu știați, dar pentru spațiile mici, cele mai potrivite bucătării sunt cel în forma literei L sau cele pe colț. Bucătăriile pe colț de la LEMS sunt economice, valorifică tot spațiul și ocupă puțini metri pătrați, oferind mai mult spațiu de depozitare.
Sfat: În loc să alegi corpuri de iluminat simple, caută unele cu un model care să atragă atenția. În plus, pentru a folosi inteligent spațiul, poți să montezi o șină de perete de care poți fixa suportul de veselă și pe cel de tacâmuri, dar și ustensile de gătit, condimente etc.
Un amănunt important este culoarea, mai ales în cazul unei bucătării. Finisajele și mobilierul este recomandat să fie în nuanțe pământii; care conferă confort fizic și armonie.
Dar nu ne vom opri aici cu amănuntele. LEMS te aşteaptă cu reduceri de până la 50% la toate produsele, însemnând bucătării, dormitoare, living-uri, canapele, fotolii şi măsuţe de cafea. De asemenea, vei găsi reduceri de până la 50% și la mese şi scaune pentru living sau pentru birourile de studiu.
Vino în magazinele LEMS și creează-ți bucătăria perfectă pentru locuința ta! Mai multe idei inspirate pentru amenajarea unei bucătării mici si înguste găsesti aici: https://www.lemet.ro/produse/bucatarii/domino.html
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice
3 noi terapii celulare aprobate de FDA. 74% dintre studiile aflate în desfășurare sunt dedicate oncologiei
Cancerul de sân triplu negativ (TNBC) în România. Sondaj: 7 din 10 paciente chestionate cu TNBC au până în 50 de ani