Spre deosebire de Statele Unite ale Americii, in Europa numarul orelor de munca este mai redus, printre altele datorita unor legislatii mai riguroase. Spre exemplu, in state precum Olanda, Belgia, Germania numarul orelor de munca s-a redus intre anii 1960 si 1985 cu 20 de procente. De asemenea, numarul orelor de munca este in scadere si in Canada, unde s-au marit concediile si au luat amploare joburile part time.
Numarul covarsitor al decesurilor datorate workaholism-ului sau fenomelului karoshi, precum si unor alte serii de reactii adverse ale supramuncii a atras atentia cercetatorilor din domeniul psihologiei.
Studiile efectuate de Gerson (1998) conclud ca workaholismul este mai prezent in randul angajatiilor cu studii superioare decat in randul muncitorilor cu un nivel educational mai scazut. Acest lucru este explicat printr-o mai mare responsabilitate si un nivel al stresului mai ridicat, pe care le implica un nivel superior in ierarhia organizatiei.
Dezvoltarile tehnologice au determinat o cultura a vitezei, in care angajatul trebuie sa indeplineasca mai multe lucruri in acelasi timp si este supraincarcat cu sarcini, pe care trebuie sa le indelineasca in cel mai scurt timp. Numarul orelor de munca creste datorita termenelor limita foarte exigente. In acelasi timp, limita intre timpul afectat muncii si cel afectat activitatilor de loisir sau familiei se diminueaza, spatiul casnic fiind invadat de sarcinile de serviciu.
Sursa: ejobs.ro
România a cucerit o medalie de bronz și un record al competiției la Santiago 2026
România a cucerit 15 medalii la Plovdiv Cup 2026, competiție internațională de gimnastică aerobică
SuperChess România, start puternic la Cupa Europeană a Cluburilor 2026
Sociologul Gelu Duminică: incidentul de la Bistrița e un semnal despre normalizarea urii