IN ACEST ARTICOL:

Ministerul Educației pregătește formarea a peste 18.000 de profesori și specialiști pentru lucrul cu elevii cu cerințe educaționale speciale, alături de camere-resursă pilot în minimum 50 de școli și patru universități partenere selectate până în septembrie.

Ministerul Educației pregătește un proiect amplu prin care peste 18.000 de profesori, directori și alți specialiști din educație vor fi formați pentru lucrul cu elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) și/sau dizabilități. Programul, numit „Viitor prin resurse educaționale moderne și incluzive (VREM): profesionalizare pentru o educație incluzivă de calitate”, prevede și operaționalizarea a minimum 50 de camere-resursă în școli, destinate sprijinului educațional și psihopedagogic.

Proiectul va fi finanțat din fonduri europene, cu un buget de aproape 17 milioane de euro, și ar urma să se desfășoare timp de trei ani, în perioada estimată noiembrie 2026 – octombrie 2029, în toate cele 41 de județe și în municipiul București. Măsurile vin în contextul în care numărul copiilor cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă a ajuns la aproape 100.000, aproape dublu față de acum trei ani.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. 7 recomandări de cărți scrise de autori români, apărute anul trecut, care au devenit bestseller Bacalaureat 2027: Ministerul Educației propune un calendar mutat mai timpuriu în an Daniel Funeriu: adevărata problemă a meditațiilor nu e transferul de cunoaștere, ci lipsa unui cadru corect
Foto:

Un studiu național pentru identificarea nevoilor reale din școli

Înainte de conceperea programelor de formare, Ministerul Educației și partenerii vor realiza un studiu la nivel național, cu date colectate de la minimum 3.000 de respondenți din toate județele implicate — cadre didactice, specialiști, directori și inspectori școlari. Rezultatele vor sta la baza curriculumului de formare, care va avea 50 de ore și va fi organizat în patru module: practici pentru educație incluzivă și prevenirea segregării, evaluare și intervenție timpurie, individualizarea învățării prin practici pedagogice inovative și resurse digitale și tehnologii asistive.

Fiecare modul va fi coordonat de una dintre cele patru universități partenere care vor fi selectate în proiect. Vor fi dezvoltate și minimum șapte instrumente pentru educația incluzivă, printre care grile de evaluare timpurie, modele de adaptare curriculară și resurse digitale pentru învățare individualizată, toate reunite într-un catalog digital pus la dispoziția școlilor.

Examenul suplimentar de admitere la liceu: ce alternative de evaluare pregătesc autoritățile pentru elevi Povestea lui Laurențiu, tânărul crescut în sistemul de protecție care a impresionat la Bacalaureat: Fără muncă nu se poate Evaluare mai exactă la examenele naționale: reguli noi de corectare din 2027

Camere-resursă și modele de sprijin testate direct în școli

O componentă centrală a proiectului este pilotarea nivelurilor de sprijin prevăzute de Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, prin utilizarea camerelor-resursă din școli. Vor fi documentate minimum 350 de cazuri de sprijin educațional adaptat, iar echipele implicate vor testa cel puțin cinci modele de intervenție pentru nevoi precum tulburările din spectrul autist, tulburările specifice de învățare, ADHD sau tulburările de comportament.

La finalul pilotării, Ministerul Educației va realiza un raport comparativ privind participarea școlară, progresul elevilor și starea lor de bine, înainte și după intervenție. Concluziile vor fi folosite pentru fundamentarea viitoarelor politici publice și va fi elaborat un ghid pentru replicarea și extinderea acestor servicii integrate în alte școli din țară.

Începe Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week FW26/27 - 5 zile dedicate modei, noii generații de designeri și dialogului creat Elevii români, locul întâi pe națiuni la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori Ministerul Educației propune decontarea transportului, mesei și cazării pentru elevii calificați la olimpiade

Universități partenere și termene pentru implementare

Pentru realizarea proiectului, Ministerul Educației a lansat un concurs prin care vor fi selectate patru universități partenere, fiecare urmând să coordoneze un modul de formare. Instituțiile trebuie să aibă acreditare ARACIS în domenii relevante, precum psihologie sau psihopedagogie specială, și experiență dovedită în proiecte de educație incluzivă. Termenul pentru depunerea scrisorilor de interes este 7 septembrie 2026, ora 15:00.

Printre partenerii proiectului se numără Casele Corpului Didactic din Botoșani, Hunedoara, Dâmbovița și Bistrița-Năsăud, Centrul pentru Formarea Continuă în Limba Maghiară Oradea și CJRAE Brașov. Proiectul mai prevede un ghid de mentorat pentru echipele multidisciplinare, un document de viziune pentru Centrul Național pentru Educație Incluzivă și un ghid de intervenție interinstituțională care să lege ministerul, inspectoratele școlare și unitățile de învățământ.

Ministerul Educației caută 26 de experți pentru un program național de consiliere în carieră Deficitul de profesori la științe: Ministerul Educației caută soluții dincolo de salarizarea diferențiată Elev olimpic internațional a dat în judecată Ministerul Educației după tăierea burselor de excelență

Întrebări frecvente despre Educație Incluzivă

1. Câți profesori vor fi formați prin acest proiect?

Peste 18.000 de profesori, directori și alți specialiști din educație vor participa la programele de formare pentru lucrul cu elevii cu cerințe educaționale speciale.

2. Ce sunt camerele-resursă din școli?

Sunt spații dotate special pentru sprijin educațional și psihopedagogic, unde vor fi testate modele de sprijin pentru elevii cu CES, în minimum 50 de școli din țară.

3. Când va fi selectată universitatea partenere pentru proiect?

Ministerul Educației a stabilit termenul de 7 septembrie 2026, ora 15:00, pentru depunerea scrisorilor de interes din partea universităților care vor coordona modulele de formare.

Foto main: Shutterstock.com

Admitere liceu 2027: calendarul complet, pus în consultare publică de Ministerul Educației Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă: subiectele și baremul la Istorie, publicate de Ministerul Educației BAC 2026, sesiunea de toamnă: ministrul Educației transmite un mesaj de încurajare absolvenților

Încă din copilărie, cuvintele au fost lumea mea. Scriam povești, versuri, jurnale intime. Găseam în scris o modalitate de a mă exprima, de a înțelege lumea din jur și pe mine însămi. 

Ca redactor,...

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri