Despre oameni frumosi

Am avut norocul de a intalni multi oameni frumosi. Ii recunosti usor. Nu e vorba de trasaturi fizice, e vorba despre acea implinire sufleteasca ce pare a le inunda sufletul. In compania lor ai mereu zambetul pe buze, si simti ca te incarci cu energie vitala. Nu mai ai ganduri urate, gelozia, invidia si toate celelelalte pacate par a disparea din sufletul tau de muritor.

Credeam ca astfel de oameni se nasc asa si nu mor niciodata. Mi-a fost dat sa aflu ca si ei au fost simpli muritori cu dorinte marunte, teluri egoiste si mijloace pagane. S-au schimbat in momentul in care au invatat sa primeasca mai multa iubire decat pot duce si sa ofere mai multa dragoste decat e omeneste posibil. Sunt oameni frumosi care te pot face fericita.

Am invatat cu greu sa fiu si eu la randu-mi frumoasa. Am iubit libertatea, iar teama de nou, teama de a iubi m-a facut uneori sa ma simt ingradita. Garduri mari, de netrecut pareau a ma inconjura si singura sansa de a scapa era prin acea mica portita prin care puteam pasi doar singura. Mi-am intors privirea catre el si l-am regasit. Timid si incet, pe masura ca primeam si ofeream iubire mi-au crescut aripi de inger. Am indraznit sa ma ridic deasupra propriilor ziduri si sa vad lumea de sus. De atunci nu mai vreau sa mai cobor. Micile bucurii ma inalta acum si mai sus, micile necazuri nu mai pot sa ma doboare.

Simt ca devin pe zi ce trece mai frumoasa. Am aruncat oglinzile si am ales sa ma uit in ochii lui. Simt ca devin frumoasa pentru ca stiu ca il pot face fericit.