Sfârșitul depresiei
Prinsă în capcana depresiei și a gândurilor de sinucidere - și cum s-au rezolvat toate.
De un autor anonim
Unii oameni își trăiesc viața cu succes, îmbrățișând toate oportunitățile. Alții, ca mine, se poticnesc în viață, pierzându-și echilibrul în urma unor relații, a unor vicii sau a unor evenimente haotice, pe care nu le prevăd. Depresia poate apărea din cauza unor decizii greșite, pe care le luăm în mod repetat.
De exemplu, am făcut greșeala să amestec indiferența în urma unei beții serioase cu prima mea noapte de dragoste. Tot ce îmi amintesc este cum băiatul respectiv m-a bătut pe umeri, spunându-mi că e timpul să merg acasă. Apoi a urmat noaptea în care am avut o discuție stupidă împreună cu alte două prietene despre falsificarea actelor de identitate și în care am ajuns la al cincilea pahar de Tequila. Tina a promis că va avea grijă de noi, celelalte două, care ne-am îmbătat imediat după aceea. Douăzeci de minute mai târziu, paharul meu era gol, iar filmul la care ne uitam a devenit amuzant. Apoi am început să pierd acțiunea, pentru că mergeam des la toaletă. Filmul se sfârșise, iar eu nu mai ieșeam din baie. Starea mea se înrăutățea. S-a dat un telefon ca cineva să vină să mă ia. Trei zile am dormit cu un lighian lângă pat.
Evenimentele și deciziile greșite au continuat. Prea mulți băieți îmi cunoșteau numele și de multe nopți nu îmi mai aminteam dimineața. Ar fi trebuit să mă bucur, știind că eram atât de experimentată în arta distracției. Totuși, sentimentul de goliciune și depresia au crescut în inima mea ca o epidemie. Escapadele mele nu îmi mai dădeau sentimentul de libertate, individualitate și semnificație. De fapt, simțeam exact opusul. Mă simțeam prinsă în capcană de nevoia mea continuă de a găsi acel lucru care să mă facă să mă simt bine și chinuită de sentimente de disperare recurente.
În căutarea drogurilor care să-mi mascheze depresia
Căutând un alt mod de viață, am mers cu mașina în Colorado împreună cu prietenul meu Rich, cu care trăiam pe atunci. Pe drum ne făceam planuri de nuntă. Credeam că acestui tip chiar îi păsa de mine. Înainte de aceasta, timp de șase luni experimentasem tertipurile substanțelor halucinogene. În Colorado am găsit o casă micuță, pe care o puteam închiria. Singura noastră ceartă de până atunci a fost în care cameră să se fumeze marijuana. Eu am zis să fie subsolul. Nu doream să avem probleme cu legea. Richard mi-a promis că, dacă lucrez și îl țin în facultate, va face și el la fel pentru mine după ce va absolvi. Eram disperată să rămân cu el, pentru că avea cunoștințe prin care putea procura drogurile care să mă facă pe mine să mă simt bine. După doar trei luni, nu mai puteam trăi normal fără bunătățile lui Richard. Mi-a prezentat o latură a vieții, pe care nu o mai experimentasem niciodată până atunci și nici nu eram conștientă de puterile ei. Puteam vedea apusuri de soare care se transformau în fluturi. Imaginația mea era foarte vie, mascând depresia de care sufeream.
Dar pe măsură ce trecea timpul, imaginația mea activă a început să recreeze aceeași goliciune. S-a întâmplat într-o seară în timp ce stăteam pe terasa casei mamei lui Richard. Strada era întunecoasă, cu excepția stâlpilor de iluminat. Eu eram singură, Richard era înăuntru, iar vecinii dormeau. De pe străzile laterale și de pe acoperișurile caselor au apărut nori de umbre cu colți ascuțiți, care râdeau de bucurie că aveau un pic de răgaz. Tovarășii de joacă sub formă de demoni au continuat să străbată vecinătatea. Am rămas ca o stană de piatră, de frică să nu mă observe. Tocmai în momentul în care aveam nevoie să-mi trag sufletul, expunându-mi astfel ascunzătoarea, pe terasă a apărut Richard.
Am continuat să mă holbez absorbită în josul străzii, sperând că ei nu îl vor vedea. Noaptea a început să ascundă mișcările lor foliforme până acolo că nu i-am mai zărit. Richard mi-a distras atenția și am început să povestim. Am bătut câmpii, vorbind despre cât de fericită eram că am picioarele atât de slabe, încât nu se atingeau unul de celălalt. Încercam să mă consolez singură, să îmi spun că sunt în regulă și că mă simțeam încă bine. Merita tot efortul să fiu slabă. Băieților le place acest lucru și în plus era doar o stare de halucinație nereușită pentru mine. Dar acest tratament nu a răspuns tuturor întrebărilor mele. Ce se întâmplă dacă o astfel de stare nu se sfârșește? Ce se întâmplă dacă data următoare umbrele acelea nu mai dispar? Dar dacă devin noul lor obiect de batjocură? Dar dacă va fi și mai rău? Dacă îi spun lui Richard, nu-mi va mai oferi bunătăți, spunând că bomboanele sunt prea tari pentru mine. Pe măsură ce îmi dădeam seama că voi fi din nou singură atunci când voi mai avea parte de astfel de halucinații, sentimentul de goliciune din mine creștea tot mai mult.
Sperând că schimbarea va spulbera depresia
Dimineața următoare m-am trezit mai devreme decât de obicei și am stat întinsă în pat, uitându-mă fix la tavan. Pentru prima dată în ultima vreme, gândirea mea părea atât de clară și de netulburată. După părerea celorlalți, duceam o viață la înălțime. Petreceam până în zori și făceam lucruri despre care numai filmele polițiste vorbeau. În cele din urmă, am recunoscut în sinea mea că până în acea dimineață nu am trăit cu adevărat. L-am trezit pe Richard și i-am spus că am de gând să merg la facultate și că nu mai vreau să trăiesc ca până atunci.
Richard a rămas perplex. Nu mă mai văzuse niciodată așa de hotărâtă și așa de liberă de strânsoarea în care mă ținea. I-am sunat pe ai mei să le spun că vreau să merg la facultate și că îi voi vizita a doua zi pentru a-mi lua rămas bun. Familia lui Richard a considerat că sunt o afurisită pentru că îl părăseam. El a făcut atâtea pentru mine... cum puteam fi atât de nerecunoscătoare? Dacă ar fi știut ei!
Am ajuns la Universitatea Washington State și nu voi uita niciodată celula mea betonată și rece, cu numărul 823, cunoscută mai bine sub numele de cameră de dormit. Oare chiar îmi va schimba facultatea viața? Eu am crezut că da, dar, în mod ironic, mă simțeam mai rău decât urâciunea de cameră în care stăteam. Aveam din nou acel sentiment de goliciune.
Am început din nou să fiu depresivă și eram pe punctul de a mă sinucide. Mă uitam cu invidie la mucurile de țigară, care cădeau de la fereastra mea de la etajul opt, geloasă pe libertatea lor. În acest timp, scotoceam prin geanta mea neagră, sperând că voi mai găsi măcar câteva resturi de iarbă. Te rog, numai o doză. Încă un pic de fericire înainte să vină dimineața. Mă rugam așa, căutând frenetic prin geantă, dar nu găseam nimic.
Am chefuit, încercând să-mi ascund depresia
Am fost smulsă din starea mizerabilă în care eram în momentul în care colega mea de cameră a intrat înăuntru. Era optimistă, încrezătoare și încântată să întâlneasă oameni noi. Acest lucru a compensat tristețea mea paralizantă. După prima săptămână de cursuri fusesem deja în toate barurile. Am continuat să cred că acel gol pe care îl simțeam în interiorul meu se va umple și că depresia va dispărea pe măsură ce dădeam pe gât fiecare cutie de bere. Nu eram dispusă să accept că fiecare chef se termina la fel. Plănuiam ca fiecare nou chef să fie diferit. Salut, Bobbie, ai vreo mașină de tuns?
Am zâmbit sarcastic în timp ce aparatul de tuns a lăsat o dâră prin părul meu de lungime medie. Grămăjoare de păr îmi cădeau pe umeri și pe piept. Am auzit bolboroseli, iar când m-am uitat să văd despre ce e vorba, mi-am dat seama că eram subiect de amuzament pentru toți cei din localul slab luminat.
O să regrete mâine dimineață, spuneau ei cu un surâs batjocoritor. Aș vrea să îi văd fața mâine, murmurau alții în timp de sorbeau din cutia cu bere. Eram sigură că oamenii vor fi impresionați de îndrăzneala și de zelul meu de a fi eu însămi. Am tras un zâmbet rânjit în timp ce mi-am trecut mâna prin părul țepos. Întotdeauna îmi dorisem să mă rad în cap. Îi amenințasem pe unii dintre prietenii mei că voi face acest lucru. Și în sfârșit l-am făcut. Mă simțeam triumfătoare. Dar peste ce am ieșit triumfătoare? Mintea mea amețită de băutură ne se putea decide. Știam doar că aveam nevoie să mă simt bine.
Semne fizice ale depresiei
După două luni, zelul meu sfidător m-a părăsit. Dacă mă vizita cineva, mă găsea mereu purtând una dintre costumațiile mele preferate: pantaloni negri mulați, din bumbac, care îmi accentuau picioarele, făcându-le să pară și mai slabe. Odată eram așa de mândră că sunt slabă, însă acum acest lucru a devenit o slăbiciune. Abia mă mai țineau picioarele să urc scările. Odată picioarele mele erau destul de puternice să joace fotbal și să meargă pe bicicletă, iar acum erau inutile. Până și labele picioarelor erau prea slabe. Orice mișcare pe covorul subțire de pe podeaua de ciment din cameră era groaznică. Simțeam cum mi se freacă oasele de la picioare de podeaua tare. În cele din urmă am ajuns să-mi fie groază și să merg la baie. Pieptul meu odată voluptuos era acum zbârcit, iar ochii îmi erau lipsiți de bucurie. Vocea îmi era gravă și mai însemna ceva doar pentru prietenul mea loial, pachetul de țigări Camel Wide. Buza de jos avea o scobitură pe mijloc din cauza unui vechi inel. Buricul, în care altădată am avut un inel, era acum roșiatic datorită unei răni care nu s-a vindecat și care s-a infectat. Cel puțin inelul din nas încă atârna liber.
Semnul extrem al depresiei... gândurile de sinucidere
Am trecut lângă fereastră și m-am așezat pe un scaun verde cu picioare negre, pe care îl sprijinisem în mod riscant de măsuța de toaletă. De acolo puteam să văd celelalte dormitoare și să observ ce făceau ceilalți studenți. Lucruri pe care eu nu le puteam face. În liniștea gândurilor mele, îmi pufăiam încet țigara. Oare să urmez și eu mucul de țigară pe fereastră astăzi?
Oare așa am vrut să ajung? Unde s-a dus toată tăria mea? Cândva eram puternică. Acum umerii mei erau căzuți, iar ochii mei se uitau în gol. Nopțile erau fără vise, iar ceasul nu mai suna dimineața. Nici nu mă mai deranjam să îmi iau bonuri la cantină. Hainele murdare erau prea împrăștiate pentru a mai fi adunate. Singura energie din cameră era frigiderul universității, care era plin de pizza mucegăită.
Mi-am aruncat țigara de la fereastra etajului opt. Ochii mei visători au urmărit țigara până când aceasta a atins solul. M-am prăbușit de pe scaun și m-am așezat pe pat. Mi-am luat jurnalul și am început să scriu, sperând că așa mă voi putea elibera de sentimentul de goliciune pe care îl aveam.
scris fără scop
cuvinte fără sens, lipsite de creativitate și de valoare
tulburată
îngrijorată
ofilită
înfometată
epuizată
chinuită
zăpăcită
confuză
dezorientată
oarbă
Mi-am pus jurnalul deoparte și m-am așezat pe pernă, dorind să am un pic de liniște din partea gândurilor mele prostești. Nu mai descopeream idei noi. Deveneam tot mai goală în interior. Cât mai poate dura această stare? Cât va mai dura până când voi aluneca afară pe fereastră?
Căutând ajutor pentru a învinge depresia
Singura mea interacțiune cu alți oameni s-a limitat la scrisorile pe care le primeam de la familie sau de la prieteni de familie. Scrisoarea mea preferată era aceea pe care am primit-o de la Rodney M., un om deosebit, un predicator care își slujea biserica. Îl respectam pentru acest lucru. Credea în ceea ce făcea. Când eram mică, am văzut cum a luat-o la el acasă pe fetița cumnatei sale și a crescut-o ca pe propria fiică, fără a avea garanția că va putea păstra scumpa lui comoară. De obicei, când venea în vizită la părinții mei, vorbea despre bunătatea lui Dumnezeu. În timp ce vorbea, eram atrasă de înfățișarea lui, care emana pace, și de încrederea lui.
Nu îl mai văzusem pe Rodney de mult. În scrisoarea sa, mă întreba ce mai fac. De asemenea, îmi povestea cum a cunoscut-o pe soția lui la Univeritatea Washington State. Îmi zicea că, dacă va trece prin zonă, i-ar plăcea să mă viziteze. Scrisoarea avea un ton așa de vesel. Vorbea cu emfază și lăuda Universitatea Washington State și potențialul pe care îl avea.
I-am scris înapoi, spunându-i mai întâi că Universitatea Washington State nu mai era un loc al oportunităților și al viitorului. În scrisoarea sa mai menționase cât de minunat este Dumnezeu. O, bineînțeles că e minunat, i-am scris cu sarcasm. Trebuia să îi spun lui Rodney despre depresia mea, despre cât de mizerabil mă simțeam și despre faptul că Dumnezeu nu făcea nimic pentru mine. Nu îmi treceam examenele, iar colega mea de cameră tocmai îmi furase iubitul.
Am început să îi scriu despre Iisus și cum acest Iisus, acest Fiu măreț al lui Dumnezeu, m-a abandonat și m-a lăsat în întuneric. Când a trebuit să scriu numele Iisus, nu mi-am mai adus aminte cum se scrie. Începusem să mă simt frustrată. Ar trebui să știu cum se scrie numele acesta. Am crescut într-o familie de creștini și I-am cântat cântece Tipului acestuia. Oare nu despre El se vorbea în acel cântecel care spune: Iisus știu mă iubește, Biblia-mi spune mie? Eram agitată și nervoasă. Ar trebui să știu cum să Îi scriu numele.
În cele din urmă am întrebat-o pe colega mea de cameră. Ea mi-a răspuns imediat cum se scrie. A fost înfricoșător. Cum de ea știe cum se scrie acest nume, iar eu nu? Stai un pic, nu are sens. Gândurile s-au intensificat. Cum pot să Îl învinovățesc pe Dumnezeu din cauza strării mele jalnice dacă eu nici măcar nu știu să Îi scriu numele? Se pare că nici nu ne cunoaștem, că poate nici nu ne-am întâlnit. Mi-am terminat divagația prin care îmi plângeam de milă și am pus scrisoarea la poștă. Dar nu mi-am recunoscut vina de a fi învinovățit persoana greșită.
Am continuat să gândesc clar și logic după ce am scris acea scrisoare. Oare pe câți alți oameni i-am învinovățit pentru starea mea jalnică și pentru nefericirea mea, care de fapt nu erau vinovați? Dacă eu sunt motivul pentru care sunt nefericită? Acest lucru nu mi-a trecut niciodată prin cap. Oare am învinovățit pe cine nu trebuia? Iarăși mi-a venit acest gând. Așteptam cumva ca ei să dea greș pentru ca eu să am o scuză? Oare așteptam să spun Vezi, ți-am zis eu? Vrei să spui că nu pot da vina pe alții? Nu Îl pot învinovăți pe Dumnezeu, pentru că nici măcar n-am știut cum se scrie numele Lui. Atunci cine rămâne vinovat? Eu?
Liniște. Aveam nevoie de un plan. Epuizasem toate resursele pe care le știam. Am plecat de la universitate. Nu terminasem primul semestru. M-am retras în noiembrie, deși semestrul se încheia în decembrie. Semestrul nu mai putea fi salvat.
O mișcare înțeleaptă
Am început să lucrez din nou la sanatoriul unde lucrasem și în timpul liceului. Eram ajutor de asistentă. Această slujbă mi-a dat ocazia să intru din nou în contact cu oamenii. Femeile și bărbații în vârstă din sanatoriu nu erau o amenințare și aveau nevoie disperată de dragoste și de acceptare ca și mine. Ne potriveam de minune.
În acest domeniu de activitate, nu ai voie să ai fovoriți, dar toată lumea avea. Nu puteam să nu iubesc o bătrânică pe nume Helen. Suferea de boala Alzheimer. Această boală este un fel de moarte vie. Spre final, bolnavul nu se mai poate mișca, nu mai poate comunica, iar în cele din urmă nu mai poate înghiți. Am făcut un mic târg cu Dumnezeu.
Orice predicator ți-ar spune să nu faci acest lucru. Nu este bine să faci învoieli cu Dumnezeu. Oricum, eu am făcut-o. I-am spus lui Dumnezeu că, dacă o va lua repede și dacă bătrânica asta nu va suferi, o să încep din nou să Îl urmez. Am făcut această învoială cu o săptămână înainte ca Helen să fie mutată de pe secția mea în pavilionul unde erau internați cei care nu mai puteau merge și nu mai puteau face nimic pentru ei înșiși. Aici era ultima oprire pentru rezidenții noștri.
Trecuseră două săptămâni. Eram în pauza de seară și fumam când o asistentă medicală a venit la mine.
Vreau să știi că Helen a murit.
Așa de repede? Mi-am stins țigara. Am mers în pavilionul unde era Helen. Am tras cu ochiul în camera ei, temându-mă să îi văd înfățișarea. Dar camera părea plină de lumină. Ea arăta atât de liniștită. Infirmiera mi-a spus că i-a dat ceva să mănânce, a mers mai departe la alt rezident, iar când s-a întors la Helen, aceasta murise. S-a dus așa de repede. N-a trebuit să sufere sau să petreacă ani de zile în sanatoriu. S-a dus brusc. Fără durere, fără suferință. Mi-am adus aminte de învoiala mea.
Aveam o prietenă bună, pe care o chema Heather și care lucra cu mine pe secția cu bolnavii de Alzheimer. Și Heather se lupta cu De ce-urile vieții. Am invitat-o să vină cu mine la biserică într-o miercuri seara. A acceptat cu bucurie. Am acceptat că ne vom ocupa împreună de problema legată de Dumnezeu.
În sfârșit, o cale de a fi liberă
Pastorul bisericii era un om obișnuit. Era încântat că-L cunoștea pe Dumnezeu și entuziasmat că le putea da oamenilor ocazia de a-L cunoaște și ei pe Dumnezeu.
Predica lui a fost simplă. Ne-a vorbit despre cât de mult ne-a iubit Dumnezeu și cât de mult a dorit să aibă o relație personală cu noi. Ne-a amintit că noi nu avem nimic ce să-I dăm lui Dumnezeu pentru a câștiga dragostea Sa. Asta nu era ceva nou pentru mine, ținând cont de faptul că mă aflam acolo tocmai pentru că nu aveam nimic. Dar ideea că dragostea lui Dumnezeu susține viața îmi făcea inima să asculte mai departe. Pastorul a continuat să vorbească despre iertarea pe care o dă Dumnezeu prin Fiul Său Iisus Cristos. Iisus era El Însuși Dumnezeu, care a murit pe cruce pentru ca noi să putem intra într-o relație cu Dumnezeu.
Acea seară s-a încheiat cu o rugăciune simplă. Pastorul a spus: Nu vreau să te rogi și să Îi promiți lui Dumnezeu nimic. Vreau doar să îți deschizi inima pentru El și să Îi spui: «Doamne, aici sunt». Am fost de acord cu ce a spus el. Nu aveam nimic de oferit. Aveam o inimă sfâșiată, o carieră academică ratată, niciun iubit și aveam grijă de oameni în vârstă. Eram ca un bun deteriorat, dar doream să mă fac disponibilă pentru Dumnezeu și să văd ce poate face El cu dezordinea pe care am produs-o în viața mea. Am spus acea rugăciune simplă: Doamne, iată-mă. Fă cu mine ce poți. Eram gata să mai fac un târg. Inima mi s-a umplut de căldură și de lumină. Parcă aș fi băut un shake cu proteine. Am deschis ochii, iar camera părea că strălucește.
Înainte de a ni se spune să deschidem ochii după rugăciune, am fost rugați să ridicăm mâna dacă am spus acea rugăciune. Am tras cu ochiul să văd dacă Heather a ridicat mâna. Amândouă am ridicat mâna în același fel secret: cu cotul pe genunchi, am ridicat palma repede. Mă simțeam așa de bucuroasă (cum se spune), încât nu m-am putut abține să nu merg în față să dau mâna cu pastorul. I-am spus că m-am rugat acea rugăciune și că doream să îi mulțumesc.
Partea ironică a fost că ziua aceea era chiar 1 aprilie, ziua păcălelilor nebune. În Vechiul Testament este scris că numai un nebun spune în inima lui că nu există Dumnezeu. Eu am fost o asemenea nebună.
Siguranță în lupta împotriva depresiei
Pentru că Dumnezeu este invizibil, iar eu nu pot decât să îmi imaginez cum este El, am simțit nevoia să am ceva scris de care să mă agăț pentru a rămâne încrezătoare în această nouă relație cu El. Versetul de care m-am agățat a fost 1 Tesaloniceni 5:24, din Noul Testament. Cel care v-a chemat este credincios și va face lucrul acesta [vă va păstra fără vină până la venirea lui Iisus Cristos].
Iată ceva pe care mă puteam baza. Oricât de rea ar deveni situația, Dumnezeu a promis în Cuvântul Său, Biblia, că este credincios și de încredere. Multă vreme am fost despărțită de asemenea calități. Nu mai trebuia să încerc să mă protejez singură. Urma ca El să se îngrijească de acest lucru. Al doilea lucru pentru care acest verset a fost atât de încurajator este că eu știam cât de goală sunt în interior. Iar Dumnezeu promitea în acest verset că mă va umple. El promitea că va termina ce a început. Înțelegerea era încheiată.
Doar pentru că am primit o a doua șansă în viață nu a însemnat că nu trebuia să mai fac nimic. Mai aveam încă mult de lucru pentru a schimba situația educației mele academice. Atunci când m-am retras de la facultate, în fișa mea matricolă aveam trecută nota 1. (Sunt curioasă dacă au mai dat cuiva nota 1 ca și compliment doar pentru că acea persoană a ales Universitatea Washington State.) Datorită performanțelor mele academice, m-am calificat pentru Centrul de consultanță și învățare pentru studenți, care era foarte bine cotat. Mi s-a spus să revin în semestrul din primăvară și să recuperez. Bineînțeles că m-am întors numai ca să pic din nou la examene.
A fost greu să mă întorc la școală, știind că eram acum iubită de Dumnezeu. Simțeam o constrângere. Nu mai puteam pleca și de data asta. Acum aveam un scop și un sens. Cineva care mă iubea aștepta ceva de la viața mea, pentru că a făcut multe planuri pentru mine. Aveam atâtea de rezolvat, încât, atunci când m-am întors în apartamentul meu (în al doilea semestru m-am mutat din cămin), m-am încuiat în cameră și am fumat marijuana toată saptămâna. Viața mă copleșea. Timp de atâția ani m-am gândit să mă sinucid, încât acum era foarte greu să îmi refac viața.
Am simțit ca și cum o umbră s-ar fi aruncat asupra mea. Era grea. Sufocantă. Nu puteam să renunț, dar nici să depun efortul să încep.
Deodată gândurile mele s-au liniștit. Stai puțin. Nu trebuia să mai accept aceste gânduri și nici să mă las în depresie. Dumnezeu m-a eliberat de vină. Imediat mi-am adus aminte de o altă povestire din Biblie, și anume despre femeia adulteră, care a fost târâtă din casă de niște bărbați care o acuzau. Aceștia ocupau o poziție religioasă de seamă în comunitatea din care făceau parte. Ei vroiau să Îl testeze pe Iisus și să vadă cum va răspunde întrebărilor lor.
Ei au început prin a spune: În Lege, Moise ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei. Abia ce au rostit aceste cuvinte, că deja strângeau în mâinile lor pietrele prăfuite. Femeia se tânguia pe pământul nisipos. Iisus s-a aplecat cu calm și a început să scrie ceva cu degetul în nisip. După aceea S-a ridicat și le-a zis: Cine este fără păcat între voi să arunce primul cu piatra în ea. Apoi S-a aplecat din nou, ascultând cum cădea la pământ fiecare piatră, dovadă a faptului că cei care ținuseră pietrele plini de auto-îndreptățire erau și ei vinovați și meritau aceeași pedeapsă pe care erau dornici să o aplice.
Femeia, ușor confuză și anticipând că Iisus va spune în gura mare cu ce a păcătuit ea, aștepta acum să vadă cum va proceda cu ea.
Femeie, unde sunt acuzatorii tăi? Nimeni nu te-a condamnat?, a întrebat-o El.
Nimeni, Doamne, a răspuns ea.
Nici Eu nu te condamn. Du-te și să nu mai păcătuiești.
Femeia a plecat înțelegând mai întâi că nu era singura care avea păcate, iar în al doilea rând că nici Iisus nu a aruncat cu piatra.
El este remediul pentru depresie
De ce are vreo importanță dacă Iisus a aruncat sau nu cu piatra? Iisus era singura persoană de față, care avea dreptul să arunce cu piatra. El era singurul fără păcat. Ca Dumnezeu întrupat, venit pe pământ, El era perfect și avea autoritatea de a ierta sau de a judeca păcatul. El a spus: Cel care este fără păcat între voi să arunce primul cu piatra în ea. Această afirmație avea două înțelesuri. Prin ea, El a demascat păcatele celor care o acuzau pe femeie și a arătat că El este singurul fără păcat, dar că nici El nu o condamnă.
Iisus este Cel care spune: Nici Eu nu te condamn. Du-te și să nu mai păcătuiești. Și eu mă străduiam să nu mai păcătuiesc, dar începusem să uit adevărul care spune că, dacă Iisus nu mă condamnă, atunci cine o face? Nimeni. Viața nu trebuie să fie o călătorie pe drumul care duce la moarte. Nu trebuie să trăim pe jumătate paralizați din cauza durerilor și suferințelor pe care le întâmpinăm în viață. Prin Cristos, putem avea speranță.
Remediul pentru orice suferință a inimii este o relație cu Iisus. Datorită faptului că este viu, El îmi dă viață și mie. Credincioșia lui Dumnezeu și faptul că El este demn de încredere stau la baza acestei speranțe. El m-a lăsat să cad într-o stare de goliciune sufletească incurabilă pentru ca să văd că El este soluția.
Încă mă mai luptam cu înfățișarea mea fizică. Încă mă mai străduiam să cred că Dumnezeu mă iubește necondiționat. Am simpificat acest lucru pentru mine în cuvintele: orice s-ar întâmpla, Dumnezeu mă iubește. Nu înțelesesem pe deplin acest lucru. Îmi era cumplit de frică să nu mă îngraș. Nu mâncam încă, pentru că nu apreciam cele douăzeci și două de kilograme pe care le-am pus pe mine după ce am încetat să mai iau droguri.
Încă fumam țigări. Mă gândeam că, dacă renunț la toate odată, puteam să mor, pentru că trupul meu era atât de dependent de toate aceste droguri. Dar adevărul e că devenisem așa de dependentă de atâtea alte lucruri, încât nu știam cu adevărat cum să trăiesc dependentă de Dumnezeu.
Eliberare de depresie
Cu toate că viața era încă dureroasă, simțeam pentru prima dată că trăiesc. Nu trăiam doar pentru ziua respectivă, ci trăiam veșnic cu Dumnezeu și nu cu acel sentiment de goliciune. Aha, Acesta este Dumnezeul despre care vorbesc oamenii! Cel care a renunțat la tot pentru ca noi să avem viață din abundență. Aceasta este persoana pe care vreau să o cunoști. Această persoană, Iisus Cristos, m-a ținut să nu urmez mucurile de țigară afară pe fereastră. Tuturor celor care sunt dispuși, El le spune: Veniți la Mine.
Dacă vrei să afli cum poți să-L cunoști, citește articolu Cunoașterea personală a lui Dumnezeu.
Tocmai L-am chemat pe Isus în viața mea (urmează câteva informații utile)...
Poate vreau să-L chem pe Isus în viața mea; vă rog, spuneți-mi mai multe despre acest lucru...
Am o întrebare...
Trimite această pagină unui prieten
Cum să începi o relație cu Dumnezeu
|
allexanndrra
Postat pe 24 Noiembrie 2009 05:27
|
Ne răspunde Dumnezeu la rugăciuni?
Ce putem face pentru ca Dumnezeu să ne asculte rugăciunile?
Cum să ne rugăm... în așa fel încât să ne fie ascultate rugăciunile
Ai cunoscut vreodată pe cineva care să se încreadă în Dumnezeu din toată inima? Când nu credeam în Dumnezeu, aveam o prietenă bună care se ruga adesea lui Dumnezeu. Ei bine, în fiecare săptămână îmi spunea despre o dificultate sau un lucru din viața ei pe care îl încredința în grija lui Dumnezeu. Și, invariabil, în fiecare săptămână eram martoră la un lucru neobișnuit făcut de Dumnezeu ca răspuns la rugăciunea ei din acea săptămână. Nici nu-ți poți închipui cât de greu îi este unui ateu să fie nevoit să constate acest lucru săptămână de săptămână! După o vreme, nu mai merge să argumentezi că totul este o coincidență...
Dar de ce îi asculta Dumnezeu rugăciunile prietenei mele? Motivul principal: fiindcă ea avea o relație cu El și voia să facă voia Lui. Și, într-adevăr, ea asculta ce îi spunea Dumnezeu. Considera că El are dreptul de a o îndruma în viață și ea chiar se bucura că așa stau lucrurile! De aceea atunci când se ruga în legătură cu diferite lucruri, făcea ceva firesc, dată fiind legătura ei cu Dumnezeu. Venea la Dumnezeu cu toată încrederea și-I vorbea despre nevoile, despre îngrijorările ei și despre orice altceva se întâmpla în viața ei. În plus, din ceea ce citise în Biblie, se convinsese că Dumnezeu dorea ca ea să se bizuie pe El în acest mod.
Mai exact, viața ei demonstra ceea ce spune versetul acesta din Sfânta Scriptură: Îndrăzneala pe care o avem la El este că dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.1 Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniți, și urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor...2
Atunci cum se face că Dumnezeu nu ia aminte la rugăciunile tuturor oamenilor?
Poate deoarece nu toți oamenii au o legătură personală cu El... Or fi știind ei că există Dumnezeu, poate chiar I se închină din când în când. Cât despre cei care nu par să primească niciodată răspuns la rugăciunile lor... probabil că lucrurile stau astfel din cauză că nu au o relație personală cu Dumnezeu și, mai mult, niciodată nu au primit de la Dumnezeu iertarea completă pentru păcatele lor. Te întrebi ce legătură are una cu alta?! Îți explic imediat. Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărțire între voi și Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Fața Lui și-L împiedică să v-asculte!3
Este destul de normal să simțim această despărțire de Dumnezeu. Ce se întâmplă de obicei când oamenii încep să-L roage ceva pe Dumnezeu? Își încep rugăciunea astfel: Doamne, am mare nevoie să mă ajuți cu problema asta... Apoi fac o pauză și reiau: Sunt conștient de faptul că nu sunt o persoană perfectă... că, de fapt, nu am nici un drept să Te rog acest lucru... Iată, oamenii își dau seama că sunt păcătoși... și își mai dau seama că nu doar ei își dau seama de acest lucru, ci și Dumnezeu! Și atunci se gândesc: Hei, pe cine caut eu să păcălesc? Însă ceea ce s-ar putea să nu știe ei... este cum pot primi de la Dumnezeu iertarea pentru toate păcatele. E posibil să nu știe că pot începe o relație cu Dumnezeu și că atunci Dumnezeu îi va auzi... Va lua aminte la rugăciunile lor.
Pe ce se bizuie rugăciunile noastre?
Mai întâi trebuie să ai o relație cu Dumnezeu. Închipuie-ți că un student se duce la rectorul universității sale (pe care nici nu-l cunoaște, de altfel) și îl roagă să îl gireze pentru un împrumut bancar. Ce șanse de reușită ar avea? ZERO. (Bine, pornim de la premiza că rectorul nu este un iresponsabil!) Dar dacă fiica rectorului și-ar ruga tatăl s-o gireze pentru un împrumut bancar, totul s-ar rezolva. De ce? Fiindcă se cunosc și, mai mult chiar, au o relație. Relațiile pe care le avem cu ceilalți schimbă totul.
Cum stau lucrurile cu Dumnezeu? Ei bine, când persoana respectivă este un copil al lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu o cunoaște și ia aminte la rugăciunile sale. Iisus a spus: Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele și ele Mă cunosc pe Mine... Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc și ele vin după Mine. Eu le dau viața veșnică, în veac nu vor pieri și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.4
Așadar, Îl cunoști pe Dumnezeu cu adevărat? Dar El te cunoaște? Ai o relație cu El, care să îți garanteze că ia aminte la rugăciunile tale? Sau pentru tine Dumnezeu este departe; există mai degrabă la nivel teoretic decât practic? Dacă Dumnezeu este departe de tine sau dacă nu ești sigur(ă) că Îl cunoști, citește aici cum poți începe o relație cu El chiar acum: Cunoașterea personală a lui Dumnezeu.
Precis îmi va asculta Dumnezeu rugăciunea?
Iisus Hristos le face o ofertă extrem de generoasă acelora care Îl cunosc cu adevărat și se bizuie pe El: Dacă rămâneți în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereți orice veți vrea și vi se va da.5 Sintagmele a rămâne în El și dacă rămân în voi cuvintele Mele înseamnă să ne ducem viața luându-L și pe El în calcul, bizuindu-ne pe El, ascultând ce are să ne spună. Atunci putem să-L rugăm orice dorim. Iată o altă condiție: Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Și dacă știm că ne ascultă, orice I-am cere, știm că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.6 Dumnezeu ne ascultă rugăciunile potrivit voii Sale (și pe măsura înțelepciunii, a sfințeniei Sale, a dragostei pe care ne-o poartă etc.).
Știi care este punctul în care ne împotmolim? Când ne închipuim că știm ce vrea Dumnezeu... fiindcă nouă ni se pare că un anumit lucru este foarte firesc! Noi presupunem că la fiecare rugăciune este doar un singur răspuns potrivit, gândindu-ne desigur că ACELA este cel dorit de Dumnezeu. Și atunci lucrurile se complică. Noi, oamenii, nu suntem stâpâni pe timp și nu știm toate lucrurile. Noi deținem doar anumite informații despre o situație și despre efectele din viitor pe care o anumită acțiune le va avea asupra situației respective. Dar Dumnezeu ne înțelege pe deplin situația. Numai El știe ce efect va avea o anumită acțiune asupra vieții noastre sau în mersul istoriei. Iar scopurile Sale s-ar putea să depășească cu mult ideile noastre cele mai îndrăznețe. Prin urmare, Dumnezeu nu Se va apuca să facă ceva pur și simplu fiindcă am ajuns noi la concluzia că asta trebuie să vrea.
Ce dorește Dumnezeu să facă pentru noi?
Aș putea umple pagini întregi cu intențiile lui Dumnezeu în ceea ce ne privește. Toată Biblia ne descrie ce fel de relație dorește Dumnezeu să aibă cu noi și ce fel de viață vrea să ne dăruiască. Iată mai jos doar câteva exemple:
Totuși Domnul așteaptă să Se milostivească de voi și Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toți cei ce nădăjduiesc în El!7 Ai auzit? Domnul așteaptă să Se milostivească de tine. Căile lui Dumnezeu sunt desăvârșite... El este un scut pentru toți cei ce aleargă la El.8 Domnul iubește pe cei ce se tem de El, pe cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui.9
Și totuși, cea mai mare dovadă de dragoste și de devotament pe care ne-a arătat-o Dumnezeu este aceasta, descrisă de Iisus: Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi10 - adică exact ceea ce a făcut Isus pentru noi. Și atunci: Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?11
De ce unele rugăciuni nu sunt ascultate?
Unii oameni se îmbolnăvesc și chiar mor; alții au probleme financiare; alții se pot confrunta cu diferite alte dificultăți. Ce se poate face atunci?
Dumnezeu ne spune să ne lăsăm grijile în seama Sa. Chiar și când o situație rămâne apăsătoare: Aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi.12 Chiar dacă situația pare scăpată de sub control, totuși nu este... Chiar atunci când lumea întreagă pare să se prăbușească, Dumnezeu ne poate ajuta să rămânem în picioare. În acele clipe omul poate fi foarte recunoscător că Îl cunoaște pe Dumnezeu.
Domnul este aproape. Nu vă îngrijorați de nimic; ci în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri. Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Iisus.13 Soluțiile, rezolvările pe care le poate găsi Dumnezeu la problema respectivă depășesc cu mult tot ce am crede noi că este cu putință. Probabil că orice persoană care-L urmează cu adevărat pe Hristos ar putea da exemple de acest gen din viața sa. Însă chiar dacă situația nu se îmbunătățește, în ciuda problemelor cu care ne confruntăm, Dumnezeu ne poate da pace. Iisus Hristos a spus: Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.14
În această clipă (când situația este încă încâlcită), Dumnezeu ne cere să ne încredem în El în continuare - să umblăm prin credință, nu prin vedere, după cum spune Biblia. Dar nu este vorba de credință oarbă. Ci este vorba că ne bizuim pe caracterul lui Dumnezeu. Mașina care merge pe un pod solid se sprijină în totalitate pe soliditatea podului; nu contează ce crede șoferul, ce gândește sau ce discută cu pasagerul de lângă el. Mașina ajunge în siguranță la celălalt capăt al podului datorită solidității podului, în care șoferul a ales să creadă de la bun început.
În mod asemănător Dumnezeu ne cere să ne încredem în integritatea și în caracterul Său... în îndurarea, în dragostea, în înțelepciunea Sa. El spune: Te iubesc cu o iubire veșnică; de aceea îți păstrez bunătatea Mea.15 Popoare, în orice vreme, încredeți-vă în El, vărsați-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru.16
În concluzie... Cum să ne rugăm
Dumnezeu ascultă rugăciunile copiilor Săi (adică ale acelora care L-au primit în viața lor și caută să-L urmeze). El ne roagă să aducem în rugăciune orice ne preocupă și El se va ocupa de problema respectivă cât mai bine, potrivit voii Sale. Când ne confruntăm cu dificultăți, trebuie să ne aruncăm îngrijorările asupra Sa și vom primi pace de la El, în ciuda situației neprielnice. Credința și nădejdea noastră se bizuie pe caracterul lui Dumnezeu: cu cât Îl cunoaștem mai bine, cu atât ne putem încrede mai mult în El.
Dacă dorești detalii despre caracterul lui Dumnezeu, te rog să citești articolul Cine este Dumnezeu? sau alte articole de pe acest site. Motivul pentru care ne rugăm este acela că ne încredem în caracterul lui Dumnezeu. Iar prima rugăciune la care ia aminte Dumnezeu este rugăciunea prin care începi o relație cu El.
Articol de Marilyn Adamson
(1) 1 Ioan 5:14
(2) 1 Peter 3:12
(3) Isaia 59:1,2
|
allexanndrra
Postat pe 24 Noiembrie 2009 10:01
|
adevarul este,ca m-am saturat de minciuni!Base jocurile sunt facute,asa ca voi citi iar,o poveste minunata in care erau implicati,2 ziaristi si o fata....unde poate Base o sa-i mai s♦ Sirianul ii spune la un moment dat ca: Intre timp, asa cum stiti, au fost cateva intalniri cu Presedintele. Si atunci, eu chiar am inceput sa intreb de presiunile care se faceau asupra mea si domnul Presedinte chiar mi-a spus: «Iti iei copiii si du-te in America! Eu sunt Presedintele Romaniei si ai toate garantiile!» I-am spus: «Domnule Presedinte, uitati, speculatiile de care a aflat presa, sunt monitorizat..». «Nu, te rog frumos sa stai linistit, eu iti garantez ca nu se atinge nimeni de un fir de par de al tau!».
♦ Dupa rapirea jurnalistilor, la 27 martie 2005, Hayssam a avut trei discutii la Cotroceni, una cu generalul Degeratu, pe 29 martie, si doua cu presedintele, pe 1 si pe 3 aprilie. Pana acum, din relatarile lui Traian Basescu stiam ca Hayssam il ruga sa-l trimita in Irak. Din discutia cu generalul, pare ca, in plina criza a ostaticilor, presedintele era dispus sa promita multe ca sa-i vada liberi pe rapiti. A doua zi, pe 4 aprilie, sirianul a fost arestat. In aceeasi zi, in Irak se operau 9 arestari din grupul care a organizat rapirea initiala. Ostaticii au fost eliberati abia in mai.
O dezvaluire precum cea pe care o facem astazi nu are nevoie de nici o introducere. Pe 9 septembrie 2005, generalul Constantin Degeratu, consilier prezidential pe probleme de siguranta nationala, a avut o discutie cu Omar Hayssam. Sirianul era deja arestat de sase luni sub acuzatia de terorism. Desi avem toata conversatia dintre cei doi, ramåne o enigma. Intålnirea a avut loc intr-o locatie a Jandarmeriei Romåne din Baneasa, in sediul Academiei de Politie sau in cel al Parchetului de pe långa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Discutia s-a purtat la cererea lui Hayssam, care transmisese ca vrea sa dea informatii privind chestiuni legate de siguranta nationala. De fapt, sirianul ceruse o intrevedere cu presedintele Traian Basescu, despre care sustine ca l-a mai intalnit inainte de arestarea sa. Generalul il asculta pe arestat, fara sa-l contrazica prea tare, cand acesta spune ca personal presedintele i-a promis ca nu i se va intampla nimic daca ziaristii rapiti sunt eliberati. E un lucru nou. Pe care Hayssam nu l-a spus nici in scurtele interventii la televizor dupa fuga sa, nici in declaratia notariala trimisa din Liban. Ba nu. O mai afirma undeva, dar sa nu anticipam lucrurile
Eu am fost fidel si voi fi fidel pana la capat
C. Degeratu: Si pentru a ma intelege, ultima discutie pe care am avut-o mai demult, daca mult e o luna de zile. Este ultima noastra sansa de a purta aceasta discutie. Aveti ceva de comunicat? Da? Incercam sa elucidam problema, mi-a cerut domnul Presedinte, si din punctul de vedere al atributiilor pe care le am, pot sa ascult si pot sa cumpanesc. Sigur, ceea ce pot sa va promit este ca consemnez si sa informez corect tot ceea ce credeti ca e de interes. O sa tin bine minte, sa aveti garantia deplina ca ceea ce o sa spuneti o sa ii transmit domnului Presedinte cat se poate de corect.
O. Hayssam: Dar atunci
C. Degeratu: Nu am stiut cat de urgenta este prolema si am notat ca atare si am transmis-o institutiilor sa verifice, dar lucrurile s-au precipitat in seara aceea (29 martie 2005, n.n.).
O. Hayssam: Da, e vorba de imaginea Presedintelui.
C. Degeratu: Ni s-a comunicat ca vreti sa spuneti lucruri care pot sa intereseze securitatea nationala si, conform atributiilor, m-am implicat in aceasta problema.
O. Hayssam: Eu am scris cateva lucruri si daca domnul Presedinte considera ca sunt importante si trebuie mers mai departe, fie vin la dumneavoastra, ori la dansul personal, oricand. Domnule general, in chestiunea asta cu jurnalistii sunt si alte aspecte pe care nu mi le-a solicitat nimeni. Eu am fost fidel si voi fi fidel pana la capat.
C. Degeratu: Legate de aceasta problema? Nu.
O. Hayssam: Nu, nu.
C. Degeratu: Am inteles.
O. Hayssam: Deci, Munaf odata mi-a spus ca vrea sa plece in Irak si ca doreste sa mearga si niste ziaristi cu el, ca sa ajunga la primul-ministru, pentru a facilita o afacere, ca avea intentia el sa devina ambasador sau consul al Irakului la Bucuresti. El avea ferma convingere ca Alawi va fi prim-ministru in continuare, prin seful lui de partid, cu care era in relatii de prietenie si de rudenie. In ceea ce ma priveste, eu, echipa de jurnalisti care erau interesati sa scrie despre copilul acela care a fost atacat, daca tineti minte. A fost un reportaj pe TVR 1, cu un copil cu picioarele retezate, care se zbatea. Se cauta o posibilitate sa fie operat in spital.
C. Degeratu: N-am fost in tara. Asta a determinat gestul dumneavoastra?
O. Hayssam: Da, asta ma intereseaza, daca puteti sa aduceti acest copil, eu il operez pe banii mei. Fac un act de caritate. Eu am mai fost in Yemen in 2004, am adus marinari romani, unul dintre ei era condamnat la moarte. L-am adus pe banii mei, pe relatiile mele si nu am cerut nimic.
I-am spus: Din toata plecarea asta a ta, pe mine ma intereseaza acest copil, lucru care mi-a fost confirmat de ambasadorul Romaniei la Bagdad si de Marie-Jeanne. Si cand au ajuns ei la copil, m-au sunat ca sunt bine sanatosi si m-au intrebat: E bine sa il aducem in Romania? Cum sa zic? Scopul si inima. Lucrul care ma intereseaza si este important si vreau sa-l sustin: intalnirile se faceau la fostul sediu al Omniasig, pe strada Comana nr. 18.
C. Degeratu: Intalnirea cui?
O. Hayssam: Si ale mele, si ale lui Munaf. Fiind prieten cu el, ne intalneam aproape in fiecare zi acolo. Doctorul Yassin stia de treaba asta. Intre doctorul Yassin si Munaf au avut loc multe discutii inainte de plecare. Doctorul Yassin a mai avut o problema in 2003 cu un asociat de-al lui care a fost rapit la Bagdad. Si chiar el s-a ocupat de negocierea si de eliberarea lui. Nu stiu dumneavoastra daca cunoasteti.
C. Degeratu: Parca.
O. Hayssam: Deci, el ne povestea cum s-a intamplat. I-a povestit lui Munaf, ca au cunostinte comune, deci au avut loc cateva discutii inainte de plecare. Dupa plecarea lui Munaf, eu am vorbit de doua sau de trei ori cu el la telefon si imi spunea activitatile: Suntem cu ambasadorul, am avut intalnire cu primul-ministru, pe urma a venit stirea ca au fost rapiti. Asa cum stiti. Eu am fost la dumneavoastra, dupa aceea am fost la Yassin si i-am spus: Uite, am primit doua apeluri scurte. Zice: Bine, bine, lasa ca o sa merg eu in Irak si o sa rezolv.
Asa cum stiti, au fost cateva intalniri cu presedintele
C. Degeratu: Deci asta a fost.
O. Hayssam: Prima lui reactie. Si el spune acum ca a sunt la Ministerul de Interne si nu stiu ce. Deci, in fata mea a sunat. Inainte de a pleca la aeroport, l-am prins eu. El a intrat la domnul Presedinte, eu n-am intrat. Si cand a iesit a zis: Uite, domnul Presedinte a zis sa nu mergi impreuna cu mine. A plecat el in Irak asa cum v-am spus. De acolo am tinut legatura cu el tot timpul.
I-am raspuns la tot ce-a solicitat, ce-a vrut. Intre timp, asa cum stiti, au fost cateva intalniri cu Presedintele. Si atunci, eu chiar am inceput sa intreb de presiunile care se faceau asupra mea si domnul Presedinte chiar mi-a spus: Iti iei copiii si du-te in America! Eu sunt Presedintele Romaniei si ai toate garantiile! I-am spus: Domnule Presedinte, uitati, speculatiile de care a aflat presa, sunt monitorizat
. Nu, te rog frumos sa stai linistit, eu iti garantez ca nu se atinge nimeni de un fir de par de al tau! Bine, domnule Presedinte, cum spuneti, mergem la orice, la orice posibil. Si Presedintele a cerut sa mai mearga cineva sa-l ajute pe doctorul Yassin. Si intre timp eu am fost arestat. Ce este relevant si i-am spus si domnului Presedinte: eu am refuzat sa dau pana acum orice declaratie, sa nu fie intrepretata sau sa inceapa cineva sa faca tot felul de speculatii si sa spuna: Uite, Omar
Cand s-a intors Yassin, eu am fost chemat la sediul Academiei de Politie, la Baneasa, pentru intrebari, ancheta. Si acolo era si doctorul Yassin. Inauntru, la masa, doctorul Yassin vorbea cu mine ca un anchetator. Pe urma, el mi-a facut cu ochiul si mi-a zis: Vrei sa iesim afara, sa vorbim? Iesim afara. Si cand am iesit afara, l-am intrebat: Doctore Yassin, ce se intampla? Ce stiti? Care este povestea? Raspunsul lui a fost: Te rog sa stai linistit, oamenii sunt intr-o locatie sigura, treburile se vor rezolva cat de curand si te rog sa stai linistit. Chiar cand eram atunci in ancheta, aparuse la televizor ultimatumul acela. Mi-a zis sa stau linistit, ca de acum incolo sunt chestiuni tehnice si chestiuni pur electorale. Ce inseamna? De unde a venit asta? Eu am fost arestat in noaptea asta si am fost adus la Presedinte in acest sens: Vreau sa stai linistit, pentru ca intr-o luna cel mult se vor lamuri lucrurile. Pe urma s-a intamplat ceva. Sunt de acord, bun, dar fa-ma sa inteleg, ce se intampla, ce e cu mine, ca de ce sa fiu
Zice: Te rog, trimite pe cineva sa vina la domnul Presedinte, cred ca a fost un tradator, poate ca tu ai fi vrut sa mergi acolo sa sprijini, nu, sa ma ajuti? Si cred ca din cauza asta esti acum aici, dar vom lamuri toate aspectele astea cu domnul Presedinte si in maxim o luna tu vei iesi, ca tu nu ai nici o implicatie in chestiunile astea, eu stiu clar. Cum spui dumneata, daca asta e, stau si 2, si 3, si 5, si 6, daca este nevoie. Zice: Nu, nu, nu, nu este nevoie, intr-o luna de zile maxim tu esti afara. Zic: Dar ce se intampla, de ce nu vin oamenii acasa? Zice: Domnule, eu m-am agitat, am facut tot, sunt intr-un loc sigur, ceea ce se intampla de acum inainte sunt chestiuni pur tehnice, pur electorale sau ceva de genul asta, tu sa stai linistit. Cum sa stau linistit, ca eu am 7 copii, am 5.000 de angajati, eu n-am nici un fel de contributie in treaba asta, stii bine, treaba mea era cu copilul acela, era un act de caritate in comparatie cu ce au facut bulgarii si ce au facut polonezii. Si noi daca am crescut in Romania, suntem in Romania, e bine sa dam un pic de imagine romaneasca. Si chiar doctorul Vasile Ion, tatal lui Marie Jeanne, cred ca a declarat si dansul, am vazut in declaratia lui ca l-a sunat Marie Jeanne si l-a intrebat daca se poate sa-l opereze (pe copilul cu picioarele retezate, n.n.). Lucrurile sunt putin
Te rog sa stai linistit, ca acum asa a cazut, voi vorbi eu cu seful si sa stai linistit.
Simt ca nu mai sunt sustinut de domnul presedinte
O. Hayssam: Eu tot ce am facut
a zis sa stau linistit si a trebuit sa stam. Am stat, am evitat sa dau orice fel de declaratie in fata procurorului, nicaieri, nici avocatii nici
Si atunci am incercat sa-l sun, ca sunt retinut. Am stat o luna, doua, trei, n-am scos un cuvant si pe urma i-am scris sa-mi spuna ce se intampla. Mi-a spus: Vorbesc eu cu seful cel mare. Si eu zic: Treburile se incurca si eu sunt printre cei mai de la fund. De ce? De unde asta? Nu mi-a raspuns. Chiar am trimis o scrisoare catre domnul Presedinte, i-am trimis-o lui Yassin, nu stiu daca a dus-o, n-a dus-o, n-am de unde sa stiu, nu stiu absolut nimic, eu am trimis de doua ori: Domnule Presedinte, va cer un minut. Doua minute i-am solicitat si procurorului. Si acum cateva zile, cand am fost audiat personal, in fata, jos, am cerut voie de la domnul procuror sa vorbesc cu el. Eram aici si zic: Ce se intampla? Mi-ai zis de acum cinci luni ca tu controlezi totul, ca totul e OK, ca tu esti alaturi de domnul Presedinte si eu sunt alaturi de domnul Presedinte, dar de ce sunt eu acum inca aici si vad ca mai am un pic si ajung la judecata. De ce sa fiu eu condamnat degeaba?! Copiii mei sufera, familia mea sufera. Mi s-au dus toate afacerile. Sa nu-ti vezi tu familia?! La care imi raspunde, tot aici: Te rog frumos sa stai linistit ca eu am vorbit cu domnul Presedinte si o sa-ti dea drumul in curand. De ce eu? De ce chestiunea asta?! Si zice: Te rog frumos sa stai linistit, ca eu am vorbit cu domnul Presedinte si pe urma a intrat inauntru si am cerut eu sa mai iasa o data. Zic: Domnule, n-am terminat. Mai lasati-ma, ca vreau sa mai vorbesc cu el, ca fiind cu escorta, ma tineau, si pe urma iese si-mi zice: Mai, ma simt si eu in pericol de acum si ma simt ca sunt lasat, nu mai sunt sustinut de domnul Presedinte. Am trimis doua scrisori pentru domnul Presedinte. Cum v-am zis adineauri, eu chiar nu stiu ce sa fac! I-am zis domnului procuror, ca tot a insistat sa dau declaratie, nu e nici o problema sa dau declaratie, dar cu avocati. Nu vreau sa arat niciodata ca vorbesc prostii, ca vorbeste gura fara mine. Va rog eu frumos! Faceti in asa fel sa fie cineva langa mine doua minute inainte sa ma apuc sa dau orice declaratie, ca daca ma apuc sa dau declaratii, avocatii stiti cum sunt. Acum e cu tine, ca-l plateste, poimaine
Asigurarile dansului nu aveau acoperire la presedinte
C. Degeratu: Da, e usor sa ajunga declaratiile in presa. Omeneste vorbind, sunt interpretabile.
O. Hayssam: Da, asa. Si zic: Domnule procuror, daca ajung in instanta, trebuie sa dau declaratii. Si va dati seama cum apare chestiunea asta in Romania. Domnul Presedinte mi-a dat o chestiune. Exact astea sunt cuvintele: Omar, nu-ti fa nici o grija! Ia-ti copiii si du-te la munte, cat sunt eu Presedintele Romaniei iti garantez ca n-o sa ti se intample nimic. La ultima intalnire, zice: Te rog frumos, vorbesc cu el, este omul cu care trebuie sa tinem legatura. Inca doua zile in plus. Timp de doua zile am stat. Si asta e un aspect, sa zic cel mai important.
C. Degeratu: Inteleg.
Intr-o anumita masura nu inteleg aspectul pe care s-a bazat Presedintele. Presedintele chiar nu se implica in problemele stricte ale Parchetului. Asigurarile dansului nu aveau acoperire la Presedinte. Nu putea sa-i promita asa ceva. Acoperire. De ce a procedat asa, nu-mi dau seama.
O. Hayssam: Nu, domnule, aplicarea
C. Degeratu: Inteleg, asigurarile date de dansul, ca venind din partea Presedintelui, nu cred ca pot fi considerate temeinice, pentru simplul motiv ca Presedintele nu s-a amestecat in ancheta, ca atare. Nu se amesteca.
O. Hayssam: Va imaginati pentru mine si declaratia Presedintelui, ca urmeaza actelor date de procuror, ca Omar Hayssam este vinovat. Eu sunt deja condamnat cu aceste declaratii. Nevinovat! Deci ma are pe constiinta toata viata! Stie domnul Presedinte ca am sapte copii minori. Eu sunt de 24 de ani in Romania. N-am deranjat pe nimeni, n-am facut nimic. Aveti toate rapoartele SRI-ului, sunt cei mai in masura sa stie. Toate speculatiile astea! Presa nu poti sa controlezi! Fiecare a inceput sa spuna.
C. Degeratu: Se intelege. Nu poti s-o controlezi. Fiecare spune ce vrea si intelege.
O. Hayssam: Inteleg ca este un razboi intre domnul Presedinte si PSD si toata lumea. Eu
n-am nici o vina! N-am nici o implicare in chestiunea asta. Va rog sa ma credeti! Nici un gram! Au fost cuvintele lui, acolo, cand m-a scos afara, ca eram la masa, si el in fata procoruroului zice: Hai, domnule, ca sunt oameni. Vrei sa iesim? Ne permiteti, domnule procuror, sa iesim afara? Si am iesit afara. Zice: Stai linistit, ca am gasit un loc sigur. Eu am aranjat totul si va fi bine. Se vor intoarce cåt mai repede si de acum incolo sunt niste chestiuni pur electorale si pur tehnice. Si eu am zis ca domnul Presedinte este innebunit de ceea ce se intampla acolo si dupa aceea, dupa ce am vazut ce se intampla acolo si cand a declarat domnul Presedinte ca oamenii sunt in siguranta, am facut legatura cu ce mi-a zis el si am tacut.
C. Degeratu: Confirmam. Aveti o explicatie, ce explicatie ar fi ca ceea ce s-a intamplat s-a intamplat in mod natural sau a fost o rapire sa zicem aranjata?
O. Hayssam: Va rog sa ma credeti ca eu, in capul meu este, cum sa va spun, va dati seama, in arest nici nu stiu cum sa ma gandesc, in nici un fel. Ce se intampla, ca exact astea au fost cuvintele lui si nu stiu ce a facut Munaf si asta, dar zice: Stai linistit, oamenii se intorc, o sa fie bine. Ce urmeaza acum sunt chestiuni electorale. Domnule, daca asa zice!
Lidia Mitchievici, Alecu Racoviceanu
Sursa: Mondonews.ro
Leave a Reply
Name (required)
Mail (will not be published) (required)
Website
Spune-ne si tu! Traiesti bine?
Da
Nu
Oricum plec din tara
Vote
View Results
Polldaddy.com
POPULAR
COMMENTS
FEATURED
TAG CLOUD
Comenteaza-l pe Baselu
Nu vrem dictator
Fara autostrazi
Nu votez Basescu
Romanie condusa de o blonda
Vocabularul Basescu
Goneste-l pe Baselu in stil western
Fac guvern unicameral. Poate trece.
Traian Basescu rautatea si minciunile www.TraimBine.ro
teufelssohn: Superhaios joculetul, de vreo 2 ore ma tot joc si ...
ana: vocabular de maidanez,dar si comportamentu il da d...
ana: nu votati Base,destu a mintit nimic nu a facut pen...
valentin: una buna ......daca nu iese base presedinte si sun...
carmen: Imi e rusine sa zic ca sunt romanca....Ne uram int...
Presedintele chiar mi-a spus «Iti iei copiii si du-te in America»
Basescu, acuzat de prefraudarea alegerilor
EXCLUSIV: Băsescu la nunta fiicei interlopului Bercea Mondialul
Afacerea Băsescu Desintco: premise, fapte, concluzii
Planurile lui Basescu, date peste cap de gripa porcina
alegeri basescu crin antonescu geoana oprescu politica romania
CATEGORIES
JOCURI CU BASELU (5)
Nu votez Basescu (5)
Romania lui Basescu (10)
SA IL COMENTAM PE BASELU (1)
SPECIAL (5)
Video (6)
ALEGE
Cu cine votezi pe 22?
Mircea Geoana (PSD+PC)
Sorin Oprescu (independent)
Crin Antonescu (PNL)
Traian Basescu (PD-L)
George Becali (PNG-CD)
Remus Cernea (Partidul Verzilor)
Ovidiu-Cristian Iane (PER)
Hunor Kelemen (UDMR)
Gheorghe-Eduard Manole (independent)
Constantin Ninel Potirca (independent)
Constantin Rotaru (PAS)
Corneliu Vadim Tudor (PRM)
Vote
View Results
Polldaddy.com
ARCHIVES
noiembrie 2009 (29)
Copyright © Traim bine !!! Fara tine
. Original News Theme by .
alveze odata....a fost odata,ca niciodata
|
|
|
allexanndrra
Postat pe 24 Noiembrie 2009 12:54
|
dap... e clar ca suntem singuri.
Nici urma de administrator p'aici... Pe ce dreaq isi iau astia banii, frate?
.
|
garbo_C
Postat pe 24 Noiembrie 2009 12:59
|
cum sa scapi de depresie?????????
stiu io da mai bine stie alexandra cu drag...
TERORIZANDU-I si AGASANDU-I pe toti ceilalti din preajma 
|
LILO
Postat pe 24 Noiembrie 2009 13:02
|
|
mai mami...tu nu ai ce face???? stii ce e aia flood?? cunosti termenul????daca nu stii ce inseamna exact...e ceea ce faci tu pe aici.....postanmd aiurea acelasi mesaj la nesfarsit, pe cat mai multe topicuri....
|
tutankhamon
Postat pe 24 Noiembrie 2009 13:05
|
|
topicul asta trebuia viceversa intitulat. adica, cum sa te apuce depresia
|
si_totusi
Postat pe 24 Noiembrie 2009 13:11
|
|
Te contrazic un pic, totusoaico.. mai nimerit ar fi "ce face alexa in depresie". Parerea mea!
|
anakin
Postat pe 24 Noiembrie 2009 14:33
|
|
stiti cumva care e antidotul depresiei?am sa intru intr.o depresie pe veci daca mai vad asa postari interminabile.si o sa ma sinucid
|
cosmina12
Postat pe 24 Noiembrie 2009 14:51
|
|
stiti cumva care e antidotul depresiei?am sa intru intr.o depresie pe veci daca mai vad asa postari interminabile.si o sa ma sinucid
|
cosmina12
Postat pe 24 Noiembrie 2009 14:51
|
|
sorry ca am postat de 2 ori aceeasi intrebare.e de la depresie
|
cosmina12
Postat pe 24 Noiembrie 2009 14:54
|
MAma mia! oare cine are rabdare sa citeasca tot 
Alexa ai vrut sa dobori 7 dintr-o lovitura? 
|
persidadamian
Postat pe 24 Noiembrie 2009 17:43
|
 IO....n-am rabdaareeee!!!!!!! 
|
LILO
Postat pe 24 Noiembrie 2009 17:44
|
eu sunt foarte interesata de prima postare,o citesc,daca nu mai zic nimic,nu ma treziti 
|
elodia
Postat pe 24 Noiembrie 2009 17:49
|
HAi sa facem un concurs.
Cine are rabdare si timp sa citeasca tot ce a scris Alexa acolo, iar apoi sa ne zica si noua doar punctele cheie ale textului, castiga premiul de cel mai inrait utilizator garbo.
hmmmmmmmm? ce ziceti?   
|
persidadamian
Postat pe 24 Noiembrie 2009 17:51
|
bla,bla,bla....
presupun ca si vorbeste mult!!!! 
|
walkiria
Postat pe 24 Noiembrie 2009 17:52
|
bre, iar va luati de mine! 
Ca io citii tot
Iote ce zice, in linii mari (pentru voi extrag DOAR ideile principale):
bla, bla, bla... bla... biiip ma-si, si cu tot neamul lor... biiiip biiip... bla, bla, bla... bla-bla...
|
ready_vivus
Postat pe 24 Noiembrie 2009 17:53
|
De la: persidadamian, la data 2009-11-24 17:51:00HAi sa facem un concurs.
Cine are rabdare si timp sa citeasca tot ce a scris Alexa acolo, iar apoi sa ne zica si noua doar punctele cheie ale textului, castiga premiul de cel mai inrait utilizator garbo.
hmmmmmmmm? ce ziceti?
premiul....un loc la balamuc!!!!
...cazare si masa gratuita de craciun!!!:)))
|
walkiria
Postat pe 24 Noiembrie 2009 17:53
|
walki, io crez ca l-am castigat deja noi amandoi
ca le-am dat amandoi ideile scrise de alexa...
ma rog, eu le-am dat un pic mai in amanunt
|
ready_vivus
Postat pe 24 Noiembrie 2009 17:57
|
De la: ready_vivus, la data 2009-11-24 17:57:23walki, io crez ca l-am castigat deja noi amandoi
ca le-am dat amandoi ideile scrise de alexa...
ma rog, eu le-am dat un pic mai in amanunt
dragutzu...noi avem rezervare permanenta...lasam si pe altii!!!
|
walkiria
Postat pe 24 Noiembrie 2009 18:00
|
r v, nu ma las de voi nici moarta, vreau si eu premiul meu,am citit tot,dar nu pot sa reproduc 
|
elodia
Postat pe 24 Noiembrie 2009 18:01
|
IOOOIII, ASTA-I TREABA DE CHESTIUNE, NU GLUMA!!!
aLLEXANNDRRA nu mai exista!!!
Allexanndrro, de ce ne-ai parasiiit??? De ce ASA TARZIUUU???
Allexanndrrooo 
|
ready_vivus
Postat pe 24 Noiembrie 2009 18:01
|
|
da sunt fericita ca nu ma sinucid de depresie fiindca ma gireaza rectorul si cu banii plec in Siria
|
elodia
Postat pe 24 Noiembrie 2009 18:03
|
va apuca jalea? ii jale mare?
sa aduc vreo vale secata...sa fie loc?
|
LILO
Postat pe 24 Noiembrie 2009 18:04
|
Walki, eu ma gandeam la ceva mai dragut, dar daca vrei tu, hai sa facem si asa.
locul doi castiga o vacanta la baza de tratament BAlamuc
cazare si masa asigurata, tratament stil electrosocuri, pentru tratarea depresiei.
|
persidadamian
Postat pe 24 Noiembrie 2009 18:04
|
si pa mine ma apuca jele mare ca nu mai plleaca sorela la paris...amu ii pe duka la siria...
si niki viena n-o pup io...pe aida pe cofetarie...
|
LILO
Postat pe 24 Noiembrie 2009 18:06
|
|
A venit sfarsitul se pare ..dar orice sfarsit e un nou inceput, acuma cred ca ,,Cu drag ..." o pune de un cont nou
|
reyya
Postat pe 24 Noiembrie 2009 18:09
|
mai...unde gasesc toapicu lui pik ? subiectul meu ? unde l-a bagat ?
ia sariti repede cu linku
ce dreaq va bucurati asa ? ca doar mai are destule conturi clona
|
Anouk
Postat pe 24 Noiembrie 2009 18:09
|
lilo,vezi daca nu citesti tot?
|
elodia
Postat pe 24 Noiembrie 2009 18:10
|
acu'...ironia ar fi sa deschid eu un topic"De ce ne-aparasit Allexandra???"
...si apoi sa venim cu propunerea sa schimbam numele...din garbo in alexandra!!
Doamneeee....cumsecade mai suntem!!! 
|
walkiria
Postat pe 24 Noiembrie 2009 18:10
|
12:04, 6 Aprilie 2022
Caius Covrig ĂźÈi doneazÄ ziua Èi face apel la umanitate! Hai sÄ facem echipÄ Èi sÄ-l ajutÄm pe Alin ! Â
Ce ĂźÈi doresc gravidele din RomĂąnia pentru copiii lor. Psiholog: Resimt o responsabilitate imensÄ de a-Èi Èti copilul Ăźn siguranÈÄ pe viitor
Irina, eleva de 10 ce vine zilnic la ÈcoalÄ de la 15 kilometri distanÈÄ, ĂźÈi doreÈte ca Ăźntr-o zi sÄ fie studentÄ la Teatru
Inima Copiilor strĂąnge 10.000 de promisiuni pentru extinderea secÈiei de Cardiochirurgie de la Marie Curie