IN ACEST ARTICOL:

Eduard Pletea, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative din România (APAN), a fost ales vicepreședinte al European Multiple Sclerosis Platform (EMSP), organizație europeană care reunește comunitatea sclerozei multiple și promovează politici de sănătate, cercetare și soluții de îngrijire centrate pe pacient.

Alegerea a avut loc pe 23 aprilie 2026, în cadrul reuniunii Consiliului EMSP, pentru mandatul 2026-2030.

Aproximativ 12.000 de persoane trăiesc cu scleroză multiplă în România, iar pentru această comunitate accesul la diagnostic, tratament și îngrijire rămâne o miză esențială.

În acest context, numirea lui Eduard Pletea ca vicepreședinte al European Multiple Sclerosis Platform aduce o reprezentare mai puternică a României într-un spațiu european în care se discută teme cu impact direct asupra vieții de zi cu zi a pacienților, de la diagnostic mai rapid și acces echitabil la tratament până la monitorizare relevantă, servicii multidisciplinare și integrarea perspectivei pacientului în deciziile de sănătate. Misiunea EMSP este de a se asigura că persoanele care trăiesc cu scleroză multiplă în Europa au o voce reală în stabilirea priorităților care le influențează viața.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. APAN România organizează cea mai importantă conferință dedicată persoanelor cu scleroză multiplă, pe 30-31 mai la Hotel Caro 150 de tineri cu scleroză multiplă se reunesc la Cluj-Napoca, la cea mai mare conferință dedicată lor Investigațiile de monitorizare decontate pentru pacienții cronici au scăzut cu 47% într-o lună

Alegerea vine într-un moment în care discuțiile europene despre scleroza multiplă pun tot mai mult accent pe reducerea timpului până la diagnostic, pe accesul mai rapid la terapii moderne și pe modele de îngrijire care urmăresc pacientul în ansamblu. Tema conferinței anuale EMSP 2026, desfășurată la Berlin pe 24-25 aprilie, a fost „From diagnosis to access: data-driven solutions for MS, NMOSD, and MOGAD”, tocmai pentru a aduce în prim-plan aceste diferențe de acces și bunele practici din Europa.

„Pentru mulți dintre noi, scleroza multiplă începe într-un moment de teamă și nesiguranță, în care viața se schimbă brusc și apar întrebări la care nimeni nu pare să aibă un răspuns clar. Cunosc foarte bine acel moment și știu că, dincolo de tratament, diferența o fac oamenii de lângă tine, comunitatea și sentimentul că nu treci singur prin tot ce urmează. În România, am văzut cât de mult se poate transforma viața unui pacient atunci când primește sprijin și își găsește locul într-o comunitate care îl înțelege. Am văzut și cât de greu este atunci când drumul până la diagnostic și îngrijire durează prea mult, iar omul ajunge să se simtă singur și nevăzut în sistem. De aceea, această alegere în conducerea EMSP contează pentru mine mai ales prin șansa de a duce mai departe vocea pacienților și de a lucra pentru o Europă în care locul în care trăiești să nu îți decidă șansele la îngrijire, sprijin și un viitor trăit cu demnitate.” – Eduard Pletea, președinte APAN România și vicepreședinte EMSP

APAN lansează EduSMart, program inovator pentru 100 de persoane cu scleroză multiplă bazat pe educație holistică și comunitate 2NormaL revine la numele real: EDUARD COTOARĂ. Artistul lansează ”Din nou acasă de Crăciun” și anunță un concert extraordinar The Marmorosch Bucharest lansează noul meniu Toamnă / Iarnă 2025: o celebrare a gusturilor locale și a rafinamentului

APAN România este singura organizație membră EMSP din România și derulează proiecte dedicate persoanelor care trăiesc cu scleroză multiplă, de la inițiative de informare și sprijin comunitar până la evenimente și programe cu accent pe calitatea vieții și participarea pacientului.

În noua formulă de conducere, EMSP este prezidată de Dr. Jan Van Amstel, din Dutch MS Society, iar Eduard Andrei Pletea ocupă funcția de vicepreședinte. Potrivit anunțului oficial al organizației, noul Comitet Executiv va conduce EMSP în următorii patru ani.


Parcursul meu profesional și construirea adultului de azi au două mari crezuri comune. Cred aprig și de neclintit în puterea cuvântului scris și în valoarea intrinsecă a fiecărui om. Acest lucru m-a determinat să...

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri