16 Noiembrie 2021 publicat în Psihologie 329 share-uri

Pandemia care a dat peste noi nu înseamnă numai simptome vizibile precum febră, pneumonie și măști chirurgicale purtate de oameni pe stradă. Există efecte mult mai subtile  dar care pot lăsa răni adânci pe termen lung. O zonă de ”război” este, în acest caz atât de aparte, chiar viața de cuplu.

Articol redactat de Flori Moldoveanu, psihoterapeut în cadrul Centrului Medical Bellanima

Realitatea din spaţiul relaţional, în special cel al cuplului, este a priori una limitativă. În mintea noastră există deja un spaţiu virtual dedicat ,,celuilalt proxim”, spaţiu guvernat de reguli, restricţii, idealuri, fantasme care generează emoţii şi determină un anumit comportament interrelational. Totuşi, această situaţie este suportabilă tocmai datorită acestei dimensiuni virtual-interne pentru că permite o anumită libertate. Atunci când realitatea impune şi un spaţiu concret limitativ, practic nu mai este loc pentru nici o libertate, ceea ce generează anxietate, iritabilitate, emotivitate şi, în cele din urmă, conflict. Pandemia are efectul de a crea un spațiu concret limitativ prin restricțiile impuse de autorități pentru a controla expansiunea virală. În urma acestei limitări foarte concrete apar tensiuni, situaţii de criză, chiar rupturi dramatice imposibil de gestionat datorită lipsei distanţei atât fizică cât şi internă absolut necesare negocierii unor soluţii.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Candela sufletului nostru este cea care trebuie să fie totdeauna aprinsă. Cuvinte pentru suflet de la Maica Gavrilia Papaiannis (de citit mai ales în postul Paștelui) MARELE Horoscop al Lunii Mai 2023: previziuni astrale complete pentru fiecare zodie în parte Top 3 zodii pentru care curajul este un stil de viață – au încredere în propriul destin

Psihoterapeutul îți stă alături

Fără îndoială, starea pandemică și urmările ei au produs o schimbare în atitudine! Îmbucurător este faptul că multe cupluri care au ajuns în puncte critice au depăşit bariera prejudecăţilor şi au cerut ajutor terapeutic în dorinţa de a găsi soluţii şi nu în ultimul rând de a înţelege ce se petrece în spaţiul relaţional. Cei mai mulţi descoperă curiozitatea faţă de celălalt, dar şi faţă de sine. În spaţiul terapeutic îşi permit să simtă, să trăiască, să exprime tot ceea ce altfel părea imposibil de articulat. Astfel, se creează deschidere către înţelegere şi acceptare. Oamenii devin îngăduitori unii cu ceilalţi şi creează conexiuni emoţionale reparatorii, folositoare. Nivelul de anxietate a crescut peste măsură, astfel încât oamenii au simţit că nu pot face faţă singuri unei realităţi copleşitoare. Instinctul de conservare, dar şi accesul la informaţie a învins prejudecăţile, psihologul a devenit mai degrabă un tovarăş de drum decât un meşter care repara oameni defecţi. Percepţia generală pare să se fi schimbat, mai ales în rândul tinerilor, care au nevoie de suport şi îndrumare la alt nivel decât părinţii lor. Cel mai adesea oamenii ajung la psiholog din dorinţa de a scăpa de o suferinţă psihică, dar şi de a se înţelege pe ei înşişi.

Când îți este dor de cineva, pune mâna în dreptul inimii – în sufletul tău dragostea pentru acea persoană este nesfârșită Persoana potrivită te va face să te îndrăgostești de tine, în primul rând Luna MAI 2023 – mai mult din tot ceea ce ne dorim. Luna cu vibrația lui 3 are o energie divină și manifestări creatoare. Avem datoria Bucuriei în această lună!  

În faţa unui al treilea îţi poţi permite sinceritatea în speranţa că îţi vei găsi un aliat și ți se va da dreptate, dar nu oricine este pregătit să primească şi să aprecieze ceea ce vine dinspre celălalt. Adevărul devine relativ atunci când îl implică pe celălalt ca exerciţiu pe termen lung tocmai pentru că nu ne putem sustrage propriei subiectivități.. În final, nici nu este important cine are dreptate, important este că se creează deschidere şi dorinţa de cooperare. Acest aspect începe cu acceptarea realității și cu alegerea de a face ceva pentru depășirea situației. În terapie, oamenii învaţă să fie empatici şi îngăduitori unii faţă de alţii şi, astfel, se creează premisele unei comunicări fără prejudecăţi. În consecință, se vor simți eliberaţi de vinovăţie și îşi vor da voie să retrăiască momentele frumoase din viaţa lor, preţuind ceea ce este cu adevărat valoros în relaţia lor.

Celebrul tenorul italian, Alessandro Safina revine pe scena Salii Palatului din Bucuresti cu un concert memorabil! Horoscop: Top 3 zodii cu Karmă grea în DRAGOSTE – au de învățat lecțiile dureroase ale iubirii LIL UZI VERT, RAPPER-UL AMERICAN CARE A PRIMIT DISCUL DE DIAMANT, VINE ÎN PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA, LA FESTIVALUL NEVERSEA

Cere ajutor, nu e nimic rău în asta

Din păcate efectul pandemiei marchează în special relaţiile dintre oameni şi nu într-un sens bun. Distanţarea, restricţiile de interacţiune, încurajarea manifestărilor paranoide şi de persecuţie nu fac decât să dezbine şi să învrăjbească. De fapt, se produce un fel de alienare care îi izolează pe oameni de semenii lor, ceea ce le sporeşte vulnerabilitatea psihică şi îi face uşor de influenţat şi de manipulat prin frică.

Empatia ajută. Capacitatea de a te pune în locul celuilalt şi a trăi durerea lui ca şi cum ar fi a ta, este o însușire necesară în orice interacțiune umană dar, dacă nu a fost învățată la timp, poate fi dificil de dobândit. Multe conflicte escaladează deoarece oamenii au tendinţa să fie centraţi exclusiv pe ei înşişi ca şi cum toţi ceilalţi îi sunt împotrivă. E o percepție care activează automat un instinct de apărare care scoate din joc raţiunea. Reacţiile sunt pur emoţionale şi, de multe ori, exagerate proporţional cu frica activată de gradul de ameninţare. Un moment de răgaz, un pas înapoi şi puţină detașare în astfel de situaţii poate face diferenţa dintre o întâmplare şi o catastrofă.

Locuri superbe de vizitat cu cei mici în Dublin, Irlanda, cunoscută ca Insula de Smarald Trei autori români de top în portofoliul Editurii CUANTIC! Nu meriți oameni nepregătiți să te iubească! Alege-te întotdeauna pe tine!

Încercarea de a înţelege ce se întâmplă ,,E despre mine sau e despre el/ea?”, Asumarea responsabilităţii ,,Oare am şi eu o contribuţie?”, Dorinţa de a veni în întâmpinarea celuilalt ,,Te înţeleg şi vreau să te ajut”.

,,Nu alegeți calea însingurării, nu-l abandonați pe celălalt înainte de a încerca tot ce se poate pentru a înțelege ce se petrece! Un psihoterapeut imparțial și care nu judecă, nu critică, nu reproșează, vă poate ajuta să descoperiți ce nu funcționează, de ce nu funcționează și cum se poate rezolva. Amintiți-vă ce v-a adus împreună și reflectați cu onestitate asupra viitorului!” - Flori Moldoveanu, psihoterapeut în cadrul Centrului Medical Bellanima.

AVON lansează Today Tomorrow Always: Wonder, parfumul care te poartă într-un univers romantic și plin de speranță 4 stiluri de dans pe care sa le dansezi in primăvara aceasta la Arthur Murray Bucharest Caută acei oameni lângă care îți este bine, ușor și frumos, OAMENII TĂI….

Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri