IN ACEST ARTICOL:
70% dintre copiii cu vârste între 1 și 10 ani își petrec în medie 3 ore pe zi jucându-se, iar jocurile preferate sunt cele de construcție, de rol și de strategie, arată un sondaj EduClass.ro. Cei mai mulți copii se joacă împreună cu bunicii sau părinții (1-6 ani), singuri (6-10 și peste 10 ani) sau cu prietenii. Timpul petrecut în fața ecranelor crește proporțional cu vârsta, iar o treime petrec între 30 de minute și o ora zilnic jucându-se pe tabletă, telefon sau PC.

comunicat de presa

Cel mai mult timp de joacă au copiii cu vârste cuprinse între 1 și 3 ani. 80% petrec chiar peste 3 ore zilnic jucându-se, arată sondajul EduClass.ro. 77% dintre copiii cu vârsta de 3-6 ani se joacă între 1 și 3 ore zilnic, în timp ce doar 49% dintre copiii din categoria 6-10 ani au același timp rezervat pentru joacă. Majoritatea (peste 80%) enumără printre beneficiile jocului dezvoltarea abilităților fizice, dar și emoționale, astfel copiii învățând să-și exprime mai ușor emoțiile, dar și să comunice mai ușor, să fie mai sociabili.

Joaca de-a …, în topul preferințelor copiilor

Jocul preferat al copiilor este cel de rol (64%), fiind urmat îndeaproape de jocurile de construcție (62%), de jocurile care implică aptitudini artistice – dans/muzică/pictură etc (56%) și de cele de îndemânare (46%). Sondajul a mai arătat că 30% dintre copii preferă jocurile cu ecrane. Potrivit datelor, o treime dintre respondenți spun că alocă zilnic 30-60 minute pentru ecrane, iar în procente similare copiii petrec 1-3 ore, respectiv sub 30 de minute în fața televizorului/tabletei sau a telefonului. 87% petrec timpul alocat ecranelor uitându-se la desene animate sau filmulețe, în timp ce restul se joacă.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. 3 din 4 români au încercat să slăbească cel puțin o dată. De ce este momentul să vorbim diferit despre gestionarea greutății Părinți care muncesc în străinătate? Gesturile simple care îi ajută pe copii să se simtă mai aproape de părinții plecați Fenomenul Skilliday: jumătate dintre europeni vor să învețe ceva nou atunci când merg în vacanță

Presiunea societății asupra timpului de calitate petrecut alături de copii este tot mai mare și toți părinții își doresc acest timp cu cei mici, în ciuda faptului că timpul liber este tot mai limitat. De altfel, sondajul nostru a arătat că 92% dintre părinți consideră că joaca în familie îmbunătățește considerabil relația cu copilul. De aceea, recomandăm activități și jocuri în care să poată fi implicați și părinții, și bunicii, și frații sau surorile. Jocurile cu mai mulți participanți sunt de altfel printre cele mai căutate pe EduClass.ro, fie că vorbim de jocuri de strategie, de logică, de îndemânare, toate având o componentă educativă subtilă, dar mai ales distractivă, a precizat Anca Leibovici, manager EduClass.ro.

Salvați Copiii cere renunțarea la admiterea separată organizată de licee Într-o lume modelată de tehnologie și AI, Ajungem MARI caută 1000 de voluntari care să fie modele pentru copii O directoare atrage atenția asupra nevoii de a păstra bursele sociale pe tot anul

Jucării și timp pentru joacă

De altfel, 60% dintre părinți declară că petrec între 1 și 3 ore zilnic cu copiii, în timp ce aproape o treime spune că nu reușesc să se joace nici măcar o oră zilnic, iar 11% au timp să se joace cu copilul doar în weekend. Cu cât copilul crește, cu atât mai mult este implicat în activități extrașcolare, prin urmare și timpul petrecut în familie scade. Aceeași tendință se observă și în privința numărului de jucării cumpărate. O treime dintre părinți spun că achiziționează jucării o singură dată pe lună, 30% doar la ocazii speciale și un procent similar de 2-3 ori pe lună. Numărul de jucării achiziționate este invers proporțional cu vârsta copilului.

Părinții alocă timp și activităților recreative sau în aer liber. Astfel, 70% dintre copii petrec între 1 și 3 ore zilnic afară. Cei mai mulți se joacă în parc, cu prietenii/colegii/familia, iar activitățile sportive sunt preferate de peste jumătate dintre copii atunci când vine vorba de activități organizate. 23% citesc, iar o treime preferă activitățile artistice (dans, muzică, olărit etc).

De ce se ajunge, de cele mai multe ori, la despărțire: ce spun specialiștii despre cauzele care destramă relațiile Sistemul Solar surprins ca niciodată: furtuni, inele de gheață și lumi pline de mistere Marte în Scorpion 2025 activează o toamnă cu puternice ecouri karmice! Ne putem reinventa complet dacă renunțăm la trecut

În fiecare an, sezonul cald atrage un interes mai mare pentru biciclete, triciclete, trotinete, însă și pentru leagăne, tobogane, centre de activități care pot fi folosite în exterior. Copiii au nevoie de mișcare, de spațiu, au nevoie să petreacă timp în aer liber, iar noi încurajăm acest lucru oferind o gamă extinsă de produse pentru joacă outdoor. Dincolo de acestea, cu siguranță orice picnic sau dimineață pe plajă este mai distractivă când rezolvi puzzle-uri sau faci exerciții de memorie cu cei mici, activități care dezvoltă abilități precum cooprarea, atenția, îndemânarea și multe alte abilități importante în dezvoltarea emoțională, intelectuală și fizică a celui mic, a adăugat Anca Leibovici.

Sondajul EduClass.ro a fost realizat online, în perioada mai-iunie 2019, pe un eșantion de 524 de persoane.

Cele mai frecvent întâlnite superstiții în România Eurovision 2026: Top 10 melodii favorite la Concursul Eurovision 2026 de la Viena din perioada 12-16 mai Ce se întâmplă la o consultație ginecologică și cât durează

Foto main: By Olesia Bilkei/ shutterstock.com


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri