IN ACEST ARTICOL:

Uneori mă gândesc la cât de mult complicăm lucrurile. Ne facem griji, ne pedepsim singuri, ne purtăm cu severitate unul față de altul și, mai ales, ne învinuim pentru tot ce nu merge în viața noastră. Și atunci mă întreb: oare cât de mult conștientizăm ca poate fi vina noastră și cât de mult credem că Dumnezeu e cel care „bate cu parul”?

Nu există pedepse acolo sus, nu există bici sau ură, nu există un Dumnezeu care stă cu ochii pe fiecare greșeală a noastră. Bunătatea Lui nu țipă și nu amenință. Tot ce face e să fie prezentă, constantă, răbdătoare. Noi suntem cei care facem haos din lucrurile simple. Noi suntem cei care complicăm totul, ne facem rău unii altora, ne sabotăm singuri șansele, pierdem momente și oportunități, și tot ne întrebăm de ce viața pare uneori crudă.

Oamenii greșesc. Uneori ne pierdem în grabă, în orgolii, în frică. Uneori facem lucruri mici, aproape invizibile, dar care lasă urme – uităm să sunăm un prieten, tăcem când ar fi trebuit să spunem ceva, ne supărăm pentru nimic. Alteori greșelile sunt mari: o trădare, un cuvânt spus prea tare, un gest pe care îl regretăm mult prea târziu. Și atunci depinde de noi să ne asumăm, să încercăm să reparăm, să transformăm ce putem transforma și să învățăm din ce nu mai poate fi schimbat. Aceasta e umanitatea: să greșești, să simți, să alegi să repari sau să accepți efectele.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil aduc speranța și îi ocrotesc pe credincioșii care se roagă la ei Uneori, Dumnezeu te va pune la încercare înainte de a-ți da iubirea adevărată… Spovedania e calea să te împaci cu sufletul și cu Dumnezeu. Ce te întreabă preotul în acest act sacru de mărturisire?

E ciudat cât de ușor uităm că oamenii nu sunt perfecți. Uneori iubim și dăruim cu tot ce avem și, în aceeași zi, putem răni fără să vrem. Uneori credem că putem controla totul și ne lovim de realitate. Alteori ne ridicăm și continuăm, alteori cădem și nu ne mai recunoaștem. Totuși, tocmai aici e frumusețea de a fi om: în greșeli, în căderi, în lecții, în momentele când alegem să fim buni, chiar și când nimeni altcineva nu pare să fie.

Bunătatea există. Nu cere să o ceri, nu vine cu condiții. Dar trebuie aleasă. Trebuie hrănită, practicată, folosită. Uneori un zâmbet poate repara o zi întreagă. Uneori o vorbă spusă la timp poate salva o relație. Alteori doar faptul că ne străduim să fim buni contează. Și dacă alegem să fim buni chiar și când ceilalți nu sunt, atunci putem transforma greșelile în lecții și răul în înțelepciune.

Boboteaza- timpul apei sfinte care deschide cerurile, dar și noi începuturi în inimile noastre Acatistul Sfântului Apostol Simon Zilotul pentru grabnica căsătorie -sfântul care l-a avut pe însuși Hristos oaspete la nunta sa Maica Domnului le poartă rugăciunea mai departe acestor 4 zodii. După zile de mari încercări, sufletul lor poate respira din nou

Și da, ne mai încurcăm. Ne pierdem răbdarea, uităm să fim atenți, ne enervăm pe oameni care nu ne-au greșit, ne grăbim și uităm să trăim prezentul. Dar tocmai aceste momente ne arată cât de fragili și totuși capabili de bunătate suntem. Prostia noastră nu e doar limitare, e și terenul în care putem să alegem mai bine, să ne ridicăm și să reparăm ce se poate.

Există greșeli care pot fi, sunt și trebuie iertate, pentru că suntem oameni și e normal să greșim. Dar există și greșeli mari, grave, cu urme care nu dispar de la sine, care cer asumare, curaj și responsabilitate. Depinde de noi să încercăm să le reparăm, să învățăm din ele și să le transformăm în lecții, altfel ele devin poveri care ne opresc din a fi buni și a dărui mai departe.

Și totuși, chiar și atunci când totul pare pierdut, există întotdeauna șansa de a alege. Un gest de bunătate, chiar mic, poate rupe lanțul negativ al zilei. O vorbă spusă la timp, o mână întinsă, o ascultare sinceră – toate acestea pot transforma ce părea pierdut în lecții, conexiuni, speranță. Bunătatea nu cere recompense și nu caută merit, dar are puterea de a vindeca și de a crea sens.

17 ian -Sfântul Antonie, sfântul care îndeplinește dorințele inimii si de dragoste. Tradiții de Sfântul Antonie cel Mare 27 mai –Sfântul Ioan Rusul, mare mărturisitor întru Domnul și grabnic ajutător! Rugăciune către Sfântul cinstit și de musulmani Rugăciune pentru găsirea unui loc de muncă și protejarea de lipsuri și obstacole

Viața nu e despre perfecțiune. Viața e despre a încerca, a cădea, a greși și a alege din nou.. Uneori pierdem, alteori câștigăm, dar în toate aceste momente există oportunitatea de a fi mai conștienți, mai prezenți, mai buni. Noi suntem prosti, dar tocmai în prostia asta se ascunde șansa noastră de a fi mai buni, mai autentici, mai oameni și mai vii.

Și dacă învățăm să privim viața cu blândețe, să ne privim pe noi și pe ceilalți fără ură, fără frică, atunci fiecare zi devine o șansă de a alege bine, de a iubi, de a repara ce putem și de a lăsa bunătatea să se răspândească. Dumnezeu nu bate. Dumnezeu nu dă cu parul. Dumnezeu e bun. Noi greșim, ne pierdem, dar putem alege să fim buni. Și tocmai în această alegere stă tot ce contează.

Foto fr si main: Drawlab19 /Shutterstock

Postul Adormirii Maicii Domnului 2026: când începe anul acesta, când este Lăsatul secului și de ce este bine să fie ținut Oamenii să nu-şi pună nădejdea lor în bani şi să nu-şi dea inima lor banilor pentru că altfel Îl uită pe Dumnezeu 10:10 -Portalul tuturor POSIBILITĂȚILOR! Nu se întâmplă cum vrei tu, ci cum are Dumnezeu nevoie să fie (MAI BINE) pentru tine

Încă din copilărie, cuvintele au fost lumea mea. Scriam povești, versuri, jurnale intime. Găseam în scris o modalitate de a mă exprima, de a înțelege lumea din jur și pe mine însămi. 

Ca redactor,...

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri