Răspunsurile imediate la situațiile prin care trecem sau la experiențele pe care le trăim nu sunt întotdeauna cea mai bună variantă.
Însă, în schimb, dacă alegem să rămânem calmi și să zâmbim în fața provocărilor, atunci, cu siguranță suntem mai puternici decât majoritatea.
Nevoia de a-ți face dreptate, de a-ți face auzită vocea și de a-ți clarifica punctul de vedere poate fi atât de arzătoare, încât nu ne dăm seama că putem cădea mult prea ușor într-o situație pe care nici nu ne-o dorim cu adevărat și de care nici nu avem nevoie.
Liniștea sufletească și pacea sunt mult mai importante decât a le demonstra celor din jur că ai dreptate. Mai ales că, de cele mai multe ori, oamenii vor crede ceea ce doresc, în funcție de propriile credințe și limitări.
Nu are niciun rost să intri într-un joc al puterii, unde te vei consuma emoțional, iar energia ta se va pierde inutil.
Cu adevărat puternic este omul care alege să zâmbească atunci când îi vine să urle, să meargă mai departe cu fruntea sus și să își trăiasca viața lângă persoanele care îi împărtășesc aceleași idei.
România a cucerit o medalie de bronz și un record al competiției la Santiago 2026
România a cucerit 15 medalii la Plovdiv Cup 2026, competiție internațională de gimnastică aerobică
SuperChess România, start puternic la Cupa Europeană a Cluburilor 2026
Sociologul Gelu Duminică: incidentul de la Bistrița e un semnal despre normalizarea urii