De 1 mai și de Rusalii, planurile de pornit la drum și-au făcut loc în preocuparea tot mai multor călători români anul acesta.

Când este mai ieftin să călătorești în Europa

Când vine vorba de costurile pentru un zbor dus-întors către aceste destinații la început de mai, acestea sunt, în medie, între 130 de euro și 206 euro. Cu toate acestea, pentru cei care au în plan să plece către marile capitale luna următoare, dar nu și-au rezervat încă zborul, pot face asta la costuri mai mici la final de mai, de Rusalii.

O călătorie la Roma este ușor mai scumpă anul acesta (130 de euro), comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, însă rămâne cea mai ieftină destinație din top. Mai mult, zboruri și mai ieftine, cu până la 27%, către această destinație sunt la finalul lunii mai. Parisul este, fără doar și poate, cea mai scumpă destinație din top, iar anul acesta a devenit o destinație și mai scumpă la început de mai (206 euro), față de aceeași perioadă a  anului precedent. Cu toate acestea, un zbor către Paris spre finalul lui mai 2018 poate fi, în medie, cu 15% mai ieftin decât la început de lună.

Pentru cei care au ales să își petreacă weekendul cu 1 mai la Amsterdam, costurile de zbor sunt similare cu cele de anul trecut, în medie de 170 de euro. Diferența importantă de preț este, însă, pentru rezervarea biletului de călătorie la final de mai, în medie cu 16% mai ieftin decât de 1 mai. O scădere semnificativă a costurilor de zbor în 2018 este pentru orașul Barcelona, de la, în medie, 185 de euro în 2017 la 155 de euro la început de mai. Pentru cei care au în plan un concediu aici la final de mai, nu au motiv să își facă griji în privința costurilor, ele rămân aproximativ aceleași.

Faptul că există un interes din partea a tot mai multor persoane pentru a călători cu ocazia zilelor naționale libere, chiar și pentru trei-patru zile, este un fapt care ne bucură și ne spune că românii acordă o atenție tot mai mare nevoii de a se deconecta de la activitățile cotidiene. Mai mult, ei aleg să facă asta investind în experiențe pe care le vor păstra o viață – explorând, descoperind lumea cu care suntem mai puțin familiarizați. Cu atât mai mult acum, când sunt mai multe zile libere în luna mai, ei pot avea parte de călătorii către destinații care promit relaxare și experiențe inedite chiar și celor care revin acolo. Pentru cei care nu au reușit să își facă planuri de călătorie la începutul lunii mai, ei au șansa de a reconsidera o vacanță în străinătate și de a-și rezerva concediul la sfârșitul lunii mai ieftin, când costurile de zbor sunt cu până la 27% mai ieftine decât la început de lună”, a declarat Mircea Giurcă, reprezentantul momondo în România.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri