4 Martie 2024 publicat în Entertainment 33 share-uri

Unul dintre cei mai străluciți seniori ai micului ecran românesc, Tudor Vornicu, rămâne o figură de referință în istoria Televiziunii Române. Cu emisiuni care au marcat generații și cu o carieră plină de evenimente, povestea sa este plină de lumini și umbre, iar legăturile sale cu Securitatea au stârnit multe controverse. 

 

Născut în Anghelești, județul Vrancea, la 29 ianuarie 1926, Tudor Vornicu a fost o personalitate complexă. De la o copilărie marcată de schimbări frecvente de școli, până la o carieră bogată în presă și televiziune, viața sa a fost plină de diversitate și aventură.

Reporter la ziarul „Sportul popular” și colaborator la emisiunile sportive ale Radiodifuziunii Române, Vornicu și-a lăsat amprenta în lumea jurnalismului încă de la începuturile carierei sale. A evoluat tot timpul. A fost corespondent la Paris pentru Agerpres și reporter la ziarul „Scînteia”, iar ulterior a activat și în calitate de atașat cultural la Ambasada României din Paris. Anii petrecuți la Paris i-au adus microbul televiziunii, avându-l ca model pe Leon Zitrone timp de mulți ani.

După revenirea în România, la scurt timp, a fost rechemat la Paris și numit șef al redacției Actualității a Televiziunii Române, instituție în cadrul căreia a militat pentru un proces de modernizare, după model francez, îndeosebi prin introducerea unor emisiuni de divertisment de calitate.

În televiziune a fost mai apoi redactor-șef la redacția emisiunilor culturale, director de programe și director adjunct al TVR. Mulți dintre noi rememorează cu nostalgie în special Revelioanele realizate de acesta, la care au participat cei mai importanți artiști ai țării. Perfecționist, Tudor Vornicu pierdea nopți la rândul muncind la emisiunile pe care le gândea, iar pregătirea programelor de Revelion îl secau de puteri, după cum mărturiseau apropiații.

L-a turnat pe Silviu Brucan la Securitate

În comunism, numele său a fost asociat cu Securitatea, însă, potrivit altor opinii, el a îndeplinit doar câteva misiuni mărunte, intrând apoi în dizgrația regimului. În plus, apropierea sa de Gheorghiu-Dej a aruncat asupra sa suspiciunea colaborării cu serviciile secrete, ipoteză care nu a fost, însă, dovedită niciodată.

„Tudor nu a făcut poliție politică, el a avut de îndeplinit doar câteva misiuni”, a spus scriitorul Octavian Sava, prieten cu Tudor Vornicu.

„În ’89 i se luaseră aproape toate emisiunile, De la A la… Infinit, emisiunile de sâmbăta seara, programe pe care el le realiza. Se pare că Elena Ceauşescu nu-l plăcea. Avea mult prea multă popularitate. Pentru că nu era o glumă atunci când se spunea că TVR înseamnă Tudor Vornicu şi restul”, completa Octavian Sava.

Relațiile sale cu Securitatea au început în 1956, an în care a fost numit corespondent al ziarului „Scînteia” și al Agerpres la Paris, și ar fi durat până în 1988, anul morții. A fost racolat de Direcția a III-a, în cadrul acțiunii „Ordinul Asumptionist”.

„După recrutare, fiind dirijat corespunzător, a furnizat o serie de informații importante, care au dus la rezolvarea acestei acțiuni”, nota Securitatea.

Dar adevăratele sale misiuni au fost în afara țării, îndeobi cele de la Paris. „Cu ocazia deplasărilor făcute în calitate de reporter, cu diverse echipe sportive, a rezolvat mai multe sarcini informative, furnizând informații din Spania, Belgia și Orientul apropiat, care au fost apreciate ca importante pentru securitatea statului”.

Prin televiziune a circulat mereu zvonul că Tudor Vornicu ar fi fost chiar mai mult decât un simplu colaborator al Securității. O dovadă în acest sens există și în dosarul de obiectiv al Radioteleviziunii, anume o notă a Securității, conform căreia „Tudor Vornicu a fost ofițer de Securitate până în anul 1965, când a fost trecut în rezervă cu gradul de maior. (...)Unul dintre frații săi, Sergiu Vornicu, este colonel în cadrul Comandamentului pompierilor”, scrie Evenimentul Zilei.

Relațiile omului de televiziune cu Securitatea s-ar fi sfârșit prin 1965, când a fost abandonat din cauza „unor manifestări de indisciplină în muncă și neexecutarea sarcinilor”. Aparent doar, căci din alte documente reiese că Vornicu a continuat colaborarea cu Securitatea până în 1989.

Într-un raport din 1975 se arată că „în 1973 a informat întâmplător, dar superficial, că îl cunoaște pe atașatul de presă american Ron Oppen, cu ocazia unei deplasări făcut în SUA și că îl bănuiește că este omul CIA”.

Dar asupra lui începe supravegherea informativă, iar în 1977 i se deschide dosar. Motivul: „În discuțiile purtate cu persoane din anturajul său, face o serie de aprecieri tendențioase la adresa politicii partidului și statului nostru. În unele situații, pe fondul nemulțumirilor determinate de măsurile luate în legătură cu o serie de emisiuni pe care le-a realizat, își manifestă dezaprobarea față de activitatea unor persoane cu funcții de conducere din Radioteleviziune și alte organisme din mediul cultural, făcând aprecieri tendențioae la adresa acestora”.

Tudor Vornicu l-a turnat pe Silviu Brucan la Securitate, după cum reiese din dosarul lui Brucan. Notele informative semnate atât cu numele de cod „Epureanu” (dactilografiat), cât și olograf, cu numele real al informatorului, adică „Vornicu”, relatează Cotidianul.

Atunci, Brucan era în vizorul Securității ca urmare a poziției critice pe care o avea față de înăbușirea revoltei de la Brașov, de pe 15 noiembrie, iar Tudor Vornicu plănuia, împreună cu ofițerii, o întâlnire cu acesta.

„În ziua de 25 decembrie, conform combinației organizate, ne-am întâlnit „întâmplător” cu Silviu Brucan, pe Strada Primăverii. Am purtat cu el o discuție pe subiectul declarației făcute de el unor agenții de presă occidentale”, scria Tudor Vornicu.

Însă, la rândul său urmărit de Securitate, împotriva lui Vornicu s-au luat măsuri de interceptare a corespondenței și telefonului și i s-au montat chiar și microfoane în biroul de la TVR. Supravegherea s-a oprit în 1987, când s-a propus închiderea dosarului.

Tudor Vornicu a murit la 2 aprilie 1989, la București, la puțin timp după ce a fost exclus din televiziune. Trei zile mai târziu a fost înmormântat la Cimitirul Bellu, fiind condus pe ultimul drum de o mulțime de oameni.

„La înmormântare a fost enorm de multă lume, fiica lui, care aştepta un copil, femei frumoase care plângeau de ţi se rupea inima, echipa lui, tulburată la maximum, şi un tânăr foarte ingenios care a dat cu oţet florile de pe ne­număratele coroane ca să nu fie furate. Liliecii erau înfloriţi. Era floarea lui prefe­rată”, relata Irina Margareta Nistor, la un moment dat.

Foto: Shutterstock.com


Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM....

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri