Rezultatele Evaluării Naționale 2026 au adus o performanță remarcabilă în județul Iași. Cezara Ștefăniu, absolventă a Colegiului Național „Costache Negruzzi”, este singura elevă din județ care a obținut media 10 înainte de soluționarea contestațiilor.
Pentru adolescentă, performanța reprezintă împlinirea unui obiectiv pe care și l-a propus cu mult timp înainte de examen. Ea spune că visul de a obține media maximă a prins contur încă din clasa a VII-a, iar motivația a însoțit-o până în sala de examen.
„A fost un vis pe care l-am purtat cu mine”
Cezara mărturisește că în momentul în care a văzut rezultatul nu i-a venit să creadă că și-a atins obiectivul.
„Când am văzut media 10 la Evaluarea Națională, pur și simplu, pentru câteva clipe, nu credeam că e reală. Am fost încărcată de recunoștință față de profesori și față de munca depusă în acești 4 ani de gimnaziu. Pentru mine, mereu a fost un vis să iau media 10 la Evaluarea Națională, încă din clasa a VII-a. Chiar mi-am scris și un bilețel pe care l-am lipit în camera mea și l-am purtat cu mine și în cele două probe de la examene. Și mă bucur că am putut să mă fac mândră”, a declarat eleva pentru BZI.
Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
Există viitor și după violența domestică! Drumul spre vindecare pentru fetele și femeile vulnerabile
CampioMATE, mișcarea națională care atrage copiii în jocul matematicii, anunță câștigătorii Ediției 2026
Recunoștință pentru oamenii nevăzuți ai școlii. Cei care muncesc în liniște pentru ca elevii să găsească totul pregătit
Meditațiile au completat munca din clasă
Eleva spune că pregătirea pentru examen a început cu un an și jumătate înainte și că, deși a apelat la meditații atât la Limba română, cât și la Matematică, baza succesului a fost reprezentată de ceea ce a învățat la școală.
„Am lucrat timp de un an și jumătate, în vara clasei a VII-a și în clasa a VIII-a. Am făcut și meditații și la română, și la matematică, dar am învățat foarte mult de la clasă”, a explicat Cezara.
Lecția pe care le-o transmite viitorilor absolvenți
După afișarea rezultatelor, adolescenta spune că este recunoscătoare pentru tot parcursul său și îi încurajează pe elevii care vor susține Evaluarea Națională în anii următori să aibă încredere în propriile forțe și să exerseze constant.
„Mă simt împlinită. Nu aș fi crezut că pot fi singura care obține această medie și pe cei care urmează să susțină Evaluarea Națională îi sfătuiesc să muncească foarte mult, să lucreze cât mai multe teste, cât mai multe exerciții, să fie atenți la orele din clasă și să aibă încrederea în forțele proprii”, a spus aceasta.
În opinia sa, diferența dintre o notă foarte mare și media maximă este dată de capacitatea de concentrare și de atenția acordată fiecărui detaliu.
„Cred că diferența dintre 9.90, 9.85 și până la 10 este reprezentată de detalii și de atenție, și de concentrare. Pentru a obține media maximă trebuie perfecțiune și multă atenție la capcane”, a adăugat eleva.
Doar șapte medii de 10 în toată țara
Potrivit datelor publicate de Ministerul Educației și Cercetării, înainte de contestații doar șapte absolvenți de gimnaziu din întreaga țară au obținut media 10 la Evaluarea Națională 2026.
La proba de Limba și literatura română au fost acordate 398 de note de 10, în timp ce la Matematică doar 102 elevi au obținut punctaj maxim, cel mai mic număr de note de 10 din ultimii 14 ani, pe fondul unui examen considerat printre cele mai dificile din ultimul deceniu.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate pe 8 iulie, iar o zi mai târziu va fi publicată ierarhia județeană în funcție de mediile obținute. Admiterea la liceu va continua cu completarea opțiunilor în perioada 13-20 iulie, urmând ca repartizarea computerizată să aibă loc pe 22 iulie 2026.medie
Sursă foto - Edupedu
Pasiunile mele eterne sunt scrisul, cititul și comunicarea. Îmi place să mă exprim prin scris la fel de mult cum îmi place să am o discuție reală, autentică cu cineva. Mă bazez pe emoții în orice domeniu aș activa și cred...
Aniela Tudor a cucerit aurul european la sărituri, la Campionatele de la Zagreb
Dincolo de tratament: EduSMart a testat timp de 12 luni un model integrat de sprijin pentru persoanele cu scleroză multiplă
Admiterea la liceu prin examen: o practică rară în Europa, aplicată doar în patru state membre UE
România a cucerit două titluri europene la Para Judo, la Heidelberg