Adriana Bogatu scrie din copilărie, iar azi, cărțile sale se nasc din idei mai vechi, poate nostalgii intense pe care le-a păstrat în suflet pentru a le pune pe hârtie cu talentul unei scriitoare cu mult farmec și bogăție interioară. Am vorbit despre ultima carte, pe care a numit-o în titlu- Când ți-a spus cineva ultima dată  ”te iubesc!”? O carte în care palpită viața reală a unor femei ce afișează stări de receptivitate una față de alta cu tot cu dispozițiile lor influențate de caractere complicate. O carte despre fragilitatea noastră, despre asumare și rigoarea vieții.

Ultima mea carte, la care am lucrat până la sfârșitul lunii trecute și care va pleca la tipar în zilele următoare, se intitulează Când ți-a spus cineva ultima dată ”te iubesc!”? și aduce în prim-plan șapte portrete feminine distincte. Titlul este și laitmotivul cărții, pentru că, fiecare dintre cele șapte femei trebuie, la un moment dat, să răspundă la această întrebare fără să ezite.

Am purtat multă vreme în minte ideea acestei cărți, care a fost inspirată de experiențe reale de viață. Interesante, provocatoare, inedite, atipice, controversate sau complicate. Pentru că, la urma urmelor, femeile însele sunt așa. În fiecare dintre ele, există mai multe femei care trebuie să învețe să le accepte pe celelalte, să se acomodeze firesc una cu alta și, mai ales să nu se trădeze niciodată. De asta se ocupă întotdeauna viața. Sine ira et studio.

Kudika Tarot

Este o carte pe care am scris-o pornind de la modelele de feminitate din jurul meu. Le-am studiat cu atenție. Îndelung. Apoi, le-am transformat în personaje și acesta a fost pasul cel mai greu, dar și cel mai frumos. Sunt un berbec autentic, nu doar încăpățânat, ci și lipsit de răbdare. Personajele mele feminine mi-au îmblânzit nerăbdarea. Mi-au arătat că viața seamănă adesea cu un fractal Mandelbrot. Sau cu o pânză de păianjen. Sau, de ce nu?, cu nimic din ce am putea alege noi, ceilalți, ca termen de comparație pentru ea.

Când ți-a spus cineva ultima dată ”te iubesc!”? înseamnă foarte mult pentru mine. Oamenii sunt asemenea unor vase fragile care se pot fisura oricând. Nu pot îndura preaplinul și, de multe ori, ajung să se nege pe ei înșiși. Merg, așa cum i se întâmplă uneia dintre cele șapte eroine ale mele, până acolo încât încep să sape în creierul celui de lângă el, determinându-l, la un moment dat, să se îndoiască de sine. Să ajungă să creadă că i s-a părut. Că nimic din ceea ce a trăit n-a fost altceva decât o iluzie în continuă răsucire. Noroc că există cuvântul salvat, căruia nici măcar tehnica nu i-a stat împotrivă, ba chiar i l-a dat înapoi, printr-o terapie năucitor de simplă, ca aceea prin care trece personajul meu feminin din capitolul Numai pentru ochii dumneavoastră, care-și recuperează dialogurile, ca singură dovadă a lucidității ei, dintr-un telefon vechi, pe care-l credea pierdut. Și atunci, oamenilor trebuie să le amintești, să le pui oglinda în față, dar să-i și obligi să deschidă ochii ca să se vadă în ea. Să se asume. Cu tot cu clipele în care au fost ei, cei dureros de adevărați. Să le dai înapoi, ca argument incontestabil, propriile cuvintele cu care au spart ferestre și suflete, deopotrivă.

Citeste si:
3 Cele mai PUTERNICE Acatiste de Mulțumire: să fii mulțumit...
3 Cele mai PUTERNICE Acatiste...

Sursa foto articol: PHOTOCREO Michal Bednarek/ shutterstock.com


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri