Comunicat de presa
Evenimentul va fi gazduit de Centrul National al Dansului Bucuresti, Bvd. Marasesti nr 80-82 si are ca scop prezentarea continutului festivalului intr-un cadru relaxat, cu momente de performance, jam session electronic, social talk si vin.
Deschiderea se va face in prezenta Alexandrei Soshnicova si a lui Serghei Golovnea, doi dintre cei 7 profesori ai festivalului care predau in jurul lumii, danseaza si cerceteaza activ aceasta forma de dans. Jam session-ul de muzica electronica ii are ca invitati pe Denis, Archai, Rufi. Virginia Negru, directorul artistic al festivalului, va vorbi celor prezenti despre profilul editiei de anul acesta a Contact Bucharest Festival si va proiecta in premiera un film documentar realizat de Eugen Titov.
Contact Bucharest Festival creeaza in fiecare an un context formativ si performativ pentru profesionistii din dans, teatru, performance, dar si pentru novicii si amatorii pasionati de expresie corporala. Festivalul promoveaza o practica de miscare si prezenta scenica relativ noua in Romania, numita Contact Improvisation. Profesori si artisti straini si romani se intalnesc intr-un proces intensiv de invatare, schimb, aprofundare si creatie de grup, folosind aceasta forma de arta, practica de dans, improvizatie si performance, alaturi de alte practici artistice precum improvizatia muzicala (editia 2016), miscarea poetica (2017), sau video-making (2018).
Contact Improvisation a inceput in anii ‘70 ca un experiment artistic de reinventare artistica si personala initiat de performeri din SUA. Acum este o practica de dans contemporan prezenta in curriculum-ul multor facultati de specialitate din intreaga lume, dar si o forma libera de explorare prin miscare care se practica cel mai des intr-un context de jam session. Intalnirile se desfasoara asemanator improvizatiilor muzicienilor de jazz, dar inspirate de practica incluziva a artelor martiale in care persoane cu diferite niveluri de experienta se antreneaza impreuna.
Perioada de inscrieri early bird, deschisa pe 2 februarie se incheie pe 1 aprilie. Mai multe detalii vor fi disponibile pe site-ul festivalului, contactimprovisation.ro. De asemenea, echipa festivalului este disponibila pentru orice fel de intrebari in seara evenimentului de lansare.
Eveniment de lansare: https://www.facebook.com/events/397760800671844/
Informatii si imagini de la editiile anterioare se gasesc pe pagina de Facebook – Contact Bucharest Festival si Instagram – @contact.improv.bucharest.
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice
3 noi terapii celulare aprobate de FDA. 74% dintre studiile aflate în desfășurare sunt dedicate oncologiei
Cancerul de sân triplu negativ (TNBC) în România. Sondaj: 7 din 10 paciente chestionate cu TNBC au până în 50 de ani