Despre parcursul lui Ion Ghica in dobandirea idealurilor sale, despre itinerariul european si aventurile din pribegie, despre Domeniul de la Ghergani si evenimentele organizate in acest an de catre stra-stranepoata sa, Irina Bossy - Ghica, cu prilejul bicentenarului.

In anul 2016 se implinesc 200 de ani de la nasterea lui Ion Ghica, personalitate marcanta a secolului al XIX-lea si unul dintre cei mai de seama sustinatori ai genezei Romaniei moderne.

Prin Scrisorile catre Vasile Alecsandri, a creat una dintre cele mai valoroase opere memorialistice ale literaturii romane, evocand evenimentele istorice la care a luat parte in Valahia, Moldova, Paris, Londra, Constantinopol sau Insula Samos din Grecia, povestind despre viata de zi cu zi din Bucurestiul de altadata ori despre atmosfera balurilor aristocrate, lasand mostenire unul dintre cele mai cuprinzatoare tablouri ale secolului sau.

Ion Ghica (12 august 1816, Bucuresti – 22 aprilie 1897, Ghergani) se deosebeste substantial de generatia pasoptistilor prin descendenta sa (stranepot si nepot de domn) si prin pasiunea fata de stiintele exacte, scrie profesorul Mihai Zamfir. Stranepot pe linie paterna al lui Dimitrie Alexandru Ghica, nepot al lui Scarlat Ghica si fiul lui Dimitrie Ghica, boier cu studii la Viena, viitorul politician si diplomat se bucura de augurii unei educatii alese insusite inca din familie. Pe linie materna, Ion Ghica se tragea din familia Campinenilor, unchiul sau matern fiind Ion Campineanu. Printre rudele sale se numarau, de asemenea, familiile Vacarescu, Filipescu, Dudescu, Gradisteanu, care toate au jucat un rol insemnat in istoria romanilor.

Din scrisorile sale, Ion Ghica povesteste despre anii copilariei in care a studiat cu dascali greci, acasa, si apoi la scolile grecesti din Bucuresti. Invatatura i-a fost indrumata apoi de catre Ion Heliade Radulescu, profesor cu care a studiat gramatica limbii romane si care, alaturi de unchiul sau, poetul Iancu Vacarescu, i-au trezit gustul pentru literatura. La Colegiul „Sf. Sava” i-a avut printre colegi pe Nicolae Balcescu, Grigore Alexandrescu, C.A. Rosetti s.a. Ulterior a obtinut diplomele de Bacalaureat la Sorbona, in Litere dar si in stiinte matematice. La Paris urmeaza cursurile prestigioasei institutii Ècole Royale des Mines si obtine diploma de inginer. Intre timp, desfasoara o activitate energica de promovare a ideilor de libertate nationala si emancipare ale Valahiei si Moldovei.

Print si inginer, profesor de geometrie si prim-ministru

La inceputul anului 1841, Ion Ghica se intoarce in tara cu dorinta de a profesa in calitate de inginer la minele de sare, insa legaturile pe care le-a avut cu Ion Campineanu, arestat in 1839, si cu Nicolae Balcescu, si el arestat din pricina descoperirii complotului de la 1840, i se refuza numirea in functii publice. Va pleca la Iasi unde va fi numit profesor de geometrie, mineralogie si economie politica la Academia Mihaileana.

In anul 1843, la Bucuresti, intemeiaza impreuna cu Nicolae Balcescu si Chr. Tell societatea politica secreta „Fratia” si intreprinde o bogata activitate culturala si de pregatire a Revolutiei de la 1848. Impreuna cu Mihail Kogalniceanu si Vasile Alecsandri, va publica la Iasi revista Propasirea unde va semna o serie de articole, printre care Masurile si greutatile romanesti, Despre importanta economiei politice. Dupa moartea tatalui sau, in anul 1845, Ghica va pleca la Paris unde devine presedintele „Societatii studentilor romani”, aflata sub patronajul poetului Lamartine, si care avea menirea de a-i ajuta pe studentii saraci sa vina la studii in strainatate. In anul 1847, Ion Ghica revine in tara si se casatoreste cu Alexandrina Mavros, fiica lui Nicolae Mavros de Sevastitia Sutzu.

Dupa izbucnirea Revolutiei de la 1848 din Tara Romaneasca, guvernul provizoriu a intreprins o activitate de recunoastere a revolutiei de catre puterile europene, trimitand mai multi emisari; Ion Ghica este trimis, astfel, in calitate de agent diplomatic al guvernului provizoriu la Constantinopol pentru a negocia termenii noului guvern, insa revolutia este infranta si ramane exilat la Constantinopol, unde primeste vizitele lui Alecsandri si Balcescu. Ion Ghica va publica apoi la Paris Dernière occupation des Principautés Danubiennes par la Russie.

Incep anii „pribegiei” sale: in anul 1854 devine guvernator al Insulei Samos, la recomandarea ambasadaorului britanic la Constantinopol, lordul Redcliffe. In acest rol de guvernator, pe care putini romani l-au putut avea la acea epoca, a primit misiunea dificila de a lupta impotriva piratilor din Marea Egee, reusind sa opreasca pirateria in regiune, eliberand rutele maritime intre Europa Occidentala si Orient. Doi ani de la venirea pe insula, este numit Principe de Samos. Dupa 10 ani de la Revolutie, revine in tara si, gratie reusitelor sale dobandite in administratia insulei, este numit de Alexandru Ioan Cuza prim-ministru al Guvernului de la Iasi si in noiembrie al aceluiasi an, prim-ministru al Guvernului de la Bucuresti, Ion Ghica fiind un cunoscut precursor al Unirii Principatelor.

Cu numeroase contributii aduse dezvoltarii economiei moderne, Ion Ghica a detinut functia de prim-ministru de cinci ori, incepand cu anul 1859 si culimnand cu anul 1871, cunoscand, in timpul vietii sale, toate etapele de dezvoltare ale societatii romanesti pana la constituirea statului modern al Regatului Romaniei.

„In plan economic, Ion Ghica se arata un adept al libertatii economice, al liberei concurente si un adversar al privilegiilor de orice fel, al sistemelor protectioniste, barierelor si scutirilor de orice natura”, scrie istoricul Silviu Miloiu. „A sustinut, cu multa convingere, progresele in materie de integrare sociala realizate de Romania moderna precum abolirea robiei, desfiintarea clacii, indepartarea privilegiilor si a monopolurilor, libertatea personala, a presei si a intrunirilor.”

In anul 1876 devine primul presedinte al Academiei Romane, in fruntea careia va fi ales de patru ori – astazi este considerat cel mai longeviv presedinte al institutiei care a implinit anul acesta 150 de ani. In anul 1877 este numit Director general al teatrelor in vremea in care aveau loc premierele pieselor lui Caragiale. Iar in anul 1881 devine Ministru al Romaniei la Londra, in plina Epoca Victoriana, atributie detinuta timp de 9 ani.

Debutul in literatura il va avea tarziu, cand cei mai multi scriitori publicasera tot ce au avut de spus. La 63 de ani, Ion Ghica se impune prin talentul de prozator cu o neasteptata verva prin Scrisorile catre Vasile Alecsandri (1880), unde scriitorul a prezentat pe larg „o istorie ce defileaza in fata cititorului cu o strivitoare bogatie de detalii”, noteaza profesorul Mihai Zamfir. „Din scrisori aflam organizarea sociala a Tarilor Romane, aventurile politice prin care ele au trecut, care erau clasele sociale si raporturile dintre ele; apoi, cum se imbracau si cum locuiau boierii, cum se distrau, cum aratau Bucurestii revazuti mahala cu mahala, ce insemna un palat boieresc in exterior si in interior s.a.”, nenumarate evocari prin care Ion Ghica „arunca asupra realitatii o privire de savant.”

De-a lungul vietii, Ion Ghica a avut o sustinuta activitate publicistica in domeniul economiei, publicand numeroase lucrari reunite sub titlul de Convorbiri economice (1865 – 1875) sau lucrari precum Poids de la MoldoValachie dans la Question d’Orient (1838), Vademecum al inginerului si al comerciantului (1848, 1865), Ajutorul comerciantului, al agricultorului si al inginerului (coautor: Dimitrie A. Sturdza, 1873), Amintiri din pribegia dupa 1848 (publicata la 1889).

Domeniul de la Ghergani, trecut si prezent

Dupa moartea parintilor sai, Ion Ghica mosteneste Domeniul de la Ghergani, cu o istorie ce dateaza inca din secolul XVIII, si il administreaza cu ajutorul sotiei sale, Alexandrina. O legenda spune ca la Ghergani s-au realizat in secret planurile Unirii Principatelor Romane.

„Au venit la Ghergani pentru a-i intalni pe Ghica si pe sotia acestuia, distinsa pianista, boierime erudita, scriitori si artisti, personaje de frunte ale lumii politice romanesti si europene. Au trecut pe aici Vasile Alecsandri, Costache Negri, Alexandru Odobescu, Nicolae Grigorescu, George Enescu, D.A. Sturdza, Ion Balaceanu, Sir John Laurence, om de stat britanic, vicerege al Indiei s.a.

Conacul de la Ghergani, reconstruit in doua etape intre 1869-1888, dupa schitele si viziunea lui Ion Ghica de arhitectii Dimitrie Berindey (1831-1884) si apoi de George Mandrea (1855-1916), se inscria ca si alte resedinte boieresti din epoca, in categoria maisons de plaisance. Avea insa nota lui particulara, conferita de profilul intelectual si artistic al cuplului Alexandrina si Ion Ghica.

Cutremurul din noiembrie 1940 a afectat puternic cladirea prin prabusirea etajului ce nu a mai fost reconstruit. In perioada comunista in fostul conac a functionat un spital raional si, dupa 1960, spital de copii, fara ca valoarea memorialistica si istorica a edificiului si a locului sa fi preocupat forurile decizionale, in ciuda clasarii ansamblului ca monument memorial in anul 1955.

Vechea curte boiereasca de la Ghergani trecuta prin vicisitudinile istoriei recente se afla actualmente intr-o avansata stare de degradare. Refunctionalizarea culturala si memorialistica a ansamblului – conac, capela si parc - dorita de urmasii lui Ion Ghica, actualii proprietari, se sprijina pe proiectul de restaurare si reabilitaree conceput de arhitectul Serban Sturdza impreuna cu biroul de arhitectura Prodid, in respectul monumentului istoric si al spiritului locului.”

(Ruxanda Beldiman, Domeniul lui Ion Ghica de la Ghergani, Editura Istoria Artei, 2016)

Ion Ghica inceteaza din viata la 22 aprilie 1897 la Ghergani, lasand in urma exemplul unui destin de intemeietor.


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului 200 de ani de la nasterea lui Ion Ghica.