4 aprilie marchează Ziua Internațională a Animalelor fără Stăpân. În România, situația acestora devine din ce în ce mai gravă, neavând un program de management eficient al animalelor de companie. Rapoarte recente din Registrul de Evidență al Câinilor cu Stăpân (RECS) arătă că doar 15% dintre câinii din țară sunt sterilizați, dar majoritatea din mediul urban și mai ales rural nici nu sunt luați în evidență. 

Comunicat de presă

De câte ori nu te-a întristat un caz de pe marginea străzii? Într-o lume în care animalele domestice sunt adesea neglijate sau abandonate, este esențial să începem să acționăm pentru a asigura bunăstarea și siguranța animalelor, dar și a oamenilor din jurul lor.

Poate părea complicat să salvezi un animal, dar în realitate este simplu dacă ești informat. În acest sens, Asociația Sache a pregătit o listă cu 10 pași esențiali pe care trebuie să îi urmezi atunci când te confrunți cu o astfel de situație și ai puțin timp la dispoziție, pentru a evita ca animalele să fie preluate de ecarisaj și eutanasiate conform legii. În plus, Sache lansează provocarea de a salva luna aceasta un animal și a împărtăși experiența în mediul online folosind hashtag-ul #salveaza1animal și #urgenteveterinare.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Cum putem integra principiile spirituale într-o lume modernă și agitată? Câteva sfaturi simple, dar puternice Prestige Orchestra lansează piesa mirilor anului 2023. Ascultă „Ne unim destinele” Aceste zodii au tras lozul norocos în luna Mai 2023 și se bucură de succes financiar

1. Fii mereu pregătit: este bine și mare nevoie în România să avem câteva lucruri constant la noi în mașină.

Îți va fi util să ai mâncare pentru animale, pături și un material impermeabil, ideal o cușcă pliabilă, dar și mănuși și foarfecă sau patent pentru intervenții mai aparte, cum ar fi zgărzi sau lanțuri care sugrumă câini care au crescut sau au fost sugrumați. Pentru situații majore, poți apela 112 conform oug 175/2020.

2. Prioritizează siguranța animalului și a ta: înainte de a te apropia de animalul abandonat, asigură-te că nu prezintă pericole imediate pentru tine, trafic sau pentru el însuși. Aruncă o privire atentă în jur pentru a observa traficul sau alte amenințări potențiale, pentru că e posibil ca acesta să încerce să fugă în prima fază, în cazul în care se poate ridica de jos, și situația poate deveni periculoasă și pentru tine dacă nu ai traficul în vedere permanent.

Ce să facem dacă oamenii ne dezamăgesc? Testul DA sau NU: Află ce părere au oamenii din jur despre tine! Vârsta de pensionare la români crește! Ce anunț a făcut şeful Casei de Pensii

3. Apropie-te cu grijă: încetinește și abordează animalul cu calm și grijă. Folosește o voce blândă și gesturi lente pentru a nu-l speria. Cele mai multe animale nu sunt agresive, doar traumatizate și confuze, deci este important întâi să le liniștești. Capturarea se poate face simplu, cu mână, dacă vine de bunăvoie, sau dacă este rănit, speriat și cu dureri majore, cu ajutorul păturilor peste animal, sau în jurul mâinilor tale pentru protecție în caz că te poate mușca.

Pisicile și câinii foarte speriați se prind cel mai adesea cu cuști capcană, pe care le poți împrumuta de la cabinete veterinar. Cazurile dificile se capturează prin tranchilizare prin hrană sau injecție de la distanță, doar de către medicul veterinar.

Te rog, lume, nu călca în picioare visele copiilor! Atunci când mi-am dat seama că totul depinde de mine, m-am liniștit Perioada postnatală – fericire pură sau provocare? Cum să te pregătești corect pentru a rămâne în echilibru?

Dacă nu poți interveni în aceste forme, gândește-te oricum că viața unui animal poate fi salvată chiar dacă pur și simplu îl muți din mijlocul străzii pe trotuar sau în siguranță, în cazul în care nu este rănit. Sau dacă doar îi oferi o masă copioasă și apă, să prindă putere până la următoarea luptă pentru supraviețuire.

5. Verifică starea de sănătate: evaluează starea de sănătate a animalului. Verifică dacă este rănit sau bolnav și acordă-i îngrijire medicală de urgență dacă este necesară. Dacă animalul pare să fie într-o stare gravă, contactează imediat un veterinar sau o organizație de salvare a animalelor, sau măcar scrie despre caz pe un grup local de Facebook și cere ajutorul primului om cu suflet mare care apare dacă e nevoie.

Meditația mindfulness: Antidotul pentru stres și anxietate Înainte de a te încredere în oricine, încrede-te întâi în tine! ”Un elev exemplar” – presa sârbă despre adolescentul care a deschis focul într-o școală din Belgrad

Câteva semne și sfaturi de avut la îndemână:

  • Gingiile trebuie să fie mereu roz. Albe sau roșu intens înseamnă urgență.

  • Nasul cald și uscat este semn de febră, adesea urgență.

  • Un animal foarte slab căruia i se văd toate coastele reprezintă o urgență.

  • Rănile deschise, în stradă, devin urgențe majore.

  • Dacă nu se poate mișca, încearcă să îl manipulezi cât mai ușor.

  • Râia se poate trata foarte ușor, cu o singură pastilă.

  • Puii trebuie ajutați întotdeauna pentru că nu rezistă singuri.

6. Identifică proprietarul în cel mai fericit caz: dacă animalul pare să fie pierdut și are o plăcuță de identificare sau o haină cu un număr de contact, încearcă să contactezi proprietarul. Poți să cauți informații despre animal pe site-urile de socializare sau să întrebi vecinii din zonă. Verificarea de cip este gratuită la orice cabinet veterinar, dar din păcate foarte puțini câini sunt microcipați, iar pentru pisici nu există legislație.

Portalul 55 se deschide la început de Mai! Urmează una dintre cele mai puternice zile pentru manifestarea schimbărilor dorite - ziua 5 din luna a 5-a!   Detergentul Perwoll Renew, într-o nouă formulă, mai performantă și mai sustenabilă 6 proiecte pentru elevi încep în luna mai în București. Cursuri gratuite de înot și un târg educațional, printre acestea

7. Contactează organizații de protecția animalelor pentru salvare și predare ulterioară: dacă nu poți identifica proprietarul sau animalul este clar abandonat, contactează organizațiile locale de salvare a animalelor sau adăposturile. Aceste organizații au resurse și experiență în îngrijirea și găsirea unui nou cămin pentru animalele abandonate. Ia soluția asta în calcul doar ca ultima variantă, pentru că toate sunt supraaglomerate și depășite de situație, confruntându-se zi de zi cu zeci de astfel de cazuri. În fiecare județ sau oraș există pe Facebook grupuri numite Protecția animalelor Dolj/Argeș etc. unde activează mulți salvatori care pot prelua uneori cazuri.

În anumite cazuri prevăzute de lege poți apela și la Poliția Animalelor la 112 în timpul programului de lucru, până la ora 16:00, prin intermediul OUG 175/2020.

Sweeteria deschide prima cofetărie - ciocolaterie fără zahăr din România în Destiny Park Designerul Diana Nicolaie debutează pe scena artistică cu o expoziție ieșită din tipare, curatoriată de Ioana Ciocan Ai grijă întotdeauna de mâinile care te-au crescut

7. Oferă îngrijire temporară: dacă nu poți găsi o soluție permanentă pentru animal și cazul nu este urgent, se poate ține internat contra-cost într-un cabinet veterinar sub observație, într-un foster (cu plată sau fără) cu spații de carantină, sau chiar la tine acasă, dacă poți să-i asiguri hrană, apă și adăpost, dragoste și îngrijire.

8. Consultă un veterinar: chiar dacă animalul pare să fie într-o stare de sănătate bună, este important să-l duci la un veterinar pentru investigațiile de bază: sânge, triplu test (de depistare a coronavirozei/parvovirozei/giardia), testul 4DX (de depistare a dirofilarelor și a infecțiilor transmise de căpușe) și o deparazitare intern/extern. Un veterinar îl poate și steriliza pentru a preveni reproducerea necontrolate.

Conform legii, câinii care nu dețin Pedigree, adică acte care dovedesc rasa pură și familia câinelui pe mai multe generații, trebuie sterilizați, și fiecare montă trebuie declarată. În practică nu se întâmplă mereu așa, România fiind ultima țară din UE care încă se mai confruntă cu această problemă și aplică eutanasierea ca soluție. Sterilizarea în masă și deținerea responsabilă sunt de fapt singurele metode care funcționează la nivel mondial, metode confirmate demult și de către OMS.

9. După ce animalul este în siguranță, sănătos sau nu, acesta poate fi promovat spre adopție online pe rețelele sociale sau www.adoptiicaini.ro. Verifică întotdeauna printr-un chestionar dacă persoanele care se arată interesate sunt într-adevăr iubitoare și responsabile și folosește un contract de adopție atunci când consideri că ai luat decizia potrivită.

10. Sprijină campaniile de conștientizare: acordă măcar primul ajutor oricărui animal aflat în nevoie pe care-l întâlnești și împărtășește experiența ta folosind hashtag-urile #salveaza1animal #urgenteveterinare. Încurajează-i și pe alții să acționeze în cazul găsirii unui animal abandonat și sprijină organizațiile care luptă împotriva abandonului și neglijării animalelor, în luna aprilie și întotdeauna.

Laura Fincu, CEO și fondator Sache Vet, povestește: „Drumurile din România sunt adevărate cimitire pentru animale. Din păcate nu sunt resurse din partea statului pentru astfel de servicii, dar comunitatea salvatorilor din țară este activă în această direcție de ani buni, însă este epuizată permanent de numărul enorm de cazuri zilnice. Gestul de a salva un animal abandonat îți va da o satisfacție unică, pentru totdeauna. De multe ori, la început este chiar cel mai ușor, pentru că expui cazul în cercul tău apropiat. Așa salvezi și un câine, și un prieten! E nevoie doar de puțin timp și bunăvoință să întinzi o astfel de mână de ajutor."

Pentru a veni cu o soluție, Laura și echipa ei a pus bazele unui proiect unic în țară: Sache Hospital - primul spital veterinar social comunitar în care fiecare animal vulnerabil are șansa la viață. Aici se va putea trata gratuit fiecare animal aflat în nevoie, singur sau dintr-o familie vulnerabilă, iar restul categoriilor vor beneficia de prețuri sociale pentru servicii, reinvestind peste 90% din profit înapoi în cauză.

Spitalul este în comuna Tărtășești, Dâmbovița și în prezent se află "la gri", cu ajutorul a 350,000 EURO strânși din donații până în prezent. 110,00 EURO mai lipsesc ca Asociația Sache să finalizeze proiectul.

Spitalul va avea două recepții și două săli de internare separate, pentru căței și pisici, două săli de consultație, un laborator, o sală de radiologie, un hol preoperator și postoperator, sală de chirurgie cu șase mese, un centru de training, vestiare, bucătarie și alte anexe administrative. Pe lângă activitatea medicală, spitalul își propune să devină și cel mai mare centru de formare profesională din țară.

Sache Hospital poate fi susținut printr-un mesaj cu textul VET la 8845 pentru o donație lunară de 2 EURO sau prin redirecționarea gratuită a 3,5% din impozitul anual înregistrat pe persoană fizică via formularul 230 până pe 25 mai.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri