Ce greu ar fi sa intelegem, ca popor, ca nimeni nu iti poate face rau daca esti unit in bine? Ce capata parintii uniti ce gasesc vinovati profesorii in loc sa isi faca copiii sa inteleaga ca este important sa inveti? Nimic, nici pentru ei, nici pentru copiii lor…

Omul are nevoie de o poveste pentru a invata sa isi traiasca viata… Psiholog Constantin Cornea

“- Cat de mic, de ipocrit si doritor de ura poate fi un popor mic… Spun asta pentru ca mi-am dorit enorm sa devin profesor de istorie. Am studiat tot ce mi-a cazut in mana pentru a fi cat mai desavarsit. Speram sa pot tine cursuri la Liceu asa cum citisem ca se preda in scolile Greciei antice. Cu elevi care sa asculte povestea istoriei si sa invete din ea.

Primele experiente la catedra m-au facut sa imi dau seama ca nu am luat in calcul un singur amanunt. Elevul. Tot timpul il divinizasem in mintea mea, gandindu-ma la cum au fost cei din generatia mea. Insa am fost dezamagit.

Eu le-am vorbit de imperii si imparati luminati, despre osti si acte de eroism care au uimit intreaga lume, insa ei erau preocupati de cum sunt imbracat si glume pe seama a orice.

Foto: Akos Nagy /Shutterstock

Am venit la tine crezand ca arta oratorie sau pedagogia imi sunt straine. Si am descoperit faptul ca, dincolo de filosofie si istorie, exista sociologia. Nu eram “cadrat” pe misto-urile din ziua de azi. Nu mi-am dat seama cat de mic este obiectul pe care il predau pana cand nu mi-au luat la misto elevii lectiile. Si pana cand nu mi-au cotropit parintii ultima urma de intimitate si demnitate reprosandu-mi notele, la orice ora din zi si din noapte, pe telefonul personal. Nu puteau intelege faptul ca eu predam cat puteam de bine la clasa, elevii avand foarte putin de invatat. In fond, fara o memorie exersata, nu exista cultura…

Apoi am vazut ca devin tinta glumelor tuturor, banuit fiind ca as avea o amanta. O profesoara care a fost la noi la Liceu, doar pentru o mica perioada de timp.

Ce m-a frapat apoi au fost ura si inversunarea parintilor care, fara sa aiba vreo dovada, au inceput sa ma acuze de amantlac. De ce? Pentru ca ai lor copii nu isi doreau sa invete. Si daca ar fi fost doar problema orelor de istorie, poate as fi inteles. Insa nu era doar problema mea. Am vorbit cu colegii mei si am remarcat faptul ca memorarea si notarea au devenit calvarul parintilor.

Poti sa crezi asa ceva? Pai fara memorare, indiferent de obiect, nu avem cultura…. Si fara un sistem de notare, nu avem imaginea proprie a valorii… Unde oare s-au pierdut aceste valori?

Cand vorbeam la ora de dirigentie, parintii pareau o masa de oprobii doar la adresa profesorilor. Nu ii interesa daca copiii lor invata, daca sunt bine pregatiti sau daca sunt respectuosi fata de profesori. Incurcau respectul cu oprimarea, considerand ca un minim respect este un exercitiu de forta. Apoi credeau ca elevii se pot descurca fara memorare. Ca este vina noastra, a profesorilor, faptul ca elevii nu memoreaza lucruri. Ar fi trebuit, in viziunea lor, sa facem zeci de artificii pentru a-i pastra atenti, pentru a-i motiva sa invete.


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Ce face diferenta? Parintii care isi lasa copiii sa invete… Jurnalul unui profesor de istorie, povestit unui psiholog.