Comunicat de presă
Pornind de la îndemnul de a reînvăța să ne conștientizăm, înțelegem și comunicăm emoțiile într-un mod sănătos și autentic, așa cum o făceam când eram copii, demersul rețelei de sănătate continuă pentru a privi mersul la terapie ca pe un lucru firesc și necesar pentru sănătate.
Cum te simți... cu adevărat?
La experimentul inedit au participat adulți și copii care au fost invitați să răspundă la întrebarea aparent simplă - „Cum te simți?”.
În timp ce răspunsurile adulților sunt gestionate cu precauție de respondenți, cu teama de a se arăta vulnerabili și de a spune ce simt cu adevărat, reacțiile copiilor sunt spontane și autentice, dezvăluind cu sinceritate ce trăiri au chiar în momentul respectiv – entuziasmul de a merge în vacanță cu avionul, îngrijorarea pentru motanul pierdut sau tristețea cauzată de plecarea celui mai bun prieten la o altă școală. Adulții, în schimb, își controlează fiecare răspuns, arătând doar ceea ce consideră ei că ar trebui să vadă ceilalți, nelăsând emoțiile să iasă cu adevărat la suprafață.
Oana Nicolau, psihoterapeut și coordonator al echipei de psihoterapeuți Regina Maria, a îndrumat discuțiile cu participanții la experiment și ne explică care a fost scopul acestuia: „Am dorit ca oamenii să înțeleagă ce vedem și noi zilnic în cabinetele de psihoterapie, și anume cât de ușor este să pierdem contactul cu propriile emoții și cât de mult pierdem atunci când se întâmplă asta”.
Oana Nicolau, psihoterapeut și coordonator al echipei de psihoterapeuți Regina Maria
Adulții uită să rămână conectați la propriile emoții
Rezultatul acestui experiment evidențiază diferențele dintre modul în care copiii și adulții vorbesc despre trăirile interioare. Copiii, nefiind încă influențați de normele sociale sau de teama de judecată, își exprimă emoțiile cu ușurință, în timp ce reacțiile controlate și lipsite de autenticitate ale adulților reflectă mascarea vulnerabilităților.
Pe măsură ce ne maturizăm, învățăm să ne gestionăm emoțiile într-un mod pe care noi îl considerăm a fi social acceptabil, dezvoltăm mecanisme de apărare și devenim mai raționali. Cu toate acestea, în acest proces, uităm adesea să rămânem conectați la emoțiile noastre.
„Ne naștem știind în mod natural să comunicăm ceea ce simțim, dar cu timpul ne punem bariere și devenim cum credem că vor ceilalți să fim. Din teama de judecată sau de respingere, ne cenzurăm și nu mai lăsăm emoțiile să iasă la suprafață, iar asta afectează, în primul rând, relația cu propria persoană. Atunci când suntem autentici față de noi suntem mai fericiți și mai sănătoși”, adaugă psih. Oana Nicolau.
#ÎnTerapie – un spațiu sigur pentru reconectarea la emoții
Sănătatea mintală este o componentă esențială a sănătății generale, nu putem să trăim în armonie cu noi dacă nu ne aflăm în control cu emoțiile și trăirile noastre. Conform datelor din raportul Starea Sănătății în UE, ponderea adulților din România care se aflau în risc de depresie a fost de 60% în anul 2022, media UE fiind de 55%.
Mersul la terapie trebuie să fie perceput cu aceeași deschidere cu care încurajăm consultarea unui specialist pentru alte afecțiuni - este o modalitate prin care ne asigurăm că avem sprijinul și instrumentele necesare de a fi în control cu starea noastră de sănătate.
A cere ajutor specializat nu este un semn de slăbiciune sau un motiv de rușine, ci un pas important spre autocunoaștere. Terapia oferă un spațiu sigur pentru explorarea sentimentelor, gândurilor și comportamentelor, lucru care atrage avantaje în viața socială, de familie și cea profesională.
„Psihoterapia este un proces de durată, rezultatele se construiesc în timp, și pentru a ajunge să ceri ajutor e nevoie să fii informat și să înțelegi că nu trebuie să porți o stigmă – în ziua de astăzi, a merge la terapie ar trebui să fie ceva firesc și necesar pentru sănătate”, menționează psih. Oana Nicolau.
Este esențial să reînvățăm să vorbim despre ce simțim. Comunicarea deschisă despre sentimente ne ajută să construim relații mai sănătoase și să avem o mai bună înțelegere de sine.
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural