Fanii romani ai lui Spider-Man deja freamata: eroul lor a ajuns in Europa, iar curand va lua cu asalt cinematografele din tara noastra!

Comunicat de presa

Fanii romani ai lui Spider-Man deja freamata: eroul lor a ajuns in Europa, iar curand va lua cu asalt cinematografele din tara noastra! De data aceasta, Omul Paianjen isi extinde plasa prin Venetia, Berlin, Praga si Londra. Noua productie “Spider-Man: Far From Home” / “Omul Paianjen: Departe de casa” se lanseaza pe marile ecrane vineri, 5 iulie 2019, cu avanpremiere pe 3 si 4 iulie a.c.

Cand Peter Parker si prietenii sai pleaca in vacanta in Europa, dornici de distractie si relaxare, nici prin cap nu le trece ce va urma: o amenintare iminenta pune lumea in pericol si, pentru ca alti super-eroi nu sunt disponibili, Spider-Man este chemat neintarziat la datorie, vrand-nevrand. Deh, super-eroii nu au concediu! Peter ar vrea sa se abtina o vreme de la fapte eroice, dar, cand Nick Fury, fostul sef al S.H.I.E.L.D. si fondatorul Razbunatorilor, il vaneaza pas cu pas, nu e ca si cum ar avea de ales. Ceea ce se anunta a fi o vacanta relaxanta se transforma in cea mai mare aventura de pana acum, de succesul careia depinde chiar soarta lumii. ii asteapta povesti romantice, surprize comice, dar si intalniri primejdioase cu creaturi inter-dimensionale.

Dupa evenimentele din “Avengers: Infinity War” si “Avengers: Endgame”, Creaturile celor patru elemente fundamentale (pamantul, aerul, apa si focul) revin in forta, punand sub semnul intrebarii existenta omenirii. Mai mult impins de la spate, Peter trebuie sa-si asume rolul de super-erou si in deplasare. Aliat ii este Quentin Beck / Mysterio (interpretat de Jake Gyllenhaal, nominalizat la Oscar), un super-erou dintr-o alta dimensiune, cu un costum nemaivazut si un chef-monstru de a anihila maleficele creaturi. Lupta este insa apriga, miza - uriasa, iar consecintele, greu de imaginat. A venit vremea ca Spider-Man, super-eroul din vecini, sa demonstreze ca s-a maturizat si ca poate prelua imensa responsabilitate pe care i-a lasat-o mostenire mentorul sau, Tony Stark alias Iron Man.

Departe de casa, Peter este nevoit sa iasa din zona de confort: trebuie sa-si protejeze prietenii, sa-si asume rolul de super-erou si sa salveze lumea - nici mai mult, nici mai putin. De-acum, nu-si mai permite sa fie un adolescent obisnuit: are de indeplinit o misiune cruciala si toata lumea isi pune sperantele in el - o schimbare brusca si dureroasa, dar, cand soarta omenirii depinde de el, nu are timp sa se planga.

Poate fi el salvatorul cautat sau va ramane adolescentul de 16 ani care rezolva chestii minore prin cartier? Unde mai pui ca este si indragostit, iar MJ si-a dat seama ca el este Spider-Man, ceea ce complica grav idila. Pare sa aiba si ea sentimente pentru el, dar… oare il iubeste pe Peter sau pe Spider-Man? Vedem la cinema de vineri, 5 iulie 2019, in “Spider-Man: Far From Home” / “Omul Paianjen: Departe de casa”, un film simpatic, cu aventura, actiune exploziva, emotie si umor, ce ridica si mai mult stacheta universului Marvel şindragit de o lume intreaga.

Protagonistul Tom Holland intra perfect in pielea personajului, el insusi fiind un mare fan Spider-Man. Actorul afirma ca “Departe de casa este mai palpitant decat primul film din serie, dar, in acelasi timp, si miza e mai mare, iar totul are o implicare mai personala”.

Filmarile s-au realizat la Londra, Cehia si New York. Sediu al productiei au fost studiourile Warner Bros. Leavesden, de langa Londra, unde a fost recreata Venetia si anumite locuri din Berlin sau zona rurala din Mexic. Ironic, “Departe de casa” s-a turnat chiar in apropierea casei lui Holland, in vreme ce “Spider-Man: Homecoming” se filmase in SUA, la mii de kilometri departare. Scenografia, efectele speciale impresionante si cascadoriile fascinante completeaza arsenalul de atuuri, dandu-i spectatorului senzatia ca apartine acestui univers unic.

Si costumul lui Spider-Man se actualizeaza, eroul avand acum un nou look. De fapt, Peter imbraca nu mai putin de patru costume, celui deja consacrat adaugandu-i-se si unele extra-sofisticate, ce combina elemente vechi si noi din mitologia Spider-Man si universul super-eroilor. De exemplu, acum Spider-Man poate sa-si proiecteze plasele din mai multe puncte, lansatoarele fiind mai mici si perfectionate.

Regizorul filmului este Jon Watts, care a realizat si “Spider-Man Homecoming” (2017), iar scenariul il semneaza Chris McKenna & Erik Sommers, avand drept sursa de inspiratie o carte MARVEL cu benzi desenate de Stan Lee si Steve Ditko.

Distributia ii include pe Tom Holland (castigatorul premiului BAFTA Rising Star in 2017), Samuel L. Jackson (care reia rolul lui Fury pentru a 12-a oara), Zendaya, Cobie Smulders, Jon Favreau (unul dintre motoarele seriei inca de la primul episod al francizei, pe care l-a si regizat, “Iron Man”), Marisa Tomei (laureata cu Oscar) si Jake Gyllenhaal (care are in palmares o nominalizare la Oscar si mai multe nominalizari la Globurile de Aur).

Prezentata de Columbia Pictures, productia MARVEL Studios / Pascal Pictures “Spider-Man™: Far From Home” / “Omul Paianjen: Departe de casa” dureaza 129 de minute, se adreseaza audientei generale si este distribuita in Romania de InterComFilm Distribution.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri