Poate acest sfat va mai ajuta pe cineva: Cum sa treci peste pierderea unei persoane pe care nu o vei mai vedea niciodata

23 Octombrie 2019 publicat în Lifestyle 4297 share-uri

Cand pierzi o persoana pe care ai iubit-o, durerea este coplesitoare, este ca si cum ti se desprind bucati din suflet. Poate ca aceste cuvinte iti vor fi de folos si vor ajunge in locul mistuit de dor si care are nevoie de cicatrizare...

Sigur, ne-am dori ca viata sa fie toata roz, tot timpul fericita si plina numai de emotii minunate si evenimente pozitive, doar ca viata este un caleidoscop plin cu de toate si vine la pachet deopotriva cu urcusuri si coborasuri. Alaturi de momentele frumoase si fericite, experimentam si suferinta, despartiri, decese sau evenimente mai putin placute. Pierderea unei fiinte dragi, indiferent ca este vorba de o despartire sau o moarte, ne lasa adesea bulversati, plini de emotii puternice pe care nu stim sa le procesam sau gestionam.

Faptul de a nu mai vedea niciodata fizic o anumita persoana pe care o iubesti poate fi o experienta traumatizanta si pentru a o depasi de multe ori avem nevoie de ajutor. Cum sa facem fata dorului mistuitor de a auzi, de a vedea sau a simti o persoana pe care o iubim si cum sa facem fata realitatii ca ea nu mai fi in viata noastra fizic de acum inainte?... Cum sa facem fata lipsei imbratisarilor sale, lipsei glumelor sau caldurii zambetului sau, lipsei prezentei fiintei sale? Cum? Cum sa acceptam o pierdere? Consolarea pare un cuvant urat in acele clipe si am prefera speranta in locul ei…

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Cum putem integra principiile spirituale într-o lume modernă și agitată? Câteva sfaturi simple, dar puternice Portalul 55 se deschide la început de Mai! Urmează una dintre cele mai puternice zile pentru manifestarea schimbărilor dorite - ziua 5 din luna a 5-a!   Meditația mindfulness: Antidotul pentru stres și anxietate

“Prietena mea a murit si eu nu stiu ce sa fac”… asa suna confesiunea pe cat de simpla, pe atat de rascolitoare postata in comunitatea online reddit de o persoana care s-a confruntat cu pierderea unei persoane dragi si apropiate. Sfaturile si mesaje primite pe forum sunt majoritatea covarsitoare, incurajatoare, pline de sustinere, consolare si empatie, venite prin prisma experientelor personale. Insa unul dintre acestea, semnat de GSnow, s-a facut cu precadere auzit si a ajuns la inima persoanei indurerate, dar si a intregului internet, fiind postat ulterior in numeroase reviste si canale media. Este un sfat pe cat de tulburator, pe atat de autentic, si poate ca prin repostarea lui va gasi ecou si va aduce consolare si in alte inimi care sunt nevoite sa accepte ca o persoana pe care au iubit-o nu va mai fi fizic in viata lor…

Sute de români au cumpărat vechime la pensie în rate. Cât este valoarea pe o lună și cine poate achita retroactiv Atunci când mi-am dat seama că totul depinde de mine, m-am liniștit Înainte de a te încredere în oricine, încrede-te întâi în tine!

Am pierdut pe cineva... Poate ca sfatul acestui batran intelept iti va fi de ajutor, este o adevarata lectie de viata 

“Eu sunt batran, ceea ce inseamna ca eu am supravietuit (pana acum) si multi dintre oamenii pe care i-am cunoscut si i-am iubit NU au supravietuit. Am pierdut prieteni, cei mai buni prieteni, cunostinte, colegi, bunici, parinti, rude, profesori, mentori, elevi, vecini si multe alte persoane. Nu am copii asa ca nu imi pot imagina durerea pe care trebuie sa o simti atunci cand iti pierzi un copi. Dar uite ce am eu sa iti spun.

As vrea sa iti pot spune ca te vei obisnui cu faptul ca oamenii inceteaza din viata si mor. Acei oameni care au fost in viata ta si ti-au infrumusetat-o. Dar adevarul este ca nu am reusit sa ma obisnuiesc niciodata cu asta, indiferent de circumstante. Nici nu vreau. De fiecare data cand cineva pe care l-am iubit a murit, o gaura dureroasa mi-a sfasiat pieptul. Dar nici nu vreau sa ajung sa “nu simt”, sa nu conteze. Nu vreau sa fie doar ceva pe care il astept sa treaca. Cicatricile mele sunt un testament al relatiei si al iubirii pe care am avut-o pentru si cu acea persoana. Si daca cicatricea este adanca, asa a fost si iubirea. Asa ca lasa-le sa fie. Cicatricile sunt o marturie a vietii. Cicatricile sunt o marturie ca pot sa iubesc profund si ca pot sa traiesc profund si ca pot sa am rani adanci, chiar sapate cu dalta in suflet, si ca pot sa ma vindec si sa continui sa traiesc si sa iubesc. Si tesutul cicatrizat este mai puternic decat a fost vreodata initial carnea. Cicatricile sunt o marturie a vietii si ele sunt urate doar pentru oamenii care nu pot vedea in adancul fiintei.

Aceste zodii au tras lozul norocos în luna Mai 2023 și se bucură de succes financiar Luna plină din Scorpion 5 mai – efect de catalizator al unor mari schimbări pentru următoarele 3 zodii. Destinul lor este pe cale de a se împlini!   Premieră medicală: primele intervenții ortopedice de protezare a genunchiului cu proteză 3D personalizată din România

In ceea ce priveste durerea ta, vei vedea ca vine in valuri. La inceput vei avea senzatia ca esti pe un vas care se scufunda, ca te ineci, ca esti inconjurata numai de epave care plutesc peste tot in jurul tau. Tot ceea ce pluteste in jurul tau iti aminteste de frumusetea si maretia vasului care fost, dar nu mai este. Si tot ce poti sa faci in acele momente este sa plutesti. Gasesti o bucata din epava si te agati de ea o perioada, plutind in deriva. Poate fi un lucru fizic. Poate fi o amintire fericita sau o fotografie. Poate fi o persoana care pluteste si ea. Pentru o perioada, tot ceea ce poti sa faci este sa plutesti. Sa ramai in viata.

La inceput, valurile vor avea o inaltime naucitoare si se vor prabusi asupra ta fara mila. Vin la 10 secunde distanta unul de celalalt si nu iti ofera ragaz sa iti recapeti rasuflarea. Tot ceea ce poti sa faci este sa ramai la suprafata si sa plutesti. Dupa o perioada, poate saptamani, poate luni, vei constata ca valurile au aceeasi inaltime amenintatoare, doar ca vin mai rar. Cand vin, se napustesc in continuare asupra ta si te extenueaza. Dar in ragazul dintre valuri, poti respira, poti functiona. Nu stii niciodata ce anume poate declansa durerea. Poate fi un cantec, o imagine, o intersectie, mirosul unei cesti de cafea. Poate fi absolut orice…. Si valul vine din nou prabusindu-se asupra ta. Dar intre valuri, exista viata.

Cazurile de depresie cresc dramatic la copiii cu vârsta între 11 și 14 ani și la adolescenți (Anchetă) 5 Măști pentru un păr mai sănătos, mai bogat și mai strălucitor Prestige Orchestra lansează piesa mirilor anului 2023. Ascultă „Ne unim destinele”

Foto: By Joel Everard /Shutterstock

Dar la un moment dat in timp si acest timp este diferit pentru fiecare, vei vedea ca valurile scad un pic in intensitate. Nu mai au 100 ft inaltime, ci 80. Sau 50. Si chiar daca vin, vin mai rar. Nu le poti impiedica, dar le poti prevedea venirea. O aniversare, o zi de nastere, Craciunul sau o sarbatoare... Le poti prevedea, in cea mai mare parte, si vei fi pregatit pentru venirea lor. Si cand se vor prabusi din nou amenintatoare asupra ta, vei sti ca, intr-un fel sau altul, iti vei croi din nou drum la suprafata. Ud leoarca, epuizat, la fel ca si inainte, abia tinandu-te de o bucata mica din epava, dar vei iesi la suprafata. Vei fi bine.

Asculta-l pe un om in varsta. Valurile nu se vor opri niciodata si cumva nici nu vrei cu adevarat sa dispara pentru ca asta ar inseamna sa dispara si ceea ce ai trait si ai simtit. Vei invata in schimb sa supravietuiesti valurilor. Si alte valuri vor veni. Si le vei supravietui si lor. Iar daca esti norocos, vei avea multe rani si cicatrici de la multe iubiri. Si multe epave.”

Foto fr si main: By Kiselev Andrey Valerevich /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri