, 22 Iulie 2015 publicat în Lifestyle 126 share-uri

Cuvintele si emotiile din aceasta scrisoare sunt autentice, au luat nastere prin comuicarea intre doua fiinte care incercau sa inteleaga atractia. Si nu pot sa nu ma intreb ce oare va asterne timpul asupra cuvintelor care penduleaza intre real si povestea trecutului?

Catre iubit…
Scrisoare de dragoste

FRICA?

…din pacate suntem invatati sa gandim existenta centrati atat de mult pe sine. Mereu vrem sentimentele placute, dorinttele si maximul, iar in momentul cand acestea nu sunt posibile, devenim nefericiti, dezamagiti… Spuneai ca tu ii ranesti pe ceilalti oameni.

Dar oamenii, fara sa isi dea seama, se ranesc ei insisi si sufera de cele mai multe ori, din nevoia de a suferi, dand sens unor credinte despre ei insisi, adanc ascunse in suboconstient.

Nimeni nu raneste pe nimeni. Noi ne ranim pe noi fara rost, da, aici sunt de acord. Ne ranim fiindca traim prea mult centrati pe “nevoile” noastre si nu stim sa acceptam ce se intampla acum si nu putem sa intelegem ca ceilalti au la randul lor vietile lor, durerile sau fericirea si nimeni nu-i e nimanui dator cu nimic. Si ne mai ranim traind in trecut si in viitor, paralizati fie de frica, fie de astepatri.

Suntem obisnuiti sa vrem maximul, sa tanjim dupa proiectii iluzorii si ajungem mereu la durere. Da, asteptam un “mic miracol care sa ne scoata din situatia de frica”. Cred ca uneori, orbiti, suntem absolut incapabili sa mai vedem acel miracol, alteori, chiar depasirea fricii se poate dovedi a fi acel miracol de care aveam cu adevarat nevoie..

Ne e frica ca “ce a fost odata va disparea”?… Dar e un sentiment atat de rupt de mersul firesc al naturii si nu stiu cine l-a infipt atat de adanc in sufletele noastre, ca sa ne framante intr-atat. Uita-te in jur, totul dispare, dar si reapare in acelasi timp.

Devii Nimicul (“tu care erai cineva”) "atunci cand iubirea dispare"… Dar cine suntem noi de ne credem cineva? Poate ca de fapt suntem totul si nimic, dar oricum nu cred ca ar trebui sa conteze in asemenea masura a fi ceva sau cineva.

Uneori ii invidiez pe pesti. Ei inoata atat de liberi, acceptand mersul firesc al curentilor de apa.. ei sunt nimeni.

Ceea ce ma innebuneste pe mine teribil este sa simt ceva foarte puternic, pe care sa trebuiasca sa infirm rational. Sa simt ceva… si apoi sa imi spun: “ti se pare”, si apoi, cu cat imi spun mai tare “ti se pare”, cu atat sa simt mai puternic. Dar e un spatiu atat de facil intre noi, un spatiu care imi aminteste de apa pestilor! Mai degraba e o zona a metaforelor.

Mie mi-a devenit destul de clar ca viata e buna sau rea, in functie de cum vrem noi sa o vedem. Imi pare o ecuatie atat de simpla, parca nici nu imi vine sa cred ca eu iti spun asta…

Dar da, recunosc, am simtit si singuratatea in fata incercarior de a intelege viata.

Mi-ar placea sa mai stau de vorba cu tine ore in sir…. Spuneai ca esti un om complicat. Daca erai un om banal, sigur nu te-as fi iubit. Am increderea aia in a simti ca “acolo”, la omul ala, trebuie sa fie ceva, ceva interesant, care merita riscul si infruntarea.. fricii.

Ti voglio bene…

Ma simt un pic ca o randunica prinsa in casa ta.
O EA.




Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri