17 Februarie 2014 publicat în Familie 104 share-uri

Desi au cantarit cu putin peste un kilogram fiecare, desi s-au nascut inainte de termen cu 16 saptamani, ei au tinut sa-mi ofere niste lectii importante de viata. Lectiile le-am primit inca din primele ore petrecute cu ei la sectia de neonatologie si au continuat pe parcursul intregii sederi la terapie intensiva.

Acum, bebelusii mei au varsta de 2 ani jumate si acest lucru imi ofera posibilitatea de a reflecta la tot ce s-a intamplat in acea perioada si la tot ce m-au invatat aceste suflete puternice.

Bebelusii mei prematuri m-au invatat ce inseamna:

1. Comunitatea – a avea bebelusi prematuri, inseamna a te pozitiona de multe ori in rolul persoanelor care daruiesc si totodata trebuie sa inveti si sa primesti. Nu este deloc rau sa primesti ceva, fie si un gand bun, mai ales in acele clipe dureroase. Sa-i binecuvanteze Dumnezeu pe cei cu inima mare, pe cei ce reusesc sa transmita o stare de bine parintilor cu bebelusi nascuti prematuri.

2. Rabdarea – orele, zilele, saptamanile, lunile petrecute la sectia de terapie intensiva se traduc de cele mai multe ori sub expresia ”trebuie sa avem rabdare, sa asteptam si sa vedem ce se intampla”. Uneori creierul parintelui nu mai reuseste sa accepte aceste cuvinte si de aceea este necesar sa-ti gasesti resursele pentru a avea rabdarea cuvenita. “Asteapta si vezi” nu este usor de acceptat. Vrem raspunsuri pozitive acum si aici, dar viata ne invata in astfel de momente ca doar cu rabdarea putem avea rezultate si trebuie sa acceptam acest lucru.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. 5 MAI – Eclipsă de lună prin penumbră și Lună plină în Scorpion – Cât trăim, învățăm, aflăm și experimentăm. Lecția inimii ușoare! 10 Rochii de vară care emană energie și feminitate 10 Salopete lungi care conferă eleganță și extravaganță ținutelor de zi

Foto: Shutterstock.com; gemeni, bebelusi

3. Perseverenta – daca ati vazut vreodata un bebelus pematur cum invata sa respire, sa manance singur va puteti da seama de adevaratul sens al perseverentei. De cele mai multe ori micutii incearca sa respire fara ajutorul ventilatoarelor cu multe esecuri ce-i drept, dar micutii lupta, lupta si iar lupta. Traseul este anevoios pana sa respire cu un suport mic de oxigen. Bebelusii prematuri nu cunosc expresia “ nu pot” si incearca pana reusesc. Este un lucru extraordinar si o lectie de viata nemaipomenita!

4. Increderea – inveti sa ai incredere in echipa de medici (asistente, terapeuti etc. ) care se ocupa de bebelusul tau prematur. Cel mai important lucru: inveti sa ai incredere in tine si in toate abilitatile tale de parinte. Am invatat sa am incredere in instinctele mele, am invatat sa iau decizii care sa le fie folositoare bebelusilor mei.

10 rochii maxi superbe pentru zilele calde de primăvară 10 Fuste superbe și cu preț ultraredus, pe care să le porți cu drag Ce măsuri vor lua ministerele pentru a economisi 10 miliarde de euro de la bugetul statului: salariile și angajările la stat, înghețate

5. Speranta – chiar daca statisticile privin fenomenul de prematuritate sunt ingrijoratoare, nu trebuie sa iti pierzi speranta si optimismul. Micutii te invata asta!

Foto homepage: gemeni, bebelusi


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri